Secretele celei mai celebre companii aeriene low-cost
companii aeriene low-costryanair
Sa vezi aproape intreaga Europa in doar 5 zile si cu mai putin de 500 de euro. Sa te bronzezi dimineata pe o plaja din Sicilia, sa urmaresti dupa-amiaza schimbarea garzii la Palatul Buckingham si sa te plimbi seara prin cartierele pitoresti din Porto. Sa iei micul dejun in Letonia, pranzul in Belgia si cina in sudul Spaniei. O singura companie face posibila o asemenea aventura: Ryanair, fruntasul curselor aeriene low-cost de pe continentul european.
Ryanair a avut o evolutie spectaculoasa: a inceput in 1984, cu zboruri din Waterford (Irlanda) spre Londra, si a ajuns astazi un gigant cu o flota formata din 305 aparate Boeing 737-800, 8.500 de angajati si incasari anuale de peste 4,5 miliarde de euro. Secretul acestui succes? Geniul lui
Michael O’Leary (foto), directorul executiv al companiei, cel care a intuit inca din 1994 ca viitorul transportului aerian civil sta in modelul low-cost dezvoltat in SUA de Southwest Airlines. Un model pe care O’Leary s-a grabit sa il implementeze si in Europa.
Low-cost inseamna pret redus – cateva zeci de euro pentru un zbor – cu mentiunea ca acest pret include strict transportul clientului, cu un bagaj de mana, din punctul A in punctul B. Restul, orice, se plateste, inclusiv printarea boarding pass-ului la aeroport (in caz ca ai uitat sa-l printezi acasa) sau o banala punguta cu alune servita in avion. Ca o paranteza, 20% din cifra de afaceri a Ryanair este obtinuta din vanzarea de produse la bord: gustari, bauturi, dar si tigari electronice, cartele telefonice, bilete de loterie sau calendare cu stewardese sexy.
Problema e ca multi pasageri se fac ca nu inteleg aceasta politica a companiei, cum ca orice produs sau serviciu suplimentar se plateste, si lucrul acesta se vede cel mai bine cand vine vorba de bagajul de mana. Astfel, regula este ca acest bagaj, pentru a fi acceptat la bord, in compartimentul de deasupra scaunelor, sa aiba anumite dimensiuni (55 x 40 x 20 cm) si sa cantareasca mai putin de 10 kg, in caz contrar el fiind taxat cu 40 de euro si trimis la cala.
Doar ca multi cred ca pot sa fenteze aceasta regula si vin adesea cu bagaje nepotrivite, punandu-se singuri in posturi penibile. Probabil ati vazut si dvs. pasageri altminteri distinsi care se pun in patru labe in mijlocul aeroportului si muta lucruri dintr-un geamantan in altul sau isi trag pe ei pulovere ori a doua pereche de pantaloni pentru ca bagajul lor sa ajunga la greutatea regulamentara. Sau pasageri care isi imping cu forta gentile in cadrul de metal cu care se verifica dimensiunile bagajelor si care nu mai pot ulterior sa si le scoata de acolo - totul pentru a nu fi nevoiti sa plateasca vreun euro in plus.
O'Leary a intuit, asadar, foarte bine faptul ca interesul pentru preturile cat mai mici primeaza intotdeauna si ca oamenii, chiar si cei cu venituri consistente, n-au nicio retinere in a profita de ofertele avantajoase, chiar daca asta inseamna sa recurga adesea la comportamente jenante cum sunt cele pe care tocmai le-am descris mai sus.
Dar, desigur, nu e usor sa oferi preturi atat de scazute, trebuie sa reduci la maximum costurile. Iar reteta clasica folosita de companiile low-cost in acest sens este urmatoarea: personal cat mai putin, scaune inghesuite la maximum in aeronave pentru a incapea cat mai multi pasageri, operarea zborurilor de pe aeroporturile secundare unde taxele sunt mai mici, dotarea cu un singur tip de avion pentru a scadea cheltuielile cu piesele de schimb si cu pregatirea pilotilor si a mecanicilor de intretinere.
In cazul Ryanair au mai fost insa si alte masuri, inedite si foarte eficiente. Astfel, Michael O’Leary, un individ mai exuberant si destul de slobod la gura, a stiut sa-si foloseasca felul de a fi in propriul interes si a facut mai mereu declaratii socante care au fost preluate prompt de presa si care au mentinut compania sa in atentia publicului.
El a vorbit, de exemplu, despre posibilitatea taxarii utilizarii toaletei in timpul zborului, despre eliminarea copilotului sau despre vanzarea unor locuri foarte ieftine in picioare (in fapt, niste bazaconii) si nu s-a sfiit s-o numeasca “proasta” pe o clienta care a fost nevoita sa plateasca suplimentar aproape 300 de lire sterline la aeroport pentru ca a uitat sa-si printeze de acasa boarding pass-urile pentru intreaga familie.
Iar aceste declaratii au insemnat, in final, publicitate gratuita pentru Ryanair, adica o sursa majora de reducere a costurilor. S-a estimat ca, gratie acestei publicitati, compania are astazi cheltuieli de marketing de doar 2 euro per pasager, cu mult mai putin decat cel mai apropiat competitor (EasyJet – 9 euro per pasager).
Dar, desigur, reducerea aceasta a costurilor are uneori si efecte negative. In urma cu cativa ani, de exemplu, pe aeroportul din Stantsed (Londra) cateva zeci de pasageri ai companiei au pierdut avionul pentru ca nu si-au putut inregistra bagajele la timp, din cauza lipsei de personal (a fost nevoie atunci de interventia politistilor pentru a calma spiritele). Sau, se intampla adesea ca erori de soft sa duca la printarea gresita a boarding pass-urilor, ceea ce inseamna cheltuieli suplimentare din partea pasagerilor pentru corectarea lor (desi acestia nu au nicio vina).
Tragand insa linie, per ansamblu zborurile low-cost sunt OK. E-adevarat, unii sunt nemultumiti de confortul scazut si de atmosfera generala mai putin stilata, dar important ca este ca aeronavele isi fac treaba si se achita cu brio de principala lor sarcina: sa duca in siguranta pasagerii la destinatie. Care destinatie, apropo, este adesea una obscura, dar relativ solicitata, unde marile companii aeriene nici nu se gandesc sa organizeze curse.
E aici – iata – un avantaj imens, pe care carcotasii ar fi bine sa il ia in calcul. Pentru ca ce alta companie, in afara de Ryanair, te mai poate duce cu zboruri directe in orase ca Haugesund, Skelleftea, Lappeenranta, Lamezia sau imposibilul (de pronuntat) Bydgoszcz?