Un salariu prea mic pentru un kilowatt atat de mare. Majorarea salariului minim nu acopera scumpirea energiei electrice

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Un salariu prea mic pentru un kilowatt atat de mare. Majorarea salariului minim nu acopera scumpirea energiei electrice
Un salariu prea mic pentru un kilowatt atat de mare. Majorarea salariului minim nu acopera scumpirea energiei electrice
de Vlad Strunescu la 21 Sep. 2021
Urmareste-ne pe Google News
crestere salariu minimscumpiri energiepropuneri bns salariu

In Romania, nivelul salariului minim pe economie a tot crescut, insa, la fiecare majorare, nu face decat sa demonstreze ca existenta sa este impotriva pietei muncii. Daca angajatorii au de unde, isi platesc angajatii in consecinta, daca nu, degeaba li se impune un salariu minim pe care nu-l pot plati.


Cu toate acestea, indiferent de cine este la putere, pentru a atrage voturi, guvernele insista sa tot creasca salariul minim pe economie.

Citeste si: Sa tot lucrezi in Bucuresti-Ilfov, Cluj si Timis. Cele trei entitati platesc salarii de 13 miliarde de lei in fiecare luna, 48% din fondul salarial al intregii tari

 
Iar masura nemultumeste inclusiv sindicatele, care considera noua propunere de crestere de 8% ca fiind prea mica.
 
Astfel, presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin sustine ca propunerea Guvernului de majorare a salariului minim brut cu 8% ar avea un impact nesemnificativ asupra venitului net al unui angajat platit cu salariul minim, comparativ cu cresterea preturilor la energie suportate de salariati.
 
"O crestere de 8% a salariului minim, fara acea corelare facuta in Codul Fiscal, ar avea un impact absolut nesemnificativ, un gest simbolic, care nu va produce un impact semnificativ asupra venitului net al unui salariat", a declarat Costin, citat de Agerpres.
 
Prim-ministrul Florin Citu a anuntat, recent, ca ia in considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, de la 1 noiembrie sau 1 decembrie 2021.
 

O abordare neserioasa

In opinia BNS, propunerea de crestere cu 8% e o abordare neserioasa a subiectului de stabilire a salariului minim pe economie. 
 
Costin a precizat ca, de 5 luni, Comisia Europeana cere Romaniei un mecanism transparent, predictibil, echilibrat, pentru stabilirea salariului minim. 
 
Potrivit liderului sindical, varianta de crestere de 8% este neserioasa pentru ca nu are niciun fundament, este din burta.
 
"Guvernul Orban a venit cu o formula de calcul pe care a propus-o partenerilor sociali si pe baza careia s-a stabilit salariul minim pe economie pentru 2020. 
 
Guvernul Citu vine si spune ca formula lui Orban n-a fost buna si vine cu alta formula de calcul. Acum, acest 8% nu se inscrie nici macar pe formula lor de calcul din decembrie anul trecut. Acelasi Guvern vine acum cu o alta formula de calcul. Deci, traim intr-o perioada stranie in care, din an in an, venim cu alt format de mecanism de determinare a salariului minim", considera Dumitru Costin.
 
Conform acestuia, ar fi portrivita o structura patronate-sindicate-Guvern bazata pe experti care sa faca evaluari, determinari, simulari, analize de impact si sa propuna Guvernului si partenerilor sociali nationali, anumite valori, ”cu analiza de impact si cu tot ce trebuie”.
 
El a adaugat ca masura necesara cresterii veniturilor angajatilor cu salariul minim este majorarea deducerii personale pentru acestia.
 
Costin a mentionat ca BNS a avansat primului ministru si ministrului Muncii o formula care se bazeaza chiar pe formula lor de calcul, care ia in considerare indicatori corecti, transparenti, de la Institutul National de Statistica si de la Comisia Nationala de Prognoza, care tine cont si de productivitatea muncii, si de evolutia acesteia, si de inflatie, si de indicatori macroeconomici esentiali pentru determinarea salariului minim. 
 

