Made in Romania. Ce produse se mai fabrica in Romania, in ziua de astazi?

Made in Romania. Ce produse se mai fabrica in Romania, in ziua de astazi? made in romaniaexporturile romanieidacia

Inainte de 1989, Romania producea cam orice, de la creioane la turboreactoare. In nomenclatorul fabricilor de atunci se gaseau in total vreo 2.000 de produse si, desi in general calitatea acestora nu era extraordinara, existau totusi cateva sectoare foarte OK, unde reuseam chiar sa concuram cu liderii mondiali pentru pietele externe: ciorapi de dama, masini de teren ARO, locomotive diesel, instalatii de foraj petrolier, rulmenti grei, armament. Ce s-a intamplat ulterior cu aceste sectoare? Ce mai producem acum?
Domeniile in care Romania mai figureaza in momentul de fata ca “producator” s-au imputinat sau cel putin si-au pierdut mult din anvergura de pe vremea comunismului. Producem in continuare echipamente electrice, haine, frigidere, pantofi, articole din cauciuc si mase plastice, tractoare, camioane, biciclete sau mobilier - un sector cu o traditie indelungata, unde vorbim atat de nume mari, ca Elvila si Mobexpert, cat si de multe fabricute care activeaza la nivel local.

Apoi, o mentiune speciala trebuie facuta pentru productia materialelor de constructii, o zona care a luat avant in anii 2000, gratie boom-ului imobiliar si investitiilor masive care s-au concretizat in produse de buna calitate - de la ciment, gresie, faianta si adezivi, pana la caramizi, vopsele si parchet. De departe insa, domeniile in care astazi stam cel mai bine sunt industria auto si cea alimentara.

Cand vorbim de sectorul auto ne vine imediat in minte Dacia, un brand care, dupa ce ani de zile a fost subiect de autoironie, a reusit sa se transforme intr-o poveste de succes si sa schimbe intr-o oarecare masura perceptia interna si internationala despre tara noastra.

Vorbim aici de o industrie care asigura sute de mii de locuri de munca si exporturi de miliarde de euro si care nici nu este amenintata de o eventuala relocare, pentru ca productia nu se poate muta de aici in alta tara. Daca ne raportam numai la costul fortei de munca, oricat ar creste salariile in Romania, acest cost nu va ajunge la mai mult de 30% din costul din Franta, de exemplu. Rationamentul economic de profitabilitate face imposibila orice relocare.

Iar asta, desigur, este o veste foarte buna. Inseamna ca in jurul industriei auto de aici se formeaza un hub de afaceri, ce furnizeaza joburi numeroase pe tot ceea ce inseamna productie, furnizori, dealeri, service, piese de schimb. Numai pe platforma de la Mioveni lucreaza aproape 15.000 de oameni.

Sa aruncam acum o privire si la ceea ce se intampla in industria alimentara, un domeniu caracterizat pe nedrept de mituri urbane de genul “Tot ce consumam vine din import” sau “Am fost transformati in piata de desfacere pentru Occident”. In realitate lucrurile nu stau asa de rau. Ba chiar, cu putin efort, Romania ar putea s-o lase mai moale cu importurile si sa-si asigure necesarul de alimente, intr-o masura mult mai consistenta, din productia proprie.  

La nivel national s-au ridicat cateva
companii care lucreaza la standarde occidentale

E vorba de companii implicate in productia de paine, mezeluri, lactate, conserve, vinuri, bauturi racoritoare etc., care au tras dupa ele si agricultura. Exista acum foarte multe ferme la nivel occidental (realizate pe bani europeni), dar si altele dezvoltate cu fonduri private, care merg foarte bine, carora li se mai adauga si altele, cu o cifra de afaceri consistenta, dar din pacate nefiscalizata.

In aceasta zona sunt de apreciat eforturile ANSVSA care a impus, prin controale dese si amenzi, standarde ridicate de calitate si sanatate, astfel ca acum, in proportie de 90%, lucrurile sunt in regula din punctul de vedere al sigurantei alimentare. Si chiar daca in multe locuri implementarea acestor standarde este formala, faptul ca exista niste proceduri de igiena si un control periodic imbunatateste mult lucrurile. Ramane in schimb problema fiscalizarii, in special in zona industriei de panificatie si a bauturilor alcoolice.

