Cat de real este pericolul islamizarii Europei?

Cat de real este pericolul islamizarii Europei? In momentul de fata, in tarile Uniunii Europene sunt cca 20 de milioane de musulmani, majoritatea in tarile occidentale. Ei au ajuns aici incepand cu anii '50, cand aceste tari s-au confruntat cu o criza a fortei de munca pe care au cautat sa o rezolve aducand muncitori din Turcia, Algeria, Maroc, Tunisia si Pakistan.
Ce nu au anticipat insa vesticii la momentul acela a fost ca acesti muncitori urmau sa ramana definitiv aici, sa-si aduca si familiile si, beneficiind de o rata a natalitatii de 3 ori mai mare ca a tarilor-gazda, sa ajunga in doar cateva zeci de ani la peste 15 milioane (doar in Vest).

De altfel si la nivel mondial musulmanii castiga din ce in ce mai mult teren. Islamismul este religia cu cea mai puternica ascensiune in ultimii ani, iar explicatiile pentru acest fenomen se leaga atat de rata mare de crestere a populatiei in tarile musulmane (1,8%/an), cat si de rata mare de crestere a numarului de adepti (1,84%/an).

Trebuie spus ca, in mod paradoxal, cresterea numarului de adepti s-a accelerat dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center: de la acel eveniment incoace, numarul persoanelor care si-au schimbat religia, adoptand islamismul, a crescut simtitor, numai in Marea Britanie inregistrandu-se 20.000 de convertiri in fiecare an.

In principiu, nu ar fi nimic rau cu aceasta ascensiune a islamismului, doar ca realitatea din teren arata in mod clar aparitia unor tensiuni. Astfel, in Europa de Vest, occidentalii sunt ingrijorati nu atat de numarul mare de musulmani, cat de caracterul inchis al comunitatilor lor, precum si de aparitia unor structuri institutionale proprii care le sfideaza cateodata deschis pe cele ale statului-gazda.

Exista, de exemplu, in Marea Britanie o organizatie numita Parlamentul Musulman care le spune imigrantilor ca legile tarii in care traiesc sunt facultative. “Un musulman trebuie sa respecte doar preceptele Legii Islamice, Sharia, si atat”, se arata in actul constitutiv al organizatiei.

Si adevarul este ca musulmanii chiar formeaza comunitati izolate, despartite printr-o falie culturala si comportamentala de societatile tarilor-gazda, o falie a carei aparitie a fost posibila datorita unei tolerante care, in numele „corectitudinii politice”, a permis acceptarea fara rezerve a diferentelor culturale. Din acest motiv, toti cei care au privit in mod critic impactul emigratiei islamice asupra societatilor occidentale au fost clasificati imediat drept extremisti sau rasisti. Dar e vorba, intr-adevar, de niste extremisti?

Desigur, poti avea rezerve fata de opiniile radicale anti-islamice ale lui Geert Wilders, presedintele Partidului Libertatii din Olanda, dar anumite lucruri, care nu sunt simple opinii, ci chestiuni foarte concrete, merita toata atentia. Cum sa ignori, de exemplu, faptul ca regizorul olandez Theo van Gogh a fost asasinat cu bestialitate in plina strada de catre un musulman de origine marocana, pentru ca a realizat un film critic despre conditia femeii in lumea islamica? Toleranta nu trebuie sa se manifeste in ambele tabere?

Sau cum sa admiti faptul ca senegalezul Doudou Diene, raportor ONU pe probleme de xenofobie si discriminare, a inaintat in 2002 Comisiei pentru Drepturile Omului de la Geneva un document prin care cerea sa se instituie controlul asupra modului in care este scrisa si predata istoria in Occident? De ce nu un control si asupra modului in care este scrisa si predata istoria in Orient?

E vorba, deci, de niste tensiuni cat se poate de reale si care razbat dincolo de politicile oficiale ale Uniunii Europene, dovada faptul ca 52% din cei chestionati in cadrul unui studiu efectuat in 2004 in statele Europei Occidentale au declarat ca au o parere negativa despre musulmani. Procentele cele mai mari s-au inregistrat in Suedia (75%) si Olanda (72%), aceste tari fiind urmate de Austria, Belgia, Danemarca, Germania si Elvetia unde parerile negative au fost in proportie de 60-65%.

Si, retineti, studiul dateaza din 2004, cu mult inainte de asasinarea jurnalistilor de la Charlie Hebdo (2015) sau de valul de imigranti din ultimii ani.

De mentionat insa ca, la fel ca in cazul altor comunitati/minoritati care traiesc in Europa, reprosurile occidentalilor nu se leaga de convingerile religioase in sine ale musulmanilor (sau de culoarea pielii lor), ci de refuzul lor de a se integra, de criminalitatea crescuta, de felul in care incearca sa-si impuna stilul de viata musulman in tari crestine prin definitie.

Parisul chiar a fost nevoit la inceputul lunii septembrie 2011 sa interzica prin lege rugaciunile in strada, cautand astfel sa stopeze  blocarea periodica a traficului de catre miile de credinciosi musulmani care-si intindeau covorasele pe asfalt pentru a-si face rugaciunea. “Strazile sunt pentru sofat, nu pentru rugat”, a declarat la momentul acela Claude Gueant, ministrul francez de interne. 

Acest obicei al musulmanilor de a se ruga in strada a stat si la baza unui scandal  din decembrie 2010, cand Marine Le Pen, lidera a Frontului National, a facut o paralela intre respectivul obicei si ocuparea Parisului de catre nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial, “de data asta fara tancuri si soldati”. Presedintele de atunci, Nicolas Sarkozy, a denuntat la momentul respectiv comentariile facute de Le Pen, insa a cerut lansarea unei dezbateri despre islamism, afirmand ca multiculturalismul a esuat in Franta.

Franta este de altfel principalul pol al culturii islamice in Europa - are 1.500 de moschei si 7 milioane de musulmani, care nu si-au insusit insa valorile europene. Germania vine pe locul doi: aici exista o comunitate turca extrem e numeroasa, care nici ea nu s-a integrat, ci a continuat sa ramana o insula independenta cultural. Poate nu stiati, dar Berlinul este al doilea oras din lume ca numar de locuitori turci, dupa Istanbul.

In acest context, o eventuala aderare a Turciei la Uniunea Europeana nu ar face decat sa sporeasca numarul musulmanilor in Europa cu cca 70 milioane de persoane. Acestora li s-ar mai adauga ulterior nenumarati alti cetateni musulmani care ar emigra in Turcia si apoi in celelalte tari mai instarite din vest.

Dar chiar si fara aderarea Turciei la UE, islamismul are un loc bine stabilit in Europa. Sa ne gandim ca si pana la patrunderea masiva a musulmanilor in Vest, acestia erau deja prezenti in numar de cateva milioane in Est, in tari ca Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Albania (in calitate de bastinasi, dat fiind ca stramosii lor fusesera convertiti la religia islamica in urma cu sute de ani, de catre Imperiul Otoman). In conditiile acestea, se poate spune ca islamismul este inradacinat definitiv in Europa. Sa vedem insa daca si pana unde va continua ascensiunea sa pe batranul continent.

O estimare facuta de specialistii de la Pew Research Center arata ca, daca se pastreaza tendintele actuale, in anul 2100 un sfert din populatia Europei va fi musulmana.