2021 - anul relansarii sau anul precautiei?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
2021 - anul relansarii sau anul precautiei?
2021 - anul relansarii sau anul precautiei?
de Vlad Strunescu la 29 Dec. 2020
Urmareste-ne pe Google News
previziuni 2021cifra afaceri 2021afaceri 2021revenire afaceri pandemie

Revenirea economica in Romania, dupa pandemie, va fi asimetrica, unele sectoare inregistra o crestere sustinuta, iar altele vor continua sa aiba dificultati semnificative. Peste 60% dintre companiile chestionate in cadrul Barometrului Moneycorp 2020 estimeaza ca vor atinge cifra de afaceri din 2019 abia in 2022.  Capacitatea tarilor de a depasi criza in 2021 va fi determinata de eficienta programelor de sustinere a economiilor, in care autoritatile vor juca un rol important.

 
Potrivit expertilor Moneycorp, pentru Romania, perspectivele sunt, in general, pozitive, mai ales in contextul in care tara noastra urmeaza sa beneficieze de un pachet fara precedent de finantare, din partea UE, de peste 80 de miliarde de euro.

Citeste si: Niciodata UE nu a fost mai puternica

 
Conform celei de-a doua editii a Barometrului Moneycorp privind starea economiei, realizat in perioada 1-8 decembrie, 63% dintre cele peste 1.000 de companii chestionate se asteapta ca revenirea economica sa urmeze tiparul literei K; 15% estimeaza o evolutie sub forma de U sau W si 7% mizeaza pe o ascensiune rapida, sub forma literei V.
 
"Pe lista sectoarelor care vor inregistra un avans semnificativ se afla, in principal, cele care au performat si in conditiile lockdown-ului generat de pandemie, de la comertul online la serviciile de curierat, constructii, bricolaj si electro-retail. 

Alaturi de acestea, ne asteptam sa vedem si segmentul HORECA, odata cu progresul campaniei de vaccinare si ridicarea restrictiilor sanitare existente. Pe lista sectoarelor care vor inregistra o revenire ceva mai temperata, se afla business-urile din sectorul industrial, agricol (grav afectat de seceta in 2020), sectorul de evenimente, turismul si transporturile, unde vor exista in continuare probleme, iar dinamica din aceste sectoare va fi  influentata de evolutia comenzilor, de accesul la finantare, de gestionarea a blocajului financiar etc.", a declarat Cosmin Bucur, managing director in cadrul Moneycorp.
 
In conditiile optimismului moderat privind perspectivele economiei, cele mai multe companii (61%), se asteapta ca, abia in 2022, sa atinga nivelul cifrei de afaceri din 2019; 15% estimeaza ca vor recupera in 2021 cifra de afaceri din 2020, in timp ce 23% estimeaza ca, in 2021, afacerile vor urma un trend stabil, nefiind influentate de efectele pandemiei (in general companii care au avut de castigat de pe urma pandemiei).
 
Intrebate cand anticipeaza ca se va finaliza campania nationala de vaccinare a 70% din populatia Romaniei, 57% dintre companii au indicat trimestrul al treilea din 2021, iar 34% trimestrul al patrulea.
 
"Economia romaneasca a trecut prin aceasta criza ceva mai bine decat alte tari. Dupa un prim trimestru cu o rezilienta surprinzatoare de +0,3% fata de trimestrul patru din 2019, a urmat scaderea abrupta de 12,3% din trimestrul doi, fata de primul trimestru, iar, in trimestrul 3, s-a inregistrat o revenire de +5,6% fata de trimestrul 2. Acest trend urmeaza, destul de probabil, sa fie confirmat si de datele din trimestrul 4. Asa se explica si faptul ca, intrebati cum le-au fost influentate afacerile in pandemie, 41% dintre companii au indicat o scadere a cifrei de afaceri cu 10-25%. 
 
Numai 16% au indicat o scadere mai mare si, foarte interesant, putin peste 20% au indicat o crestere a business-ului cu pana in 25%. Acest lucru demonstreaza ca managerii romani au invatat lectia crizei precedente si s-au adaptat destul de rapid la noua realitate economica, reusind, in mare parte, sa preintampine o scadere economica puternica", a declarat Claudiu Ghebaru, senior corporate dealer in cadrul companiei.
 
Potrivit rezultatelor barometrului, 53% dintre firmele chestionate au declarat ca aveau o strategie de gestionare a evenimentelor externe (economice, sanitare etc.)


Care sunt lectiile pandemiei

Pandemia a afectat, in primul rand, vanzarile firmelor din Romania, situatie mentionata de 64% dintre cei intervievati.
 
Cresterea costurilor cu aprovionarea si logistica (48%), cresterea duratei medii de incasare a facturilor (43%), problemele de eficienta operationala - munca de acasa, modul de interactiune cu clientii- (37%), managementul resurselor umane (pierdere de resurse umane, dificultati in atragerea de personal) - 33% si intreruperea totala a activitatii din cauza starii de urgenta/lockdown (31%) s-au aflat printre principalele consecinte ale coronacrizei economice.
 
Intrebati care au fost solutiile adoptate pentru a gestiona efectele economice generate de pandemie, toate companiile au mentionat o serie de masuri luate simultan, cele mai importante fiind  reducerea investitiilor (63%), iar 50% au mizat pe reducerea costurilor operationale fixe (chirii, leasing-uri, etc.).
 
