In plin val de scumpiri, romanii nu-si vor mai permite nici sa isi inece amarul in bautura: se scumpeste si asta
cresteri accize 2022scumpiri carburanti 2022crestere acciza alcool
Din sarabanda scumpirilor, accize mai mari lipseau. Din pacate, de anul viitor, si aceste taxe vor contribui la majorarea preturilor de la cele ale carburantilor, pana la cele ale bauturilor alcoolice. Anul viitor incepe cu accize mai mari la aproape toate categoriile de produse, cu o exceptie notabila: tigaretele, pentru care acciza ramane la 563,97 lei pentru 1.000 de bucati.
In schimb,
acciza la bere creste la 3,77 lei per hectolitri 1 grad Plato, de la 3,64 lei, iar, in cazul berii producatorilor independenti a cu o productie anuala mai mica de 200.000 de hectolitri, acciza va fi de 2,08 lei, de la 2,01 lei.
Potrivit Ministerului Finantelor, in cazul vinurilor spumoase, acciza va creste la 54,14 lei pe hectolitru de produs, de la 52,26 lei, iar cea la alcoolul etilic produs de micile distilerii ajunge la 1.889,44 lei, de la 1.823,96.
Scumpiri pe toata linia
Scumpirile nu se opresc aici, intrucat, la gazul natural folosit drept combustibil pentru motor, acciza va creste la 14,08 lei/GJ, de la 13,59 lei.
La benzina cu plumb acciza ajunge la 2.226,24 lei pe mia de litri, de la 2.149,09 lei, la benzina fara plumb la 1.892,72 lei, de la 1.827,13 lei.
Totodata, la motorina, accizele vor fi de 1.734,66 lei la mia de litri, de la 1.674,55 lei.
De asemenea, la energia electrica utilizata in scop comercial acciza va fi de 2,71 lei per MWh fata de 2,61 lei, iar, la energie in scop necomercial de 5,42 lei per MWh, fata de 5,23 lei.
Accizele sunt actualizate cu cresterea preturilor de consum comunicata oficial de Institutul National de Statistica.
Potrivit art.342 alin.(2) Codul fiscal, nivelul accizelor prevazut pentru tigarete in Anexa nr.1 face exceptie de la actualizarea cu cresterea preturilor de consum din ultimele 12 luni, calculata in luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, fata de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicata oficial de Institutul National de Statistica.
De la 1 aprilie 2022, nivelul accizei pentru tigarete este 563,97 lei pe mia de tigarete.