Peste 70% dintre companiile din Romania nu au o strategie pentru situatii de urgenta, de tipul celei provocate de coronavirus

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Peste 70% dintre companiile din Romania nu au o strategie pentru situatii de urgenta, de tipul celei provocate de coronavirus
Peste 70% dintre companiile din Romania nu au o strategie pentru situatii de urgenta, de tipul celei provocate de coronavirus
de Vlad Strunescu la 10 Mar. 2020
Urmareste-ne pe Google News
barometru coronavirusplanuri coronavirusmasuri anticoronaviruseconomie coronavirus

Angajatorii romani sunt vulnerabili in fata epidemiei COVID-19. Cele mai multe companii din Romania nu au o strategie de risc pentru situatii precum epidemia de coronavirus, iar efectele pot fi dezastruoase pentru mediul de afaceri. Multi analisti economici se asteapta ca, pe fondul extinderii perioadei de criza medicala, numarul falimentelor si insolventelor sa creasca semnificativ, la fel si volumul platilor intarziate.

Cele mai multe companii din Romania nu au o strategie de risc pentru situatii precum epidemia de coronavirus. Aceasta este concluzia unui barometru realizat de firma de consultanta Frames la comanda FACTORY 4.0 conference.

Potrivit rezultatelor cercetarii, peste 70% dintre cele 300 de firme chestionate se asteapta la consecinte economice negative, de la probleme de aprovizionare la cresteri de preturi si blocaj financiar.

Citeste si: IMM-urile solicita o actiune rapida din partea institutiilor publice pentru a evita criza provocata de coronavirus
 
Epidemia de COVID-19 reprezinta un test fara precedent pentru economia romaneasca, in mare parte, nepregatita pentru o astfel de situatie. Dincolo de faptul ca epidemia a dus la inchiderea a numeroase fabrici din China, raspandirea coronavirusului in Europa, in tari precum Italia, unul dintre principalii nostri parteneri comerciali, este de natura sa genereze blocaje semnificative pe lantul economic.
 
Potrivit barometrului Factory 4.0 & Frames, 72% dintre investitori nu au un plan de risc pentru o asemenea situatie, in timp ce doar 11% au afirmat ca au dezvoltat un plan de continuitate al afacerii.
 
In ceea ce priveste impactul asupra afacerilor, 57% au declarat ca epidemia, in stadiul actual, afecteaza derularea business-ului, dar nu sunt impactate procesele importante. 
 
De asemenea, 17% au afirmat ca efectele economice ale COVID-19 blocheaza procesele importante de business/productie, iar 9% au declarat ca impactul este unul major; 17% au afirmat ca epidemia, pentru moment, nu le afecteaza afacerile.
 
Intrebati care sunt riscurile identificate in actuala situatie, multi dintre investitori au semnalat problemele de aprovizionare, potentialele cresteri de preturi si accentuarea blocajului financiar.
 
"Multe dintre firmele romanesti nu au stocuri suficiente pentru a acoperi o eventuala sincopa pe lantul de aprovizionare de la furnizori iar acest lucru poate avea consecinte foarte grave in derularea operatiunilor. 
 
Lipsa planurilor manageriale de raspuns la situatii de criza, slaba digitalizare a proceselor operationale de productie si de business care sa permita controlul de la distanta a proceselor sau telemunca, precum si lipsa unor rezerve financiare pentru astfel de situatii, situatii prezente la scara larga in economie, sunt de natura sa duca la intarzierea platilor si la blocaj financiar. Consecintele sunt inevitabile: suspendarea activitatii, neplata salariilor, insolventa etc.", a declarat Marius Haratau, managerul Academia Industriala Factory 4.0.

Citeste si: De la telemunca, la telefiscalitate: ANAF le recomanda contribuabililor interactiunea la distanta cu unitatile fiscale
 
Rezultatele barometrului mai arata ca dintre firmele care au planuri de continuitate a business-ului in situatii de risc, numai 27% au luat in calcul aparitia unei urgente medicale (epidemie/pandemie etc).

"Intr-o economie in care peste 90% dintre firme sunt IMM-uri, cu o putere financiara scazuta si un know-how economic destul de limitat, existenta unei strategii de risc este intalnita doar la firmele mari, in special la multinationale. Insa, si acolo, dincolo de riscurile valutare, in general de riscurile asociate unei crize economice, de crize sociale (greve/revolte etc), de razboi, de dezastre precum inundatii, cutremure si alte fenomene naturale, riscul de epidemie a fost prea putin luat in calcul", a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.
 
Inexistenta unor planuri coerente privind gestionarea unor situatii de epidemie este confirmata si de faptul ca 61% dintre oamenii de afaceri chestionati au declarat ca tratarea riscurilor sanitare este una necorespunzatoare.
 
Chiar si in cazul firmelor care detin planuri pentru astfel de situatii de risc, 89% dintre respondenti au afirmat ca nu au fost testate niciodata si numai 2% au trecut printr-un astfel de experiment.
 
