ANALIZA. BNR pune economia globala sub lupa: care sunt provocarile momentului

 

 Principalele elemente care au atras atentia sunt legate de determinarea cu care atat Banca Centrala Europeana, cat si Rezerva Federala s-au manifestat pentru actiunile menite sa tempereze inflatia si sa o readuca, in cele din urma, in apropierea tintei. Tonul ferm al declaratiilor a satisfacut asteptarile pietei si tine inca prima pagina a publicatiilor de specialitate, fiind subiectul preferat al comentariilor si opiniilor analistilor economici. 

 

Cred totusi ca el nu ar trebui sa constituie o surpriza pentru nimeni, din multe motive care au fost discutate pe larg anterior: nevoia de consolidare a credibilitatii bancilor centrale, evolutiile si informatiile disponibile in ultimele trimestre care au demonstrat in mod evident caracterul persistent al inflatiei in opozitie cu anticiparile care puteau fi formulate pe baza datelor disponibile anterior, riscul de dezancorare al anticipatiilor si observarea tot mai pregnanta a efectelor nocive ale acestora asupra functionarii economiei etc.

 

De aceea, nu la aceste declaratii as vrea sa ma refer, ci as incerca sa (re)aduc in prim plan, foarte pe scurt, alte cateva nuante ale opiniilor exprimate de economisti de renume si unele preocupari la nivel global reiterate in declaratiile din ultimele zile care nu au prins primele pagini ale ziarelor, dar care, in esenta, sunt cel putin la fel de importante pentru viitorul nostru si pentru intreaga comunitate internationala, atat din perspectiva economica si financiara, cat si sociala. Ele sunt complementare cu declaratiile de prima pagina de la Jackson Hole si au o importanta pe termen mediu cel putin la fel de ridicata.

 

Din aceasta perspectiva, este de remarcat in primul rand faptul ca in discursurile principalilor bancheri centrali in continuare au lipsit elemente ferme si clare de „forward guidance". In opinia mea, aceasta arata ca persista o atitudine prudenta a majoritatii bancherilor centrali de a se ancora in tinte ferme privind nivelul viitor al ratelor dobanzilor de referinta. Eu vad aceasta abordare ca o confirmare a faptului ca bancile centrale raman perfect constiente de nivelul ridicat de impredictibilitate pe termen scurt si mediu, ceea ce argumenteaza preferinta actuala pentru o abordare de tip „vazand si facand" in functie de ceea ce vor arata datele si informatiile ce vor deveni disponibile in perioada urmatoare privind mersul economiei si al preturilor.

 

Totodata, numerosi economisti atentioneaza asupra faptului ca abordarea politicii monetare in lupta cu inflatia trebuie sa fie diferita in functie de particularitatile fiecarei economii. Cea mai importanta diferentiere se face intre situatia din SUA si cea din Zona Euro, dar la fel de mari sunt diferentele si intre economiile dezvoltate si cele emergente. In vreme ce in SUA situatia actuala la nivel economic si structura dinamicii preturilor arata ca cresterea ratei dobanzii de politica monetara ar putea actiona destul de eficient pentru franarea pe termen mediu a ascensiunii preturilor, in Zona Euro legatura puternica dintre inflatie si factori aflati in afara influentei instrumentelor clasice ale politicii monetare (cum sunt preturile la energie) implica, probabil, cel putin din perspectiva teoretica, o amploare mai redusa a cresterii totale a ratei dobanzii de politica monetara.

 

Un element important din perspectiva economiilor emergente (cum este si cazul nostru), dar care are implicatii pentru stabilitatea financiara globala este acela ca masurile luate recent de bancile centrale din economiile dezvoltate vin dupa o perioada considerabila de timp in care bancile centrale din economiile aflate in dezvoltare deja au majorat semnificativ si in numeroase etape dobanzile de referinta pe plan local. Acest fapt este mai putin mentionat de analistii financiari, dar are o importanta cruciala pentru prevenirea unei crize financiare la nivel global. Asadar, desi bancherii centrali din economiile dezvoltate sunt adesea acuzati ca au actionat cu intarziere (la fel cum de acelasi lucru sunt acuzati si cei din economiile emergente), faptul ca economiile emergente au avut ragaz sa-si intareasca semnificativ politica monetara anterior mutarilor bancilor centrale din economiile dezvoltate reprezinta un mare castig pentru stabilitatea globala, cu atat mai mult cu cat timpul aflat la dispozitia economiilor emergente a fost suficient chiar si pentru ca majorarile ratelor de dobanda sa fie graduale, deci mai usor de absorbit la nivel local. O referire recenta in aceasta directie a avut-o seful Bancii Reglementelor Internationale, Augustin Carsten, care a afirmat ca bancile centrale trebuie sa aiba o abordare realista fata de eficienta politicilor de influentare a cererii pe termen scurt pentru combaterea inflatiei, in actualul context economic.

