Dacian Ciolos a vizitat centrul de cercetare avansata al Ford Motor Company
vizita ciolos suaford motor company
Prima etapa a vizitei in SUA a premierului Dacian Ciolos a inclus o vizita la centrul de cercetare avansata al Ford Motor Company, compania care, de la preluarea uzinei de la Craiova, a investit peste un miliard de euro pentru sustinerea operatiunilor in Romania.
Vizita de la centrul de la Dearborn, langa Detroit, a cuprins o trecere in revista a centrului de cercetare, a centrului pentru vehicule autonome, noi tehnologii si stocare a energiei si materialelor avansate.
Tot aici, premierul s-a intalnit cu un grup de ingineri romani care lucreaza in acest centru de excelenta al industriei auto.
Delegatia romana a avut discutii cu conducerea companiei, reprezentata de Mark Fields, CEO Ford Motor Company; Ziad Ojakli, vicepresedinte al grupului Ford pentru relatii internationale; Stephen Biegun, vicepresedinte relatii guvernamentale internationale si Sarah Cartmell, director relatii internationale.
Premierul si-a manifestat interesul pentru continuarea investitiilor in uzina de la Craiova, conform noilor angajamente confirmate prin intalnirile intre oficiali romani si conducerea locala a companiei.
"Vrem ca uzina de la Craiova sa se dezvolte pe liniile de productie agreate cu statul roman, in interesul producatorului american si al economiei din zona.
Statul roman va acorda intregul sprijin pe care il poate sustine in conditiile legii, pentru consolidarea acestei investitii.
Consider ca oportunitatile sunt mai mari si am invitat compania Ford sa se gandeasca la dezvoltarea si extinderea productiei cu elemente de tehnologie inovatoare, care sa tina de autoturismele ecologice si electrice, care, am vazut la centrul de inovatie, sunt autoturismele viitorului", a declarat premierul Dacian Ciolos.
Un alt subiect de interes l-a reprezentat sustinerea de catre compania Ford a demersului de a dezvolta un mediu propice pentru dezvoltarea elementelor inovatoare si a productiei de componente.
De asemenea, premierul Ciolos a invitat compania americana sa se implice in organizarea invatamantului vocational pentru care Guvernul Romaniei pregateste un cadru institutional adecvat.
In cursul zilei de ieri, premierul a avut si un pranz de lucru impreuna cu o serie de reprezentanti din conducerea unor companii din zona Michigan interesate sa investeasca sau deja active in Romania, ca Walbridge, Federal Mogul, Steelcase Inc, Kimball Electronics, Delphi, Michigan Economic Development Corp.
Programul a mai inclus o intalnire cu primarul orasului Detroit, Michael Duggan.