Bancile nu sunt institutii de binefacere. A spus-o chiar Isarescu
rambursareacladiricreditebnrisarescudobandainstitutii de binefacere
"Cine va mai acorda credite imobiliare daca se preconizeaza prin lege ca rambursarea se va face in cladiri?!", a intrebat recent guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intr-o conferinta organizata cu ocazia evenimentelor dedicate aniversarii a 135 de ani de la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei.
Evident, e cat se poate de buna aceasta reamintire a faptului ca banca nu e o institutie de binefacere. Nu mai bine isi pune fiecare cetatean banii la saltea? Si o stie fiecare om cu credit la o banca din Romania care a fost sunat si tratat ca un hot pentru restante de 1 leu dupa ce a platit bancii 10.000 de euro. Probabil ca sumele care conteaza cu adevarat sunt cele de la cateva sute de mii de euro in sus. Doar cei mai pagubiti si, totodata, si cei mai importanti sunt cei mai multi... multi si saraci.
Cei care nu isi permit sa nu isi faca un credit. Cei care nu ii inteleg pe cei care spun ca nu si-ar face niciodata un credit. Cei care, intr-un context anume, au vazut asta ca pe unica solutie fiindca vrut sa nu astepte zece ani pentru a se muta la casa lor, pentru a avea masina lor, pentru a-si monta un aparat de aer conditionat, pentru a-si plati ratele la un alt credit la care deja nu mai fac fata.
Romania nu e tara tuturor posibilitatilor, nu a fost si nici nu va fi prea curand. E adevarat ca nu avem o cultura a economisitului, dar e la fel de adevarat ca salariile sunt mizere si ca pentru marea majoritate e aproape imposibil de economisit.
Sigur, poti pune deoparte cate 10 lei pe luna in conditiile in care ai un salariu de, in curand, 1200 lei. Sigur, vor spune altii, poti economisi mai mult, chiar 200 lei. Moment in care imi rasuna in minte vocile televizate care vorbeau de un cos zilnic de 5 lei pe zi. As vrea sa-i vad pe aceiasi oameni cum se descurca, timp de o luna, cu un cos zilnic de cumparaturi de 5 lei pe zi. As vrea sa-i vad cum beneficiaza de servicii medicale in acelasi pret. As vrea sa-i vad cum isi trimit copiii la scoala si cum le cumpara pachet de pranz din aceiasi 5 lei. As vrea sa-i vad ca isi permit si vacante din cei 5 lei. Si, nu in cele din urma, as vrea sa-i vad cum, zi de zi, din cei 5 lei, fac si economii.
La final de luna, zambitori si fericiti, sunt sigura ca se vor bucura ca nu au un credit la banca. E o utopie si-ar trebui sa ne schimbam mentalitatea. E adevarat ca trebuie sa vrem mai mult pentru noi. La fel de adevarat e ca uneori trebuie sa fim realisti, sa stim ce vrem mai departe, nu in zece ani, dar macar in urmatorii cativa ani. Sa intelegem ce inseamna o investitie si sa invatam sa facem fata sistemului care, inclusiv in acest moment, functioneaza defectuos.
Nu, bancile nu sunt institutii de binefacere si nici nu ar trebui sa ne treaca prin cap asa ceva, oricat de duioase si lacrimogene sunt unele reclame. Fa-ti un credit sau fa-ti un card de cumparaturi. Iti dam de sase ori salariul tau! Sigur, daca nu ar trebui sa-l returnez inzecit.
Nu, bancile nu sunt institutii de binefacere si nici nu vor fi vreodata. Dar nici nu ar strica sa isi reorganizeze putin mentalitatea si sa inteleaga ca daca nu ofera o mana de ajutor prin rambursarea creditelor in cladiri, daca nu isi ajusteaza policile, au de pierdut, pe termen lung, mult mai mult.
Imagineaza-ti ca ai totusi un credit. Si, amintindu-ti ca banca nu e o institutie de binefacere, vei depune toate eforturile pentru a-l rambursa mult mai repede.