Se schimba conditiile pentru autorizarea tranzactiilor din comertul alimentar
piata alimentaratranzactii piata alimentaraconsiliul concurentei
Consiliul Concurentei va modifica modul de analiza a fuziunilor si achizitiilor pe piata de retail alimentar din perspectiva dimensiunii geografice, ca urmare a schimbarilor din comportamentul companiilor de pe aceasta piata, dar si al consumatorilor.
Astfel, cand va fi analizata piata relevanta a unui magazin de peste 400 mp, se vor avea in vedere toate magazinele existente in aria de 10 minute de mers cu autoturismul fata de magazinul analizat.
Daca se va analiza un magazin de proximitate, se vor avea in vedere alte magazine de proximitate (cu suprafata mai mica de 400 mp) aflate la 10 minute de mers pe jos fata de magazinul analizat, dar si magazinele de dimensiuni medii si mari (comert modern), intr-o arie de 10 minute de mers cu masina fata de magazinul analizat.
Potrivit Consiliului, odata cu aplicarea noului mod de analiza, vor fi mai greu de indeplinit conditiile pentru ca autoritatea de concurenta sa autorizeze tranzactiile care implica magazine aflate la distanta mai mica de 10 minute.
Consiliul a comandat un sondaj in sectorul de retail alimentar pentru a vedea care sunt schimbarile in comportamentul consumatorului cand cumpara bunuri de consum curent.
Pe baza datelor sondajului, Consiliul a derulat o analiza suplimentara care a indicat o orientare a consumatorului roman catre formatele de comert modern - denumite generic supermarket, in timp ce magazinele mici de cartier si piata agroalimentara reprezinta alternative putin exploatate.
Avand in vedere proximitatea magazinelor cu suprafete mici si specificul acestora, gama restransa de produse care acopera o nevoie urgenta si ocazionala si localizarea acestora la parterul blocurilor, de cele mai multe ori fara posibilitate de parcare, consumatorii aleg sa se deplaseze pe jos pentru a ajunge la aceste magazine. Analiza a reliefat ca majoritatea consumatorilor sunt dispusi sa se deplaseze maximum 10 minute pe jos pana la magazinele de proximitate de sub 400 mp.
Pentru magazinele cu suprafete de vanzare medii si mari, de peste 400 de mp, respondentii aleg sa mearga cu masina personala si sunt dispusi sa aloce un timp de pana la 10 minute.
Au fost identificate doua tipuri de magazine care necesita departajare cand se analizeaza oferta produselor de consum curent apartinand comerciantilor cu amanuntul:
- magazine de comert cu amanuntul cu suprafata de vanzare mai mica de 400 de mp, adica magazine de proximitate (magazine mici de cartier, alimentare, buticuri, alte magazine sub 400 mp);
- magazine de comert cu amanuntul cu suprafata de vanzare mai mare de 400 mp (supermarketuri/hipermarketuri/discounteri, respectiv magazinele cu suprafete intre 400
- 2.500 mp si peste 2.500 mp; aceste magazine fac parte din comertul modern tip supermarket).
Ca urmare, cand se va analiza piata relevanta in sectorul de retail alimentar Consiliul Concurentei va avea in vedere toate aceste aspecte constatate atat in Bucuresti, cat si la nivel national.
Pe de alta parte, definitia concreta a pietei relevante geografice poate diferi in functie de pietele geografice locale, de distributia teritoriala a magazinelor, de suprafetele diferite ale acestora pe fiecare piata locala si alte elemente relevante de ordin local.
La cazurile de pana acum, in cadrul analizei privind concurenta dintre hiper/supermarketuri, discounteri si alte magazine similare (magazinele de cartier/proximitate) se aveau in vedere zonele delimitate de parcurgerea unei distante de 10 - 30 de minute de mers cu autoturismul in jurul magazinelor achizitionate.
Consiliul precizeaza ca a autorizat, cu conditii, mai multe tranzactii pe piata de retail alimentar, dupa ce a analizat efectele pe care aceste tranzactii le pot avea pe piata.
Astfel, tranzactia prin care Carrefour Nederland BV a preluat magazinele Billa a fost autorizata cu conditia ca firme Carrefour sa cesioneze trei supermarketuri active pe piata din Braila, respectiv doua magazine Carrefour Market si un magazin Billa. De asemenea, Carrefour s-a angajat sa nu se implice in activitatile cesionate pe o perioada de cel putin 10 ani.
De asemenea, achizitionarea a 20 de magazine Real de catre Auchan a fost autorizata cu conditia ca, pe doua piete relevante, Craiova si Targu Mures, sa nu creasca preturile de vanzare cu mai mult de 5% fata de media preturilor altor magazine din retea, pentru o perioada de 3 ani. Totodata, Auchan si-a asumat obligatia de a nu deschide noi magazine pe cele doua piete relevante, pentru o perioada de 5 ani.
La randul ei, Mega Image SRL a preluat 20 de magazinele apartinand Angst Retail SRL. In urma interventiei Consiliului Concurentei, Mega Image a renuntat la achizitionarea magazinului Angst Perla, s-a angajat sa cesioneze magazinele Angst Amzei si Angst Academiei si sa nu se implice in activitatile cesionate decat dupa trecerea unei perioade semnificative de 10 ani.