Propunerea BNS: 2.500 de lei

Costin a mai spus ca BNS a propus o crestere a salariului minim de la 2.300 la 2.500 de lei brut. 
 
"Formula noastra de calcul este dublata de o propunere de decizie politica pe care le-am avansat-o.

Intrucat actualul mecanism existent in Codul Fiscal din Romania reorienteaza o buna parte din aceasta crestere de venit salarial brut catre bugetul de stat si catre bugetul asigurarilor sociale, deci, impactul pe salariul net este destul de mic, tinand cont si de cresterea galopanta a preturilor la bunuri si servicii, proces care nu se opreste maine, ci va continua, noi am propus ca, pe langa aceasta crestere de salariu minim de la 2.300 de lei brut la 2.500 de lei brut, sa se produca si o modificare a Codului Fiscal, in urma careia sa creasca deducerea personala de care poate sa beneficieze un angajat, conform Codului Fiscal, astfel incat venitul salarial net al acestuia sa fie mai mare si sa amortizeze intr-o oarecare masura cresterea de preturi", a precizat Costin.
 
El sustine ca majorarea salariului minim, in lipsa cresterii deducerii personale, va avea drept principal castigator bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, nu cetateanul, care are nevoie de venituri salariale nete un pic mai mari, pentru a atenua cresterile de preturi la bunuri si servicii.

Citeste si: Probleme la locul de munca? 5 semne care arata ca ar trebui sa iti dai demisia
 
Costin suspecteaza si ca aplicarea cresterii salariului minim din noiembrie sau decembrie, in loc de ianuarie, are ca scop tot cresterea incasarilor la buget, pe final de an, pentru ca vor exista cheltuieli suplimentare destinate protejarii consumatorilor vulnerabili.

Foto: pexels.com
Jurnalist Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Cosul de cumparaturi de Paste a golit buzunarele romanilor! Preturile sunt mai mari cu 40 la suta fata de 2024
Analize

Cosul de cumparaturi de Paste a golit buzunarele romanilor! Preturile sunt mai mari cu 40 la suta fata de 2024

today20 Apr. 2025
Cum arata seful ideal in viziunea romanilor?
Companii

Cum arata seful ideal in viziunea romanilor?

today20 Apr. 2025
Cum a ajuns euro sa ia fata dolarului american si sa devina preferatul investitorilor. Neincrederea din SUA ridica moneda europeana
Economie

Cum a ajuns euro sa ia fata dolarului american si sa devina preferatul investitorilor. Neincrederea din SUA ridica moneda europeana

today19 Apr. 2025
Romanii au scos banii de la ciorap si au imprumutat statul cu o suma record. Niciodata in zeci de ani nu s-a mai investit atat de mult in titluri de stat!
Economie

Romanii au scos banii de la ciorap si au imprumutat statul cu o suma record. Niciodata in zeci de ani nu s-a mai investit atat de mult in titluri de stat!

today19 Apr. 2025
Piata imobiliara fierbe. Locuintele se vand ca painea calda chiar si la Cluj, unde preturile bat capitala
Imobiliare

Piata imobiliara fierbe. Locuintele se vand ca painea calda chiar si la Cluj, unde preturile bat capitala

today18 Apr. 2025
Firmele se sufoca! Creste numarul societatilor comerciale care de-abia se descurca cu facturile si platile
Companii

Firmele se sufoca! Creste numarul societatilor comerciale care de-abia se descurca cu facturile si platile

today18 Apr. 2025
UniCredit si Alpha Bank isi unesc retelele de ATM: aceleasi comisioane pentru toti clientii
Financiar-Bancar

UniCredit si Alpha Bank isi unesc retelele de ATM: aceleasi comisioane pentru toti clientii

today18 Apr. 2025
Cea mai rapida reteta de cozonaci! Ingredientele pentru 2 cozonaci mari si modul de pregatire pas cu pas
Mananca sanatos

Cea mai rapida reteta de cozonaci! Ingredientele pentru 2 cozonaci mari si modul de pregatire pas cu pas

today18 Apr. 2025
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x