Criza provocata de coronavirus va duce industria farmaceutica din Romania la un maxim istoric de 68 de miliarde de lei
afaceri medicamentemedicamente pandemiemedicamente coronavirusfarmacii romaniaindustria farma romania
Industria farmaceutica din Romania va inregistra afaceri record in 2020, in contextul cererii crescute de medicamente si echipamente sanitare, generate de pandemia de coronavirus.
"Intreaga economie a Romaniei se resimte in urma pandemiei: potrivit estimarilor noastre scaderea anuala va avea o intre 5 si 7%, fiind influentata atat de durata starii de urgenta cat si de alti factori, precum abordarea autoritatilor in privinta celor cateva sute de mii de IMM-uri locale afectate direct sau indirect.
Totusi, exista si sectoare care inregistreaza cresteri, acesta fiind si cazul industriei farmaceutice, o industrie care a crescut constant in ultimii 10 ani si care in acest an va ajunge foarte probabil la un maxim istoric.
Putem spune asadar ca, in 2020, industria farma, aflata in linia intai in lupta cu coronavirusul, va contribui atat la stabilitatea economiei locale, cat si la sanatatea romanilor", a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.
Profit net de 3 miliarde de lei in 2018
Cresterea pietei farmaceutice locale a fost insotita de o evolutie accentuata a profitabilitatii. Astfel, profitul net al companiilor din industria farmaceutica a ajuns la aproape 3 miliarde de lei in 2018, cu 20% mai mare comparativ cu 2017 si cu 162% peste nivelul din 2009.
Pentru 2019, analistii KeysFin estimeaza depasirea nivelului de 3,25 miliarde de lei, iar, in ceea ce priveste anul in curs, profitul net se va apropia de 4 miliarde de lei.
Un al indicator important pentru profitabilitatea industriei farma il reprezinta si marja neta (rezultat net/cifra de afaceri), care s-a imbunatatit remarcabil in ultimii 10 ani, de la 2% in 2009, la 4,7% in 2018 (maximul perioadei analizate). De asemenea, marja EBITDA (EBITDA/cifra de afaceri) a inregistrat un avans de la 6% la 7,3% in aceeasi perioada.
Rentabilitatea capitalurilor proprii, indicator care masoara capacitatea de maximizare a profiturilor obtinute de actionari in urma investitiilor in industria farmaceutica, a inregistrat o crestere semnificativa, astfel ca acesta a ajuns, de la 10%, in 2009, la 22%, in 2018. Cat despre rentabilitatea activelor, aceasta a avansat de la 2,3%, in 2009, la 6,6%, in 2018.
Odata cu evolutia favorabila a acestei piete si comportamentul de plata (DPO – Datorii curente/ Cifra de afaceri) s-a imbunatatit: daca in 2009 media era de 215 zile, in 2018 aceasta a ajuns la 162 de zile. In ceea ce priveste perioada medie de incasare a creantelor (DSO – Creante/ Cifra de afaceri), aceasta valoare a coborat de la 173 de zile in 2009, la 128 de zile in 2018.
Care sunt cei mai mari producatori de medicamente din Romania
Productia locala de farmaceutice (CAEN 2110 si 2120) este condusa de Terapia SA, cu afaceri de 730 milioane de lei in 2018, compania fiind urmata de Zentiva SA (461,4 milioane de lei), Antibiotice SA (365 milioane lei), Sandoz SRL (357 milioane lei) si Biofarm SA (184 milioane de lei).
Cifra de afaceri insumata a celor mai mari cinci producatori din plan local a depasit doua miliarde de lei, in 2018 si reprezinta peste 53% din totalul cifrei de afaceri din acel an a producatorilor farma locali. Cu toate acestea, reprezentantii producatorilor locali nu sunt optimisti in legatura cu situatia pietei in 2020.
"PRIMER anticipeaza pentru 2020 o scadere a veniturilor si a cotei de piata a fabricantilor de medicamente din Romania, precum si reducerea profitabilitatii fabricilor din tara din cauza cresterii taxei clawback, precum si a cresterii preturilor la materiile prime si echipamentele de protectie in contextul COVID-19.
De asemenea, sistarea exporturilor de medicamente si produse farmaceutice in luna martie si posibilitatea de plafonare a preturilor la medicamente (inclusiv la cele fara prescriptie, care au preturi libere) vor duce la o situatie greu de administrat pentru producatorii locali", a declarat Dragos Damian, directorul executiv al Patronatului Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER).
De la productie si pana in farmacii sau spitale mai e doar un pas, iar acesta e facut de distribuitorii locali de medicamente (CAEN 4646), in topul carora se afla Mediplus Exim SRL, cu o cifra de afaceri de 3,9 miliarde de lei. Topul este completat de Fildas Trading SRL (3,6 miliarde lei), Alliance Healthcare SRL, Farmexim SA si Sanofi Romania SRL. Cumulat, aceste cinci companii au avut afaceri de peste 14 miliarde de lei in 2018, respectiv 42% din totalul cifrei de afaceri generate de distribuitorii locali.
In Romania, sunt inregistrati oficial 170 de producatori de medicamente si preparate farmaceutice si aproape 6.500 de comercianti cu ridicata si amanuntul ale acestor categorii de produse, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice, aferente anului 2018.
Forta de munca a crescut cu 1,5%, in comparatie cu 2017, si cu 15% fata de 2009, astfel ca, in industria farma locala, in 2018, existau aproximativ 68.000 de angajati.
Care sunt cele mai mari lanturi de farmacii
In clasamentul lanturilor de farmacii (CAEN 4773), in functie de cifra de afaceri, pe primul loc se afla Sensiblu SRL, cu afaceri de 1,7 miliarde lei (9,1% din total), fiind urmata de Dona (S.I.E.P.C.O.F.A.R. SA), cu 979 milioane lei in 2018 (5,1% din total) si Help Net Farma, cu 665 milioane de lei (3,5% din total). Urmatoarele clasate sunt Catena Hygeia SRL, cu 620 milioane de lei (3,2% din total) si Farmacia Tei SRL, cu 448 milioane de lei (2,3% din total). Daca se iau in considerare datele la nivel de grup, Catena, prin cele peste 100 de entitati separate, devine lider de piata.
Cele 5 lanturi au raportat afaceri de peste 4,4 miliarde de lei in 2018, concentrand 23% din totalul sub-segmentului comertului cu amanuntul de produse farmaceutice.
Analiza KeysFin are la baza datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finantelor.