"In general, simularile de criza, modelele testate in marile companii au avut legatura cu blocaje financiare globale, cu posibila izbucnire a unei noi crize economice. S-au mai testat, in ultima vreme, scenarii care au legatura cu problemele climatice, insa prea putini dintre cei chestionati au avut acces la planuri de actiune in caz de epidemie", a declarat Haratau.
 
 

Cum se trateaza economic epidemia de coronavirus

Potrivit expertilor de la Frames, in conditiile in care masurile de restrictie impuse de autoritati (transport, evenimente etc.) tind sa se inaspreasca la nivel local si international, iar consumul la nivel mondial da deja primele semne de scadere, firmele romanesti trebuie sa isi ia urgent masuri de precautie.
 
Epidemia de COVID-19 reprezinta un test semnificativ pentru economia mondiala, una care, spre deosebire de episodul SARS, acum este mult mai puternic interconectata, cu China drept principal actor pe lanturile comerciale internationale. 
 
Problemele tot mai mari de aprovizionare, mai ales din China, principalul exportator al lumii, fluctuatiile semnificative ale tarifelor resurselor, precum petrol, gaze, cupru etc., sunt elemente de natura sa genereze perspectivele unei potentiale crize, accentuata si de scaderea semnificativa a consumului la nivel mondial, principalul motor economic, afirma analistii.
 
Potrivit expertilor, masurile de precautii vizeaza, in primul rand, asigurarea unui buffer financiar care sa le permita companiilor sa faca fata provocarilor din lantul de plati
 
Firmele romanesti trebuie, astfel, sa-si monitorizeze mai atent cheltuielile, sa reduca durata medie de incasare a creantelor, care sa fie transpusa proportional catre scaderea termenelor de plata a furnizorilor.
 
Corelarea costurilor aferente cu volumul de activitate sau indicatorii de performanta variabila ai furnizorului si reducerea maturitatii contractelor cu partenerii de afaceri sunt elemente esentiale care ar trebui insotite de externalizarea proceselor non-core, inclusiv a unei parti din personal, spun expertii.
 

Evitati cheltuielilor care nu tin de esenta business-ului!

Bineinteles, evitarea cheltuielilor care nu tin de esenta business-ului, precum achizitia de automobile, modernizarea sediilor etc. trebuie evitate si insotite de reinvestirea profitului si rambursarea anticipata a obligatiilor de plata aflate in derulare.
 
O alta masura viabila o reprezinta deblocarea banilor din active non-core business, precum terenuri, depozite, spatii comerciale, autovehicule sau echipamente pentru functii secundare.
 
"Accentuarea efectelor economice ale epidemiei de COVID-19 sunt de natura sa determine intrarea intr-un nou ciclu investitional, in care multe dintre business-uri vor insista pe digitalizarea serviciilor, pe inovare, pe industry 4.0. Intr-un mediu economic mondial tot mai puternic conectat, diferenta dintre profit si pierdere va fi facuta de know-how, de cunostintele pe care managerii, angajatii companiilor le au in ceea ce priveste digitalizarea, automatizarea productiei si a serviciilor, pentru a contracara eficient situatii precum schimbarile climatice, pandemiile etc.", a mai spus Marius Haratau.
 
Barometrul a fost realizat in perioada 2-8 martie 2020, prin chestionare online, telefonic si email, pe un esantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultura, energie, confecţii, IT etc.

Citeste si: Coronavirusul si razboiul preturilor de pe piata petrolului ar putea duce la ieftinirea carburantilor cu 50 de bani/litru
 
Profilul respondentilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 68% barbati si 32% femei, cu o varsta medie de 43 de ani.
Jurnalist Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Masa de Craciun,
Life Style

Masa de Craciun, "pe saracie". Romanii sunt nevoiti sa cumpere la suta de grame de Sarbatori

today26 Dec. 2024
Mos Craciun a saracit! Putini mai primesc cadouri de lux sub brad
Life Style

Mos Craciun a saracit! Putini mai primesc cadouri de lux sub brad

today25 Dec. 2024
3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism
Astazi in istorie

3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism

today24 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie
Afla...

De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie

today24 Dec. 2024
Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora
Reteta zilei

Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora

today24 Dec. 2024
Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti
Reteta zilei

Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti

today24 Dec. 2024
Reteta originala de salata de boeuf cum sa pregatesti cel mai iubit preparat de sarbatori
Reteta zilei

Reteta originala de salata de boeuf cum sa pregatesti cel mai iubit preparat de sarbatori

today23 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa pleci din casa de Craciun? Superstitii care iti pot afecta norocul in noul an
Afla...

De ce nu trebuie sa pleci din casa de Craciun? Superstitii care iti pot afecta norocul in noul an

today23 Dec. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism
Astazi in istorie

3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism

today24 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie
Afla...

De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie

today24 Dec. 2024
Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora
Reteta zilei

Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora

today24 Dec. 2024
Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti
Reteta zilei

Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti

today24 Dec. 2024

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x