Incet, incet, se reia traficul feroviar
cfrtrafic feroviarmagistraleiarna
Traficul este deschis la aceasta ora pe toate magistralele de cale ferata, circulatia trenurilor fiind adaptata in continuare conditiilor de iarna cu temperaturi foarte scazute, a anuntat, in aceasta dimineata, CFR Calatori.
Managementul de trafic vrea sa reintroduca gradual trenuri in graficul normal de circulatie, in toate zonele, in care conditiile meteo se stabilizeaza treptat.
Chiar si asa, inca mai raman trenuri anulate, masura fiind necesara pentru readucerea materialului rulant in unitatile de domiciliu, in vederea formarii trenurilor, conform compunerilor initiale.
Pentru preluarea traficului de naveta au fost reintroduse in circulatie trenurile care asigurau legaturile dintre Bucuresti Obor - Constanta, Bucuresti Nord - Pitesti, Bucuresti Nord - Urziceni si retur, Bucuresti - Targoviste, Buzau - Faurei - Galati.
Pentru partea de sud a tarii (Galati si Braila), au fost puse in circulatie trenurile IR 1571 si 1572 Bucuresti Nord - Galati si retur, iar la ora 06.15 a plecat din Galati trenul suplimentar IR 12794 cu destinatia Bucuresti Nord.
In plus, la ora 13.40 va pleca suplimentar din Bucuresti Nord trenul IR 12795 cu destinatia Galati, cu opriri pentru preluarea pasagerilor din statiile: Barbosi, Braila, Ianca, Faurei, Buzau, Mizil si Ploiesti Sud.
“Recomandam pasagerilor ca inainte de calatorie sa apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentioneaza sa calatoreasca”, amai anuntat CFR.
Pasagerii care doresc sa renunte la calatorie au posibilitatea de a primi contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat.