Alex Milcev, partener in cadrul firmei de consultanta EY Romania, a transmis ca mediul de afaceri romanesc asteapta deocamdata ca Guvernul Orban sa treaca peste perioada de acomodare pentru a se putea discuta concret mai apoi cu privire la masurile necesare pentru rezolvarea anumitor probleme aparute in ultimii doi ani. Asa cum era de asteptat, pe lista solicitarilor exprimate de reprezentantii mediului de afaceri se regaseste si abrogarea celebrei OUG 114/2018, ordonanta despre care s-a vorbit neincetat in ultima perioada. EY Romania considera ca impactul financiar cel mai mare al ordonantei a fost in ceea ce priveste taxa pe activele bancare, taxa in domeniul telecom si cea din sectorul energiei.
Lasand la o parte aceste doua masuri extrem de asteptate si de delicate, pe lista solicitarilor venite dinspre mediul de afaceri se mai regasesc si alte aspecte. Spre exemplu, Alex Milcev a transmis ca printre masurile considerate prioritare de cei din mediul de afaceri se regasesc si legea privind consolidarea fiscala, dar si acordarea de facilitati fiscale pentru zona de cercetare si dezvoltare.
Conform spuselor lui Alex Milcev, OUG 114 a avut un impact negativ in cel putin trei industrii: telecom, energie, respectiv sectorul bancar. Totodata, acesta transmite ca toti reprezentantii mediului de afaceri din tara noastra considera ca OUG 114 nu a fost oportuna, ba chiar din contra. In aceste conditii, la aceasta ora se pune problema “in ce masura efectele ei pot fi desfacute, total sau partial”. Astfel, Alex Milcev ii transmite premierului Ludovic Orban ca mediul de afaceri asteapta deja o pozitie a Guvernului pe acest subiect!
Alex Milcev, partener in cadrul firmei de consultanta EY Romania, nu uita cu aceasta ocazie nici sa aminteasca ca Partidul National Liberal si-a exprimat deja sustinerea pentru abrogarea OUG 114 pe vremea cand era in opozitie! Chiar si asa, Alex Milcev recunoaste ca luarea unei astfel de decizii nu este tocmai simpla in contextul actual al sfarsitului de an. Prin urmare, specialistul este de parere ca este nevoie de un studiu foarte detaliat legat de impactul bugetar pe care ar urma sa il aiba abrogarea OUG 114.
In continuare, prin vocea lui Alex Milcev si a firmei de consultanta EY Romania, mediul de afaceri mai transmite ca o alta masura care trebuie corectata urgent de noul Executiv este Split TVA. Asa cum este cunoscut deja, in cazul acestei masuri, exista chiar si un risc de infringement pentru Romania din partea Comisiei Europene. Fostul Guvern condus de Viorica Dancila a propus in urma cu ceva timp un proiect de ordonanta prin care Split TVA devenea optional, in acest fel neincalcandu-se directiva europeana.
Alex Milcev transmite insa ca “noul Guvern nu are de ales, trebuind sa revina repede asupra acestui aspect”! Mai exact, Alex Milcev sustine ca mediul de afaceri se asteapta ca noul Executiv sa renunte definitiv la acest Split TVA, nu doar sa il faca optional.
Ultimele NOUTATI
Declaratia Unica 2025. Ce trebuie sa completezi daca ai obtinut venituri din dobanzi la depozite bancare in 2024
Adevaratele valori ale Romaniei: Cine sunt liceenii care au facut istorie in SUA?
Partenerii nostri
Organizarea posturilor, intr-o societate privata. Reglementari cheie si explicatiile specialistilor
Noua Platforma REGES: Tot ce trebuie sa stiti pentru a evita amenzile de pana la 20.000 Lei!
Automatizarea contabilitatii primare: secretul reducerii costurilor si greselilor
D101 Grup fiscal: Termen de depunere si aspecte importante
Ce cuprind notele explicative la situatiile financiare anuale
Legea 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romaniei [Actualizata 2025]
Rolul contractului de mentenanta. Cum functioneaza si de ce este important
Cum se face inregistrarea unei firme in Registrul Comertului
Te-ar putea interesa si