10 ani de ANAF. Cu ce se lauda Fiscul
fiscanafinfiintare10 ani
ANAF implineste 10 ani, in aceasta luna, cel putin de cand a fost ca organ de specialitate al statului cu atributii in colectarea taxelor si impozitelor datorate bugetului general consolidat si cu atributii in combaterea evaziunii fiscale.
In 2004 avea loc infiintarea Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, preluarea colectarii contributiilor sociale datorate de angajator si crearea portalului www.anaf.ro, care in prezent ofera informatii dintre cele mai variate grupate dupa diferite criterii, in acord cu cerintele contribuabililor
In 2005 se infiinta Call Center-ul ANAF cu scopul de a oferi raspunsuri la intrebarile adresate de catre contribuabili cu privire la aplicarea prevederilor legislatiei fiscale si demararea procesului depunerii on line a declaratiilor fiscale de catre marii contribuabili, extins ulterior in ceea ce priveste categoriile de contribuabili si tipul de declaratii.
In 2006 se infiinta structura pentru administrarea contribuabililor mijlocii la nivelul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti
2007 - a fost extins sistemul de administrare a contribuabililor mijlocii la nivelul tuturor directiilor generale ale finantelor publice judetene si a fost creat Contul Unic pentru virarea impozitelor, contributiilor si a altor sume reprezentand creante fiscale, care se platesc de catre contribuabili.
2008 - implementarea ANAFI - baza de date cu intrebari si raspunsuri privind problematica fiscala. Baza de date este actualizata permanent cu cele mai frecvente spete.
2009 - infiintarea Unitatii de imprimare rapida la Ramnicu Valcea, care asigura tiparirea centralizata a unor acte administrative din intreaga administratie fiscala (notificari, somatii), avand un rol important in reducerea treptata a costului colectarii, expedierea actelor administrative catre contribuabili si mai ales dinamizarea executarii silite, fiind eliminat subiectivismul in ceea ce priveste acest proces.
2010 - a fost creat si publicat pe portal Registrul Operatorilor Intracomunitari (pentru prevenirea evaziunii fiscale in domeniul tranzactiilor intracomunitare) care cuprinde toate persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile care efectueaza operatiuni intracomunitare.
2011 - unificarea bazelor de calcul pentru contributiile sociale, ceea ce a permis infiintarea Declaratiei unice pentru obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate.
2012 - preluarea colectarii contributiilor sociale pentru persoanele fizice
2013 - facilitarea accesului la dosarul fiscal on-line de catre contribuabili si posibilitatea de obtinere a unor informatii prin SMS. De asemenea, in 2013 a fost demarat proiectul de modernizare cu sprijinul Bancii Mondiale.
Anul trecut ANAF a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, toate structurile au fost regionalizate in 8 Directii Generale Regionale ale Finantelor Publice, Autoritatea Nationala a Vamilor a fuzionat cu ANAF si a fost infiintata Directia Generala Antifrauda Fiscala.
Ce nu aminteste ANAF in toata istorioara ei de 10 ani sunt scandalurile in care a fost implicata aceasta institutie prin cei care au condus-o.