Editorial - Zane si elfi

Editorial - Zane si elfi editorialzaneelfi

                                           Zane si elfi

Un prieten bun ma intreaba intr-o zi: care e diferenta dintre o zana si o vrajitoare? I-am spus odata ca eu sunt ambele, prin urmare trebuia sa am raspuns la o asemenea intrebare.

Cea mai frumoasa definitie a vrajitoarei am gasit-o intr-o carte scrisa de Jaques LeGoff: “Vrajitoarea e o fiinta fantastica, alcatuita din foc, zapada si iubire lichida.” Ceea ce inseamna ca la inceput, vrajitoarea rataceste intr-un hotar de ceturi: e cand materie, cand spirit, dupa care trece dincolo de contrarii si devine iubire in stare pura. Sau poate ca e contrariile si ceea ce e dincolo de ele in acelasi timp - prietenul meu spune ca nu e nici o contradictie.

O vrajitoare e o fiinta infinta, care isi cauta adancimile stiind ca acestea nu au hotar, deoarece cunoasterea de sine nu are hotar. E un om constient de puterile si energiile lui si ale acestei lumi, si incearca sa le foloseasca pentru binele universului. O vrajitoare e o fiinta care si-a depasit limitele si care continua la nesfarsit sa cunoasca faptul ca oamenii nu au limite - altele decat cele pe care si le impun singuri. Ea are aripi si zborul nu-i e strain, chiar daca colinda lumile numai in vis; visele ei sunt mai reale si mai pline de cunoastere decat realitatea multor oameni.

Dar daca o vrajitoare e iubire in stare pura, atunci ce e o zana?

O zana, dragii mei, este inima duhului, miezul esentelor.

Se spune ca zanele au fost lasate de Dumnezeu pe pamant pentru a avea in grija lor toata creatia: flori, paduri, lacuri si munti, si toate cate sunt. Zanele coplesesc materia cu dragostea lor, altfel nimic nu ar creste si nimic nu ar prinde viata.

Ganditi-va numai la cirese, de exemplu: ar sti ele ce sa faca si cand sa se coaca, daca nu ar fi un spirit pur care sa pogoare har in inima lor si sa le inzaneasca pasii pe drumul materiei?

“Zanele fac vraji?”, ma mai intreaba prietenul meu. Zanele sunt magia in stare pura, ceea ce inseamna ca nu au nevoie de vraji, din simplul motiv ca doar gandindu-se la ceva, acel lucru prinde contur. Zanele nu au nevoie de nimic, sunt dincolo de toate ratacirile mintii omenesti, si cand te afli pe un asemenea taram, tot ce stii sa faci este sa darui: iubire, har sau nectar. Zanele iti mangaie visele noaptea in somn, deoarece fara ele, nu ar exista nici vise si nici somn, si lumea s-ar narui in neantul fara de margini.

Cum sa compari o zana cu o vrajitoare? Si de ce sa le compari? Unde se sfarseste taramul zanelor si incepe cel al vrajitoarelor? Exista vreun loc in care se intalnesc? Si daca se intalnesc, stau la povesti, fiecare spunandu-i celeilalte despre legile din lumea ei? Si cum isi ingana povestile: din priviri sau poate ca danseaza?

Se spune ca lumea zanelor si a fiintelor fantastice e lumea noastra geamana, si ca sunt anumite zile de soroc cand cele doua lumi se intalnesc, se ating. E poate unul din cele mai sublime lucruri din viata unui om: sa-si gaseasca lumea - geamana. Iar pentru unii oameni, aceasta lume nu e o alta lume, ci “acasa”, un spatiu pierdut candva, de care le-a fost mereu dor si pe care in cele din urma l-au regasit.

Stiu ca nu am raspuns nici macar partial intrebarilor prietenului meu, deoarece intrebarile, infinite fiind, si raspunsurile nu pot fi decat la fel. Si oamenii tot la fel.

Si-acum am sa va spun un secret: prietenul meu mi-a pus aceste intrebari pentru ca nu putea sa se decida: sa fie elf sau gnom?

Ioana Lazarescu