Rezerva Federala a SUA inaspreste politica monetara, in incercarea de a imblanzi cea mai grava criza inflationista din ultimii 40 de ani
fedrezerva federalainflatie sua
Statele Unite se confrunta cu o inflatie accelerata, calculata de economisti ca fiind cea mai grava din ultimele patru decenii. In incercarea de a tempera ritmul alert de crestere a preturilor, Rezerva Federala intervine pe piata monetara si inaspreste politica.
Miercuri, Rezerva Federala a Statelor Unite ale Americii a decis cresterea ratei dobanzii de referinta pe termen scurt cu jumatate de punct procentual.
Analistii de peste Ocean vorbesc despre faptul ca aceasta este cea mai agresiva miscare adoptata de Fed, din anii 2000 pana in prezent, iar institutia americana pare sa dea semne ca nu se va opri aici cu dobanda cheie si va continua sa o ridice, pe masura ce previziunile inflationiste arata ca nu vom scapa prea curand de aceasta avalansa de scumpiri.
De asemenea, Fed a anuntat ca va incepe sa-si reduca bilantul imens de 9 trilioane de dolari, care consta in principal din trezorerie si obligatiuni ipotecare. Acele detineri s-au dublat dupa ce recesiunea pandemica a lovit, deoarece Fed a cumparat trilioane de obligatiuni pentru a incerca sa tina jos ratele imprumuturilor pe termen lung. Reducerea detinerilor Fed va avea ca efect cresterea suplimentara a costurilor imprumuturilor in intreaga economie.
Americanii de rand si firmele, puternic afectate de decizia Fed. Cresc ratele creditelor
In principiu, decizia de miercuri a Fed se va reflecta in
rate mai mari la imprumuturi pentru multi consumatori si intreprinderi, inclusiv pentru credite ipotecare, carduri de credit si imprumuturi auto.
Conform asteptarilor Fed, costurile mai mari ale imprumuturilor vor incetini suficient cheltuielile pentru a domoli inflatia, dar nu atat de mult incat sa provoace o recesiune
In discursul tinut miercuri, reprezentantii Bancii centrale a Americii au atras atentia asupra fapului ca situatia inflatiei s-ar putea inrautati. Acestia au declarat ca invazia Ucrainei de catre Rusia agraveaza presiunile inflationiste prin cresterea preturilor petrolului si alimentelor. Oficialii au adaugat ca "restrictiile pandemice din China ar putea exacerba intreruperile pe lanturile de aprovizionare", ceea ce ar putea stimula si mai mult inflatia.
Te-ar putea interesa si: Noutati legislative pentru firme. Guvernul a decis: ce se intampla acum cu societatile INSOLVENTE