Rezervele mondiale de petrol: Peste 1,6 trilioane barili. Consumul anual: 33,5 miliarde barili. Cati ani ne ajunge: 47
productie petrolsuavenezuela
Rezervele mondiale de petrol, dovedite, depasesc cu putin 1.600 miliarde barili. Se asteapta insa ca aceasta cifra sa creasca in viitor, pe masura ce sunt facute noi descoperiri. Consumul mondial este de circa 93-94 milioane barili pe zi.
Asta inseamna in jur de
33-34 miliarde barili pe an, potrivit datelor furnizate de indexmundi.com. La un calcul estimativ, cele 1,6 trilioane de barili ar ajunge, la actualul consum, aproape 50 de ani.
Desigur, rezervele dovedite ar putea creste cu peste
100 miliarde barili numai in cazul Irakului, de exemplu. La fel insa ar putea evolua si consumul de petrol, mai ales in contextul iesirii din criza a celor mai dezvoltate economii ale planetei.
Pe masura ce populatia globului creste (peste 7 miliarde de oameni in prezent), iar activitatea economica va avansa, si consumul este asteptat sa depaseasca 100 milioane de barili pe zi.
Cel mai mare consum il inregistreaza SUA, aproape 20 milioane barili pe zi.
Venezuela, Arabia Saudita si Irak ocupa primele locuri in clasamentul celor mai bogate tari din punct de vedere al zacamintelor de petrol, potrivit unei analize realizate de publicatia internationala de profil Energy Digital, preluate de
Agerpres.
Capul de afis revine Venezuelei, unde, in 2011, presedintele de atunci, Hugo Chavez, a anuntat ca exista zacaminte dovedite de 297 de miliarde de barili.
Desi Venezuela continua sa fie unul dintre cei mai importanti furnizori ai Statelor Unite, dezvoltarea campurilor petrolifere
a fost afectata de turbulentele politice.
Pe locul doi se situeaza Arabia Saudita, cu rezerve dovedite de titei brut de 267 de miliarde de dolari, adica o cincime din rezervele totale mondiale.
Desi la nivelul tarii
sunt peste 100 de perimetre mari, jumatate din aceste rezerve sunt concentrate in opt campuri uriase, inclusiv in Ghawar Field, cel mai mare din lume.
Irakul se afla pe pozitia a treia, cu rezerve oficiale de 143 de miliarde de barili. In sector se vorbeste, insa, de o descoperire uriasa
de 350 de miliarde de barili, care ar aduce tara pe primul loc in acest top. Insa, din cauza ocupatiei militare, statisticile oficiale nu au mai fost revizuite din 2001.
Foto: Wikipedia.