Amintiri din comunism: Marea escrocherie din anii '70 (III)

Amintiri din comunism: Marea escrocherie din anii '70 (III) afacerea vinuluigheorghe stefanescuceausescucoruptia in comunism

In anii '70, cand salariul mediu in Romania era de 1.325 de lei/luna, Gheorghe Stefanescu (foto), gestionarul unui mic depozit de vinuri din Bucuresti, castiga 10.000-15.000 de lei PE ZI! (Suma ajungea chiar si la 75.000 de lei pe zi in perioada Sarbatorilor de Iarna.) Evident, nu era un castig legal. Modestul gestionar era de fapt capul unei retele de tip mafiot care se ocupa de distributia de vinuri, o retea atat de complexa si de bine pusa la punct, cu legaturi la cel mai inalt nivel, incat nu a putut fi anihilata decat dupa ce Ceausescu a dat un ordin direct in acest sens. Arestat in 1978 si acuzat de subminarea economiei nationale, Gheorghe Stefanescu a fost executat 3 ani mai tarziu, pe 4 decembrie 1981, la Jilava.
Va amintiti filmul “Secretul lui Bachus”, din 1984, cu Stefan Mihailescu-Braila in rolul principal? Ei bine, filmul respectiv a fost inspirat de cazul Gheorghe Stefanescu. Nu chiar in cele mai mici detalii, pentru ca scenaristul Titus Popovici nu a avut acces la dosar, dar anchetatorii implicati in rezolvarea cazului au spus ulterior ca filmul a reusit sa surprinda foarte bine atat mecanismul fraudei, cat, mai ales, personalitatea lui Stefanescu – un om care se pricepea de minune sa profite de slabiciunile omenesti.

Concret, ce a facut Stefanescu?

Totul a inceput prin 1971, cand Stefanescu era gestionar la centrul de desfacere a vinurilor din Calea Grivitei nr. 325, in apropiere de intersectia cu Nicolae Titulescu (centrul nu mai exista astazi). Prin natura ocupatiei sale, el trebuia sa mearga periodic la cramele si IAS-urile din Moldova, pentru aprovizionare, ocazii cu care a observat ca peste tot exista plusuri, adica mari cantitati de recolta neinregistrate. “Meritul” lui Stefanescu a fost ca a reusit sa ii convinga pe directorii si contabilii acestor crame sa valorifice, de o maniera foarte profitabila pentru toata lumea, respectivele plusuri.

Metoda de baza era furtul propriu-zis: se inregistrau in mod eronat cantitatile de vin care plecau din crame, astfel ca la un singur transport se castigau cam 2.000 de litri. La un pret de 12 lei litrul, aceasta cantitate aducea un castig de 24.000 de lei. Apoi, soferii de pe cisterne erau mituiti pentru a trece in acte evenimente inventate – intreruperea cursei pentru odihna sau pentru remedierea unor defectiuni tehnice – rezultand astfel niste timpi morti (pe hartie) in care ei efectuau de fapt mai multe transporturi, cu aceeasi foaie de parcurs.

Erau apoi tehnici de falsificare a vinului, prin cupaj (se amesteca vin scump cu vin ieftin si rezultatul era vandut la pretul celui dintai) sau chiar se “produceau” vinuri noi folosindu-se alcool rafinat luat de la intreprinderile Biofarm si Policolor. Acesta era combinat ulterior cu apa, plante aromatizate, coloranti alimentari, ceai si zahar ars, pentru a-i da gust si culoare, totul dupa retete foarte precise.

Evident, toata povestea aceasta nu avea cum sa functioneze fara implicarea a sute de oameni cu functii importante - directori, contabili, gestionari ai centrelor de desfacere, sefi de serviciu, inspectori, judecatori – care isi luau toti partea. Cum spuneam, Stefanescu avea marele talent de a sti sa profite de slabiciunile oamenilor. Pentru cei mai multi, slabiciunea era lacomia. “Colaborarea” incepea cu un sprit  gratis, continua cu o damigeana gratis si se ajungea la pachete de 5.000-10.000 de lei, moment in care  omul era deja corupt si nu mai putea da inapoi - facea deja parte din retea. Pentru partenerii cu greutate, Stefanescu apela la sacose de bani, ceasuri de aur si bijuterii.

Un caz special a fost cel al prim-secretarului PCR la sectorul 1, Tudor Balatica. Acesta a fost “impins” spre o relatie extraconjugala si apoi santajat pentru a asigura protectia necesara. Un simplu telefon din partea lui era suficient pentru ca militienii de la sectie sau de la judet sa-l lase in pace pe Stefanescu (de-aceea cazul a si fost rezolvat in final de cei de la centru, de la Inspectoratul General). S-a ajuns chiar in situatia ca o scrisoare  anonima sosita la sector, prin care erau dezvaluite dimensiunile escrocheriei, sa ii fie inmanata de Balatica direct lui Stefanescu pentru a avea “grija de ea.”

Cum s-a terminat totul?

