Bacsisul ar putea aparea pe bonul fiscal si ar putea fi impozitat cu 10%
impozitare bacsistaxe bacsisbacsis romaniabacsis europa
Asociatia Patronala a Hotelurilor si Restaurantelor din Romania (HORA) propune modificarea legislatiei privind bacsisul. Acesta ar trebui evidentiat separat pe bonul fiscal, fara a fi supus cotei de TVA.
Pentru bacsisul incasat in cont bancar, suma reprezentand bacsisul oferit de client se evidentiaza pe bonul fiscal, separat de contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate.
Potrivit propunerii, bacsisul nu se supune cotei de TVA pentru ca nu este asimilat unei livrari de bunuri sau unei prestari de servicii si ca urmare.
De asemenea, bacsisurile oferite de clienti se distribuie angajatilor de catre conducerea operatorului economic, iar veniturile din bacsis obtinute de persoanele fizice sunt considerate venituri din alte surse si impozitate la sursa prin aplicarea cotei de 10%.
Conform propunerii, operatorul economic va intocmi documente justificative privind incasarea sumelor din bacsis de la clienti si distribuirea acestora catre angajati si tot operatorul economic va evidentia in contabilitate operatiunile de incasare a sumelor din bacsis si distribuirea acestora catre angajati.
In ceea ce priveste bacsisul cash, ospatarul ar trebui sa fie obligat sa-l declare la sfarsitul anului ca si venit, urmand a fi impozitat cu 10%. In acest caz, bacsisul nu intra in responsabilitatea operatorilor.
Care este "cultura" bacsisului in lume
In lume, cultura bacsisului difera de la tara la tara. Daca, in majoritatea statelor se lasa intre 5 si 20% din valoarea totala a notei de plata ca "tip", in statele arabe, acesta variaza de la 5 la 35% din valoarea serviciilor.
Tari in care bacsisul se pune pe nota de plata, dar e cuviincios sa mai lasi si peste sunt Italia, Elvetia, Columbia, Egipt, Bolivia. Tari in care bacsisul este inclus in nota si nu se asteapta nimic in plus sunt Argentina, Franta, Brazilia. Tari in care nu se lasa bacsis: Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelanda, China. Tari in care clientul lasa intre 10 si 20% din nota de plata: Germania, Marea Britanie, Cehia, Croatia, Canada, Turcia, Grecia, Spania, Rusia, SUA.
In Uniunea Europeana, abordarea nu este unitara. Unele tari, cum ar fi Spania, Bulgaria, Ungaria, nu au nicio reglementare in legislatie. Altele, insa, au prevederi in acest scop.
In Franta, bacsisul este inclus pe bonul fiscal, iar sumele astfel incasate de catre companii sunt, ulterior, distribuite catre angajati, conform legii. Se considera insa a fi veniturile angajatorului iar taxarea se face la angajator.
In alte state, de exemplu, in Germania, Italia sau Cehia, societatile includ fie in pretul produselor, fie pe un rand separat de pe bon o "taxa pentru servicii", cuprinsa intre 10%-15% din valoarea notei de plata. Sumele devin venit la nivelul companiei si, ulterior, sunt distribuite catre angajati si impozitate ca atare.
In America, unele state chiar au incercat si au dat legi care sa interzica bacsisul. Cele mai noi reglementari, propuse de Administratia Trump in 2017, prevad ca tipsul sa revina angajatorului in totalitate, iar el sa decida impartirea intre staff-ul de servire si staff-ul din bucatarie.
Acesta poate decide si sa il pastreze, legal. Angajatul are obligatia sa isi declare veniturile din tips, ce vor fi taxate cu 8%. In situatia in care din salariu + tips, angajatul nu ajunge la un venit de minimum 7,25 de dolari pe ora, angajatorul trebuie sa suplimenteze cu bani pentru a ii asigura venitul minim.