Batalia Oaselor (1940) - Economia Romaniei legionare, prinsa cu clei si spalata cu sapun din oase

Batalia Oaselor (1940) - Economia Romaniei legionare, prinsa cu clei si spalata cu sapun din oase batalia oaselorlegionarieconomiaromanialucia trandafir

Economia Romaniei tinea si de mandrie si de alte obligatii, in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar pentru a nu ne face datorii fata de alte state, pe atunci se recurgea la orice tertip de gasire a resurselor. Legionarii au venit la putere, alaturi de Antonescu, la inceputul toamnei in 1940, formand "Statul National Legionar". Urmatorul document vorbeste despre "Batalia Oaselor" si strategia legionarilor de a strange necesarul de oase pentru aceasta industrie care avea ramificatii importante in economia tarii.
Cu aproape un an inainte de invazia Rusiei alaturi de germani, Romania avea o nevoie acuta de oase pentru fabricarea diferitelor materiale. Pentru a evita importul de oase (n.e. – suna la fel de absurd ca faptul ca Romania importa, acum, lemne de foc din Bulgaria) a fost trimisa o circulara numita “Batalia Oaselor” prin care se cerea “Comandantului Corpului Legionarelor din Bucuresti – Camarada Lucia Trandafir” sa dea ordin legionarelor sa stranga oasele din restaurante, cantine si alte astfel de institutii.
 
Lucia Trandafir a fost unul dintre cei mai activi legionari, in debutul anului 1939 ea fiind arestata si trimisa in Lagarul Sadaclia. Acolo nu a stat aproximativ un an. In 1940 a fost eliberata si a participat la evenimentele din 3-6 septembrie care au dus la abdicarea lui Carol al-II-lea. De atunci puterea avea sa fie preluata de catre Statul National Legionar, condus de Ion Antonescu si Horia Sima.  
 
Trecand peste aceasta paranteza, circulara incepe cu urmatoarele fraze:
 
“Am onoare a inainta alaturat circulara privitoare la inceperea Bataliei Oaselor. In legatura cu aceasta batalie va facem cunoscute urmatoarele. Oasele sunt intrebuintate la fabricarea sapunului, glicerinei, unsorilor, a negrului animal (pentru fabricarea de zahar), a cleiului, a gelatinei si a ingrasamintelor chimice pentru agricultura si viticultura”.
 
Expeditorul acestei circulare puncteaza ca “necesitatile anuale ale industriei romanesti sunt de circa 6 milioane de kilograme”. Pe atunci pentru ca fabricile sa nu apeleze produsele de import, se cerea ca aceasta cantitate sa fie acoperita din uzul intern.
 
“Batalia Oaselor vrea sa evite importul printr-o colectare rationala intreprinsa cu darzenie si perseverenta. Astfel va reda circulatiunei si productiunei, materiale astazi pierdute de economia nationala”, se mai arata in circulara.

Expeditorul o mai roaga pe camarada Lucia Trandafir sa ordone legionarelor de sub comanda ei “sa stranga oasele din capitala si din suburbane”. Totodata pe lista de cerinte se mai adauga si “sa poarte grija ca in fiecare bucatarie sa stea scris <<strangeti oasele>>”.
 
Legionarele de sub comanda Luciei Trandafir trebuiau sa faca “propaganda” printre particulari si in special langa cantine, cazarmi, internate, restaurante si abatoare sa-i convinga “pe cei in drept sa pastreze si sa le daruiasca oasele”.
 
“Aceasta propaganda va fi intensa la inceput, pana cand lumea se va obisnui cu acele operatiuni”. Se asteapta de la oameni “sa aiba initiative”. Mai mult, se cerea ca, pentru o mai buna gestiune, sa se intocmeasca "tablouri" periodice (lunare, saptamanale) cu cantitatile oferite.