Anul 2021 a debutat cu provocari semnificative pentru intreaga planeta, insa specialistii economici se declara optimisti cu privire la revenirea economica a anumitor tari. In viziunea Fondului Monetar International, debutul campaniei de vaccinare impotriva noului coronavirus trebuie privit cu bucurie si speranta de intreaga planeta, acesta fiind punctul de plecare spre revenirea economica globala. Potrivit spuselor economistului sef al FMI, Gita Gopinath, majoritatea economiilor dezvoltate ale lumii vor reveni la normalitate in a doua jumatate a acestui an, in special dupa ce campaniile de vaccinare impotriva COVID-19 se vor intensifica.
Incertitudinile sunt insa la ordinea zilei pe toate planurile, un nou val al pandemiei de coronavirus putand duce la accentuarea crizei sanitare actuale. In cazul in care un asemenea scenariu negativ ar deveni realitate, strategia de vaccinare ar fi data peste cap in unele parti ale lumii, ceea ce ar ingreuna situatia si din punct de vedere economic. Tocmai din acest motiv, multi specialisti ezita atunci cand vine vorba despre enuntarea unor previziuni clare cu privire la ceea ce se va intampla pe parcursul acestui an din punct de vedere economic.
Intr-un interviu acordat recent unui post de televiziune, Gita Gopinath, economist sef in cadrul Fondului Monetar International, sustine ca exista “lumina la capatul tunelului, in ciuda iernii intunecate si dificile” cu care ne confruntam in aceste momente. Gopinath sustine ca anul 2021 a inceput cum nu se putea mai bine, asteptarile din 2020 fiind depasite in aceste prime zile ale noului an. Totusi, urmatoarea perioada este critica pentru intreaga planeta, “in momentul de fata aflandu-ne intr-o cursa intre virus si vaccin”.
Daca vrem sa vorbim insa pe cifre, trebuie mai intai sa aruncam o privire asupra ultimelor previziuni facute de specialistii Fondului Monetar, previziuni care dateaza din luna octombrie a anului precedent. La acea vreme, FMI sustinea ca economia globala ar urma sa inregistreze in anul 2021 o redresare de 5.2%, dupa o contractie de 4.4% raportata in 2020. Specialistii din domeniul economic se asteapta insa ca FMI sa isi revizuiasca aceste estimari pana la finalul acestei luni. Informatia a fost confirmata partial deja de Gita Gopinath, insa aceasta a refuzat sa spuna daca este luata in calcul o imbunatatire a previziunilor actuale.
Campania de vaccinare impotriva noului coronavirus nu a inceput insa simultan la nivel global, iar introducerea vaccinului se dovedeste a fi una destul de lenta. In plus, producerea efectiva a vaccinului nu tine pasul cu cererea, ceea ce va ingreuna in cele din urma procesul de vaccinare la nivel global in cazul in care nu vor fi aprobate si alte vaccinuri in perioada imediat urmatoare. Chiar si asa insa, economistul sef al Fondului Monetar se asteapta ca majoritatea tarilor dezvoltate sa fie acoperite pana la vara, acoperirea globala urmand sa se intample pana la finalul anului viitor.
Economistul sef din cadrul FMI remarca si relansarea mai rapida de care se bucura la aceasta ora statele care au gestionat mai bine virusul in primele faze ale pandemiei, dand drept exemplu China. La polul opus se regasesc multe state care nu au tratat cu seriozitate aceasta pandemie. Spre exemplu, tarile din America Latina se confrunta si la aceasta ora cu accentuarea crizei sanitare. In aceste conditii, revenirea economica a multor state din America de Sud va fi mult mai lenta, acestea ramanand deja in urma in raport cu celelalte state ale lumii.
Ultimele NOUTATI
Piata imobiliara fierbe. Locuintele se vand ca painea calda chiar si la Cluj, unde preturile bat capitala
Firmele se sufoca! Creste numarul societatilor comerciale care de-abia se descurca cu facturile si platile
UniCredit si Alpha Bank isi unesc retelele de ATM: aceleasi comisioane pentru toti clientii
Cea mai rapida reteta de cozonaci! Ingredientele pentru 2 cozonaci mari si modul de pregatire pas cu pas
Masa de Paste, pe buget! Romanii sunt cu ochii dupa reduceri si au inceput sa aplice strategii de economisire. Tin de bani, ca sunt vremuri grele!
Top idei de afaceri care pot fi deschise in Romania cu 100.000 de euro
Partenerii nostri
Cum sa creezi un mediu de lucru eficient si placut pentru angajati
Conditiile primirii de interni. Cine poate avea calitatea de intern?
[Q&A] Accesul in REGES-online pentru angajatori si salariati. Raspunsuri de la specialisti
D101 Grup fiscal: Termen de depunere si aspecte importante
Ce cuprind notele explicative la situatiile financiare anuale
Observator la Alegerile Prezidentiale 2025: acreditare, drepturi si obligatii
Alegeri Prezidentiale 2025: Calendar, Candidati, Sondaje si Model sesizare in ziua votului
Tot ce trebuie sa stii despre pensia de handicap si insotitor: acte si grade de handicap
Te-ar putea interesa si
UniCredit si Alpha Bank isi unesc retelele de ATM: aceleasi comisioane pentru toti clientii
Cea mai rapida reteta de cozonaci! Ingredientele pentru 2 cozonaci mari si modul de pregatire pas cu pas