Folclorul creat in jurul cazului spune ca prinderea lui Stefanescu se datoreaza hazardului: un locotenent de  securitate ar fi cumparat de la depozitul lui Stefanescu vin pentru propria nunta, dar nunta a trebuit sa fie amanata cu cateva saptamani, timp in care vinul s-a transformat intr-o licoare apoasa cu depuneri rosiatice.

Chestorul Costica Voicu, membru al echipei care a anchetat atunci cazul, spune insa ca operatiunea de anihilare a retelei a plecat de la o sumedenie de sesizari ale populatiei privind calitatea vinurilor comercializate in anumite centre de desfacere din Bucuresti, printre care si cel al lui Stefanescu. Partea interesanta era ca intre gestionarii respectivelor centre parea sa existe o legatura, dar la inceput s-a crezut ca e vorba doar de niste potlogarii marunte.

Povestea a capatat insa alte dimensiuni atunci cand, in baza unei informatii primite din mediul bisnitarilor, s-a aflat ca Stefanescu era interesat sa achizitioneze valuta si aur. Logic, s-a organizat un flagrant, urmat de o perchezitie la domiciliul sau (locuia la bloc, intr-un apartament cu 4 camere) si aceasta perchezitie a insemnat inceputul sfarsitului: s-au gasit atunci 20 kg de aur si 3 milioane de lei, moment in care procurorii si-au dat seama ca se afla in fata unei infractiuni de amploare. O asemenea avere nu putea proveni din niste potlogarii marunte. Ce afaceri invartea de fapt gestionarul acela?

Initial, Stefanescu a crezut ca nimeni nu se va atinge de el, avea garantia unor relatii extrem de sus-puse. Dar povestea a ajuns la urechile lui Ceausescu, iar Ceausescu a vrut sa dea un exemplu. Ca urmare, l-a chemat pe Ion Dinca, prim-secretar al Comitetului Municipal Bucuresti, si l-a insarcinat sa se ocupe personal de problema. “Nu ierti pe nimeni!”, i-ar fi spus seful statului, iar Dinca, zis “Teleaga”, s-a conformat.

O echipa de peste 250 de militieni si procurori s-a apucat sa descalceasca itele acestei afaceri, intr-o ancheta care a durat peste 2 ani si care s-a finalizat cu cateva sute de dosare penale, cu nume grele. Anchetatorii lucrau la un moment dat pe doua harti imense, afisate la Primarie (Ion Dinca era la vremea aceea si primarul Bucuresti-ului), pe care marcau la zi toate legaturile din tara ale lui Stefanescu. Apareau acolo directori, sefi de crame, activisti, procurori, militieni – sute de oameni cu functii mari. Parea ca toata Romania era implicata in reteaua lui Stefanescu.

Dupa cum isi aminteste chestorul Costica Voicu, “era vorba de descifrarea unor afaceri care se intindeau pe o perioada de 8 ani, bazate pe relatii de rudenie, cu cumnati, cumnate, diverse alte imbarligaturi, in care banii, ghiulurile si ceasurile de aur se dadeau cu nonsalanta. Cel mai sigur pe el era seful cazinoului din Constanta, care era cuscru cu seful IJM Constanta. Cand l-am saltat ne-a zis: “Cum, dom'le, sa ma iei pe mine, cuscrul meu e seful militiei pe judet!”.”

Spuneam ca ancheta s-a finalizat cu cateva sute de dosare penale, soldate cu ani grei de puscarie pentru toti cei implicati. In 10 dintre dosare, Stefanescu a fost inculpat principal, in restul a aparut in calitate de complice. Zvonurile spun ca si-a semnat singur condamnarea la moarte cand, la inceputul anchetei, ar fi declarat ca nu regreta faptele comise. Aceasta propozitie a fost folosita impotriva lui la proces, cand a fost caracterizat drept un pericol major pentru societate. “Inculpatul a sustras din avutul obstesc peste 100 de milioane de lei, suma care, daca ar fi ramas in patrimoniul obstesc, ar fi fost folosita la realizarea unor obiective importante pentru societate. Atitudinea inculpatului fata de oranduirea sociala din tara noastra a fost de-a dreptul dusmanoasa, acesta manifestand totodata un cinism revoltator”, a spus procurorul inainte de pronuntarea sentintei.

Stefanescu a fost executat in dimineata zilei de 4 decembrie 1981 si inmormantat la Cimitirul Jilava. Se  punea astfel punct celei mai mari operatiuni a Militiei Economice din vremea lui Ceausescu. Foarte sugestiv e faptul ca in perioada aceea mai erau in plan doua operatiuni de amploare, tot pe venituri ilicite – 1. anchetarea cantaretilor de muzica usoara si populara, care faceau bani pe la nunti si 2. anchetarea ghicitoarelor si vrajitoarelor - dar Militia n-a mai avut forta si pentru acestea. Anihilarea retelei lui Gheorghe Stefanescu o sleise de puteri.

A fost, pana la urma, un episod care a scos la iveala slabiciunile sistemului, slabiciuni legate nu de ideologie, ci de un lucru mult mai simplu: de natura umana. Iar chestorul Costica Voicu rezuma perfect lucrul acesta: “Stefanescu stia care e pretul fiecaruia. Avea asta in sange.”