Propunerile constructorilor pe fiscalitate si Codul Muncii ajung proiecte de initiativa legislativa
propunericonstructorifiscalitatecodul munciiproiecteinitiativa legislativa
Doua dintre propunerile constructorilor pe fiscalitate si Codul Muncii vor fi transformate in proiecte de initiativa legislativa de Guvernul Alternativa al PDL.
Guvernul Alternativa al PDL si Fundatia Konrad Adenauer a organizat, vineri, o dezbatere tehnica cu reprezentantii din sectorul constructiilor, in cadrul evenimentului „Construind Romania prospera”.
La intalnire a participat premierul Guvernului Alternativa al PDL, Catalin Predoiu, si membrii din Guvernul Alternativa: Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Gheorghe Ialomitianu, Sorin Moldovan, Gheorghe Stefan, presedintele Organizatiei Oamenilor de Afaceri a PDL, Cristian Poteras.
Intalnirea a fost moderata de Andreea Paul, coordonatorul pe probleme economice din Guvernul Alternativa.
Sectorul constructiilor a fost reprezentat de peste o suta de investitori si specialisti.
Evenimentul si-a atins obiectivul de a readuce in discutie nevoia standardelor de cost si a contractelor standardizate lansate sub guvernarea PDL pentru diminuarea costurilor din licitatiile publice.
„USL le-a eliminat. Astazi fac pe nestiutorii, stabilind oferta cu pretul cel mai mic drept castigatoare, fara a tine cont de oferta cea mai buna din punct de vedere economic, asa cum recomanda Comisia Europeana. PDL a reusit prin astfel de masuri sa economiseasca 1,5 miliarde euro din cele 4 miliarde euro fonduri europene disponibile pentru transporturi”,spun reprezentantii Opozitiei.
Doua dintre multele provocari discutate isi vor gasi solutia in proiecte de initiativa legislativa ale grupului de parlamentari ai PDL.
Un proiect de lege legat de fiscalitate va reforma impozitul pe cladiri pentru a raspunde nevoilor de dezvoltare sanatoasa astfel: impozitul va fi diferentiat in functie de folosinta si nu de proprietate (spatii comerciale versus locuinte, nu proprietar persoana fizica versus persoana juridica).
„Vom propune totodata eliminarea majorarilor de impozit pentru a doua cladire si urmatoarele inchiriate si pentru cladirile care nu au fost reevaluate. Cel de-al doilea proiect de lege va propune amendarea Codului Muncii pentru a deschide oportunitatea angajatorilor de a conditiona investitia in pregatirea angajatilor de o perioada justa de timp in care sa profeseze”, au mai spus reprezentantii PDL.