Finantare afacere: BT Leasing acorda credite IMM-urilor din Romania
bt leasingcredite immfinantare afaceriberd
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare acorda un imprumut de 20 de milioane de euro companiei BT Leasing pentru a creste accesul la finantare pentru intreprinderile mici si mijlocii din Romania, in special din afara zonelor metropolitane mari.
BT Leasing, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, va folosi imprumutul BERD pentru a finanta noi contracte de leasing pentru IMM-urile locale, sustinatoarele economiei romanesti.
“BERD se angajeaza sa sprijine dezvoltarea pietei de leasing din Romania, ca parte a eforturilor de a extinde accesul la finantare pentru companiile locale. Aceste fonduri noi, alocate prin intermediul partenerului nostru traditional, BT Leasing, sunt destinate intreprinderilor mici din intreaga tara, unde este nevoie de finantare, in special in afara Bucurestiului si a oraselor mari” a declarat Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru Romania si Bulgaria.
Focusul BT Leasing sunt IMM-urile, iar obiectivul pe termen lung este de a deveni liderul companiilor de leasing din Romania, dezvoltare de care vor beneficia in special intreprinderile regionale.
“Prin aceasta noua facilitate dorim sa sustinem cat mai multe IMM-uri din Romania, cu atat mai mult cu cat leasingul financiar este cea mai facila forma de finantare pentru astfel de companii.
In primele 4 luni ale acestui an am finantat bunuri in valoare de 41 milioane euro, cu 27% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. Prin aceste rezultate, contribuim alaturi de celelalte companii ale Grupului Financiar Banca Transilvania la sustinerea antreprenoriatului romanesc” - a declarat Ionut Morar, Director General, BT Leasing.
BERD si BT Leasing au incheiat pana acum patru acorduri de finantare, valoarea creditelor date pana in prezent fiind de 45 milioane de euro.
Foto: pexels.com
Economist
Experienta: 5 ani de activitate in management si marketing