Romania se auto-vulnerabilizeaza
testul bezeleicodul fiscalvalentin lazea
Invitat la evenimentul "Lectii invatate in anii de criza", Valentin Lazea, economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a spus ca Romania se auto-vulnerabilizeaza prin politicile fiscale pe care le promoveaza noul Cod fiscal.
"Pastrarea macrostabilitatii economice este extrem de importanta pentru ca Romania se auto-vulnerabilizeaza, in acest moment, prin politicile fiscale pe care le promoveaza noul Cod fiscal si ajunge ca, alaturi de Croatia, in 2017 sa fie singura tara care va avea deficit de peste 3%", a declarat Lazea, citat de Agerpres.
"De ce este important sa nu ai deficit de peste 3%?
Cand investitorii straini se uita la ansamblul pietelor emergente, ei gasesc care sunt punctele slabe, care sunt tarile mai slabe, care sunt caprioarele ranite, ca sa zic asa.
Romania nu este, astazi, in aceasta situatie, dar va fi peste doi ani, ca urmare acestui Cod fiscal minunat pe care il avem.
La orice semn de criza, investitorii straini se vor retrage din pietele emergente vulnerabile.
Romania se pune singura pe sine in pozitia de a fi vulnerabila. In Romania, s-au dat jos niste taxe, fara sa se uite nimeni ce efecte va avea acest lucru in viitor", a avertizat Lazea.
El a explicat ca auto-vulnerabilizarea Romaniei este strans legata de logica oportunista, a castigului de moment, "adica sa castigam acum cat putem".
"Politicienii au, acum, aceasta privire oportunista si ce o fi dupa aceea nu mai conteaza.
Practic, aceasta gandire oportunista caracterizeaza intreaga societate romaneasca.
Am citit, recent, o carte care se cheama Testul bezelei, scrisa de un psiholog american in varsta de 85 de ani. Acesta scrie ca, prin anii '60, a inventat un test pentru copiii de patru ani.
Acestora li se punea o bezea pe masa si li se dadea urmatorul test: mananca bezeaua imediat sau mai asteapta 15 minute si mai primesc inca o bezea.
S-a demonstrat, in timp, cand copiii aceia au crescut, dupa 30-40 de ani, ca aceia care au avut rabdarea sa astepte rasplata mai intarziata au ajuns oameni impliniti, sefi, in functii de conducere.
Ceilalti, care au acceptat prima bezea imediat, au ajuns vai de capul lor...
In societatea romaneasca, sunt prea multi oameni care pica Testul bezelei.
Noi, din scoala, trebuie sa-i invatam pe oameni ca nu tot ce zboara se mananca.
Nu vei castiga mai mult daca te auto-gratifici, acum, decat daca vei astepta si vei fi mai calculat si mai cumpatat", a explicat economistul.