 

O alta preocupare importanta din ultima perioada care s-a simtit, chiar daca uneori numai printre randuri, in discursurile economistilor din ultimele zile este cea fata de nevoia de a regandi modele economice actuale care sunt bazate in esenta pe principiul echilibrului dinamic si cel al anticipatiilor rationale. Economistul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, remarca saptamana trecuta ca aceste modele au sanse mai reduse sa fie de ajutor in calibrarea politicilor economice in prezent si in viitorul apropiat, din moment ce suntem intr-o situatie de evidente dezechilibre ce vor continua probabil sa se manifeste cel putin pe termen mediu, iar noi socuri pe partea ofertei sunt foarte probabile in anii ce vor urma, atat timp cat tensiunile geopolitice vor continua sa fie prezente.

 

Exista intotdeauna forte dinamice care nu permit unei economii sa atinga si sa sustina aceasta pozitie echilibrata, iar in mod realist, suntem intotdeauna intr-o stare de dezechilibru care tinde catre un echilibru teoretic. Cu toate acestea, pot exista anumite situatii in care dezechilibrul devine mai pronuntat. Teoria economica des uzitata si consacrata sugereaza ca toate pietele lucreaza spre echilibrul pietei, unde cererea si oferta isi gasesc echilibrul si nu exista supraproductie sau subproductie. Este evident ca astfel de echilibre sunt greu de atins intr-un mediu economic care va ramane dominat de incertitudine si riscuri ridicate in viitorul previzibil si care va continua probabil sa fie afectat de noi socuri externe. De aceea, ar fi util un demers de investigare a unor modele bazate pe adaptarea permanenta a agentilor economici la noi realitati in schimbare pe fondul unei stari prelungite de dezechilibru, in conditiile in care asteptarile si prognozele acestora sunt lipsite de acuratete din cauza informatiilor incomplete disponibile. Joseph Stiglitz mai noteaza ca intr-un astfel de cadru conceptual, au o importanta deosebita politicile menite sa sporeasca flexibilitatea economiei si capacitatea sa de adaptare rapida la noi conditii, in special in ceea ce priveste aprovizionarea cu resurse de productie si oferta in general. In acest context, flexibilitatea pietei muncii are la randul ei o importanta foarte mare, dar si mecanismele stabilizatorilor automati care sunt deja consacrate in teoria si practica politicilor publice.

 

Principiile de mai sus sunt sustinute, in linii mari, si de declaratiile din ultimele zile ale unui alt laureat al Premiului Nobel pentru economie, Lars Peter Hansen, care pledeaza pentru un rol mai mare al politicii fiscale in stabilizarea economiei si combaterea inflatiei, precum si pentru regandirea modelelor economice de prognoza utilizate in deciziile de politici. Intr-o lucrare publicata impreuna cu Michael Barnett si William Brock, acestia argumenteaza in favoarea conexarii modelelor economice cu cele climatice, avand in vedere legatura bidirectionala evidenta dintre sustenabilitatea economica si cea de mediu, precum si influentele ambelor asupra bunastarii sociale.

 

Scurta enumerare de mai sus prezinta doar cateva dintre preocuparile fundamentale ale economistilor la momentul actual, dar cu profunde implicatii la nivel local pentru toate economiile lumii. Unele dintre ele nu sunt deloc noi, de exemplu reiterarea rolului important al politicii fiscale in complementaritate cu politica monetara si reformele structurale pentru combaterea efectelor negative ale crizelor suprapuse cu care ne confruntam in prezent, dar si pentru transformarea economiei prin adaptare la noile realitati. Nici nevoia de regandire a modelelor de analiza si prognoza utilizate pentru calibrarea politicilor amintite nu este noua, dar este din ce in ce mai pregnanta in contextul dezechilibrelor si socurilor exogene anticipate sa persiste pentru o perioada semnificativa in viitor.

Transformarea digitala, provocarile climatice, combaterea inegalitatilor si promovarea echitatii sociale sunt de foarte multa vreme pe agenda decidentilor, dar acutizarea acestor externalitati majore ale crizelor actuale le transforma intr-o prioritate tot mai acuta. Toate aceste preocupari fundamentale raman dominante si vor continua sa constituie fundalul oricaror discutii privind decizii punctuale de politici.

 

Te-ar putea interesa si: Ghidul angajatorului. Ce faceti cu angajatii daca firma are dificultati financiare si nu le puteti plati salariile?

 

Foto: freepik.com