Acordul de mediere si succesiunea: limite si competente

Acordul de mediere si succesiunea: limite si competente medieremostenirecompetentelegal

Din practica medierii, s-a observat o pondere semnificativa a acordurilor de mediere care cuprind intelegeri asupra bunurilor ramase in urma decesului unei persoane.
Se pune intrebarea daca mediatorul poate, prin acordul de mediere, sa realizeze o dezbatere a unei succesiuni si ce poate mentiona in acest inscris.
 
Plecam de la institutia succesiunii si incercam sa intelegem efectele acesteia.
 
Pentru a exista succesiune, in mod obligatoriu trebuie sa existe persoana dupa care se dezbate succesiunea – defunctul, cat si mostenitorii acesteia. Pactele asupra succesiunilor nedeschise sunt interzise si sanctionate cu nulitatea absoluta. Data deschiderii succesiunii este data mentionata in certificatul de deces.
 
Cine constata deschisa succesiunea si cine constata calitatea de mostenitor?
 
Institutiile mandatate cu aceasta competenta sunt: notariatele si instantele de judecata, acestea putandu-se pronunta asupra constatarii deschiderii unei succesiuni, cat si cu privire la calitatea de mostenitor.
 
In urma dezbaterii succesiunii, cele doua institutii in mod obligatoriu emit acte doveditoare ale calitatii de mostenitor. In prima situatie, notariatele emit certificate de mostenitor, iar in a doua situatie, instantele de judecata emit (pronunta) hotarari judecatoresti.
 
Cele doua inscrisuri sunt singurele limitativ descrise care pot constata atat deschisa succesiunea, cat si calitatea de mostenitor. Certificatele de calitate succesorala sunt inscrisurile care atesta doar vocatia succesorala, fara sa produca consecintele descrise mai sus; procedura medierii se poate desfasura si in baza acestor inscrisuri.
 
„In aceste inscrisuri sunt mentionate persoanele care au aceasta calitate si cotele ideale ale acestora din masa succesorala, adica din totalitatea bunurilor ramase dupa defunct. Cotele ideale, adica dreptul fiecarui mostenitor la masa succesorala, sunt dispuse prin lege si nu se pot modifica dupa vointa partilor, fiind calculate in functie de gradul de rudenie dintre defunct si mostenitori.
Certificatul de mostenitor constata masa succesorala si numarul de mostenitori, cat si dreptul fiecaruia la aceasta masa, fara sa dispuna si partajarea in natura a bunurilor”, spun oficialii S.T.A.R.S.
 
Partajarea acestora reprezinta distribuirea bunurilor ramase dupa defunct in raport de cotele succesorale dispuse prin lege, adica impartirea fizica a acestor bunuri intre toti mostenitorii.
 
Inscrisul care constata impartirea bunurilor cuprinse in certificatul de mostenire reprezinta actul de partaj succesoral si acesta devine titlul/actul de proprietate al mostenitorilor asupra bunurilor distribuite, actul in baza caruia bunul trece din proprietatea defunctului in proprietatea mostenitorului.
 
In procedura medierii se poate realiza doar acest act de partaj succesoral, dupa ce notarul sau instanta constata deschisa succesiunea si calitatea de mostenitor.
 
Astfel, in situatia in care partile (mostenitorii) nu ajung in fata notarului la o intelegere cu privire la imparteala bunurilor (actul de partaj succesoral), acestea au la indemana actiunea in instanta de judecata sau medierea ca procedura alternativa.
 
„De foarte multe ori partile contesta atat bunurile din aceasta masa, cat si valoarea sau modalitatea de impartire a acestora, dat fiind faptul ca legea prevede cotele ideale ale mostenitorilor. Or, de foarte multe ori, aceste cote ideale nu se pot reflecta in realitatea concreta din cauza imposibilitatii impartirii in natura a unui imobil sau bun mobil, impartire care poate conduce la faramitarea sau chiar la distrugerea bunului, alaturi de pierderea valorii intrinseci a acestuia. Astfel, de multe ori, daca s-ar respecta cotele ideale mentionate in lege, bunurile ar pierde valoarea lor, dar si destinatia pentru care au fost creeate”, mai afirma reprezentantii mediatorilor.
 
Modul cum aceste bunuri sunt distribuite in randul mostenitorilor se poate realiza pe calea acordului de mediere, acesta imbracand in final forma unui act de partaj succesoral voluntar.
 
Pentru ca acest acord sa produca efecte juridice trebuie sa fie trimis spre investire la instanta de judecata sau poate fi supus autentificarii notarului.
Instanta de judecata este obligata sa verifice legalitatea inscrisului sub toate aspectele, astfel aceasta va verifica si respectarea cotelor ideale de catre mostenitori.
 
Dat fiind faptul ca mediatorul nu are obligatia de a calcula aceste cote ideale si de a le transpune in loturi materiale prin indicarea fizica a cotelor de mostenire, el poate solicita partilor sa insereze in acordul de mediere acceptul expres al acestora cu privire la cotele ideale, dupa care impartirea efectiva sa fie realizata dupa invoiala partilor.
Situatia se poate aplica similar si atunci cand acordul de mediere este supus autentificarii.
 
Avantajul in prima situatie expusa este determinat de o reducere substantiala a costurilor de investire a acordului de mediere, acesta beneficiind de tratament preferential sub aspectul legii taxelor de timbru, timbrajul pentru consfintirea intelegerii partilor fiind jumatate din taxa de timbru cuvenita (conf. art. 5 si 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013).
 
In situatia trimiterii acordului catre notar spre autentificare, acesta se supune regimului taxelor practicate de notariate, fara sa beneficieze de facilitati fiscale.
In concluzie, putem afirma ca, intre institutiile enuntate anterior, si anume mediator, notar si instanta de judecata, exista limite bine determinate de lege cu privire la competenta fiecaruia asupra institutiei mostenirii, certificat de mostenitor si partaj succesoral.
 
Astfel, mediatorul este in masura sa realizeze in procedura sa actul de partaj succesoral voluntar, fara sa poata constata deschisa o succesiune si calitatea de mostenitor.
 
Orice depasire a acestor limite reprezinta in esenta o ineficienta a actelor redactate in cadrul procedurii de mediere dat fiind faptul ca acestea nu produc efectele legale scontate, mediatorului fiindu-i angajata raspunderea penala.