Oricum, cert este ca firmele autohtone detin un avantaj major in fata importatorilor, generat de faptul ca publicul percepe alimentele romanesti ca fiind mai sanatoase, mai putin afectate de tehnologiile moderne bazate pe tot felul de E-uri si fosfati.

Situatia se poate schimba insa rapid, ca urmare a modului foarte dur in care unele supermarketuri negociaza preturile. Mai exact, sub presiunea reducerii continue a costurilor, multi producatori locali scad calitatea. Iar marfurile proaste pot fi oricand inlocuite cu importuri.

Pentru evitarea unei asemenea situatii, solutia ar putea fi asocierea producatorilor si promovarea produselor lor sub marci comune de calitate si excelenta. Este cazul industriei carnii unde produsele care respecta retetele originale ar putea purta insemnul Asociatiei Romane a Carnii (ARC) si astfel, aceste produse ar putea fi diferentiate de cele care le imita.

Problema e ca exista aditivi care imita orice gust, fara ca asta sa fie o ilegalitate. Un produs conform cu standardele poate contine foarte bine aditivi, atata timp cat nu-i imbolnaveste pe consumatori, si de-aceea pe piata romaneasca conformitatea si calitatea sunt confundate.

Doar ca nu toti producatorii sunt de-acord cu standarde stricte, pentru ca respectarea acestora implica anumite costuri care cresc pretul produselor, speriindu-i pe cumparatorii care urmaresc sa cumpere la pretul cel mai mic de pe piata. Totusi, intr-un final proiectul marcilor comune trebuie sa reuseasca, pentru ca el reprezinta tentativa de a rezista concurentei care vine de pe piata din afara.

In concluzie: productia romaneasca nu mai e ce a fost

Inainte de 1989, fabricile romanesti asigurau practic tot. Pe piata se gaseau doar produse autohtone, realizate de mari firme de stat care nu concurau intre ele (ar fi fost si stupid sa vorbim de concurenta in comunism!) si exista un singur brand pentru orice: frigiderele erau Arctic, bautura racoritoare era Brifcor, ciorapii erau Adesgo, iar putinele tipuri de articole pentru care nu aveam linii proprii de productie erau aduse din China. Apoi a venit Revolutia si lucrurile s-au schimbat.

Romania a devenit atunci actor pe o piata libera si nu a putut face fata. Avand in spate mostenirea unei industrii necompetitive si energofage, tara a trecut cu greu prin perioada de capitalism salbatic din anii ’90, cand productia a scazut la jumatate fata de maximul atins in 1980.

Lucrurile ar fi aratat cu totul altfel daca reuseam inca de pe atunci sa atragem investitii pentru modernizarea industriei. Acum este prea tarziu, varianta intoarcerii la industria grea nu reprezinta o solutie pentru Romania de astazi. Romania nu se poate arunca deocamdata nici intr-o industrie de mare tehnicitate, asa ca ramane varianta industriei de prelucrare superioara a produselor, in special a celor agricole. Si, pe langa asta, am mai putea avea un cuvant de spus si in IT, un domeniu in care, cu resurse putine, se poate crea o valoare adaugata mare.

In final, sa mai spunem ca topul produselor romanesti la export cuprinde electronice, aparate de inregistrat si redat sunetul, autovehicule, turbine, motoare, dispozitive mecanice, carburanti, imbracaminte, mobila, produse din lemn, aparate de iluminat, articole din cauciuc si, desigur, materii prime. Iar ca branduri nationale cunoscute pe pietele din afara avem Dacia, Jolidon, ID Sarrieri, Clujana, Pufuletii Gusto, Magiunul de Topoloveni, Agricola Stirbey, Branza Nasal etc. Per total, in 2016 exporturile Romaniei s-au ridicat la 57,4 miliarde de euro.