Cati fermieri au fost controlati de APIA si ce probleme au fost depistate
subventiicontroala apiateledetectie
Sistemul integrat de administrare si control realizat de APIA include atat controlul administrativ sistematic al tuturor cererilor de ajutor si de plata, cat si controalele la fata locului. In ceea ce priveste controalele la fata locului, APIA extrage un esantion pentru control din intreaga populatie de solicitanti.
Directorul general adjunct al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Nicolae Horumba, a declarat cu prilejul unei conferinte de presa ca in acest an peste 55.000 de fermieri care detin 1.5 milioane de hectare au fost controlati clasic si prin teledetectie. Acestia vor primi subventiile abia dupa ce APIA clarifica toate neregulile depistate.
In prezent, rapoartele fermierilor sunt introduse in sistem pentru rularea controlului administrativ si gestionarea erorilor.
Intrebat despre neregulile gasite in cazul fermierilor controlati, reprezentantul APIA a subliniat ca "sunt destul de diverse" si tin de eco-conditionalitate.
"Neregulile sunt destul de diverse, pornind de la faptul ca unele parcele au fost amplasate gresit si la teledetectie s-a detectat ca acele culturi nu se regasesc, sunt foarte multe nerespectari pe eco-conditionalitate. Sunt foarte diverse si abia dupa rularea controlului administrativ, nu o gestionare automata, ci caz cu caz, eroare cu eroare, de catre oamenii nostri, de abia atunci putem face o centralizare sa va spunem ca, din 55.000 de fermieri, o parte au avut erori de amplasare a parcelelor, altii de declarare eronata a culturii s.a.m.d., in functie de schemele de plata pe care le-au accesat.
Ei sunt controlati si, daca se gasesc neconformitati, sunt sanctionati dar asta nu inseamna ca li s-au dat niste bani si noi ii cerem inapoi. Sanctiunea inseamna ca suma se reduce intr-un procent cu neregulile constatate ", a adaugat Horumba.
Foto: www.morsaimages.com
Sursa: Agerpres
Economist
Experienta: 5 ani de activitate in management si marketing