Pe lista masurilor luate, s-au mai aflat optimizarea costurilor de schimb valutar si plati internationale (58%), externalizarea serviciilor non-esentiale (41%), reducerea salariilor pentru o perioada de timp determinata (21%), somajul tehnic (19%) si reducerea numarului de angajati, in functie de scaderea activitatii (13%).
 
Numai 17% dintre firmele intrevievate au apelat la ajutorul financiar al statului, iar in ceea ce priveste impactul programelor de relansare, doar 5% le-au considerat ca avand impact semnificativ in dinamica business-ului.
 

2021 - anul relansarii sau anul precautiei?


Cum va fi anul de business 2021? Un an bun? Un an plin de provocari? Un an al relansarii sau al precautiei? 
 
Intrebati la ce nivel vor bugeta cifra de afaceri a companiei in 2021 fata de 2020, cei mai multi (61%) dintre respondenti au afirmat ca o vor mentine la nivelul anului 2020, prognozata inainte de criza; 19% estimeaza o crestere a cifrei de afaceri de 25%, in timp ce 18% se asteapta la un avans de pana la 10%.
 
"Conform barometrului, anul 2021 va fi mai bun din punct de vedere economic, decat 2020. Asta nu inseamna ca, odata cu depasirea crizei sanitare, economia isi va reveni rapid. Va dura o perioada, pentru ca multe dintre circuitele de aprovizionare s-au deteriorat in acest an, iar blocajul financiar s-a accentuat. Asa se explica si faptul ca cele mai multe firme (61%) estimeaza ca vor ajunge la nivelul cifrei de afaceri din 2019 abia in 2022", a declarat Ghebaru.
 
Anul 2021 va fi unul in care programele de relansare economica vor avea o importanta cu adevarat strategica, fapt mentionat de peste 60% dintre companiile chestionate. Un rol semnificativ in dinamica economiei il va juca si evolutia cursului valutar. In 2020, 36% dintre companii au transferat costurile deprecierii leului in pretul final catre consumator. 
 
Pentru 2021, 40% din companiile care au participat la sondaj se arata dispuse sa foloseasca solutii de gestionare a riscului valutar, instrumentele de hedging.
 
"Firmele vor fi mai atente la cursul valutar, la evolutia monedei nationale in raport cu euro si dolarul, mai cu seama ca cei mai multi anticipeaza o continuare a deprecierii monedei nationale" a afirmat Sebastian Bacioiu, head of Dealing Moneycorp Romania. Intrebate despre previzune cursului valutar la sfarsitul anului 2021, 67% dintre companii se asteapta la un curs euro/leu de 4,95-5 lei, 16% vad euro peste 5 lei si 17% sub 4,95 lei.
 
Referitor la dolar, 56% se asteapta ca dolarul sa fie cotat, la finele anului 2021, la 4,20-4,30 lei; 18% la 4,10-4,20 lei, iar 13% la peste 4,30 lei.
 
Barometrul Moneycorp a fost realizat cu sprijinul firmei de consultanta Frames, in perioada 1-8 decembrie, pe un grup de peste 1.000 de companii din domenii diverse, precum IT&C, asigurari, echipamente industriale, FMGC sau turism, parteneri si colaboratori ai Moneycorp Romania.

Citeste si: Versiune actualizata a aplicatiei Revisal pentru transmiterea registrului de evidenta a salariatilor in format electronic
 
Profilul respondentilor a fost reprezentat de middle si top management, cu studii superioare, 63% barbati si 37% femei, cu o varsta medie de 41 de ani.


 
Jurnalist Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Magazin Fitosanitar - Solutii Complete pentru Gradinarit de la Botanistii.ro
Life Style

Magazin Fitosanitar - Solutii Complete pentru Gradinarit de la Botanistii.ro

today30 Dec. 2024
Cum asortezi un rucsac de piele in tinutele de zi cu zi?
Life Style

Cum asortezi un rucsac de piele in tinutele de zi cu zi?

today30 Dec. 2024
Ghid complet pentru amenajarea unui living modern cu un buget redus
Casa si gradina

Ghid complet pentru amenajarea unui living modern cu un buget redus

today30 Dec. 2024
Go Social: Inscrierea in cadrul proiectului s-a incheiat!
Comunicate

Go Social: Inscrierea in cadrul proiectului s-a incheiat!

today30 Dec. 2024
Cat castiga un IT-ist in Romania, chiar daca n-are facultate? Salariu dublu fata de media nationala
Companii

Cat castiga un IT-ist in Romania, chiar daca n-are facultate? Salariu dublu fata de media nationala

today30 Dec. 2024
Inca astepti sa se prabuseasca piata imobiliara sa-ti cumperi un apartament? Gresit!
Imobiliare

Inca astepti sa se prabuseasca piata imobiliara sa-ti cumperi un apartament? Gresit!

today30 Dec. 2024
Ce mananca oamenii din intreaga lume de Anul Nou? Obiceiuri culinare care iti vor surprinde papilele gustative
Afla...

Ce mananca oamenii din intreaga lume de Anul Nou? Obiceiuri culinare care iti vor surprinde papilele gustative

today29 Dec. 2024
Angajatii din banci, dati afara ca pe maselele stricate: se clatina sistemul care facea inainte angajari pe banda rulanta!
Financiar-Bancar

Angajatii din banci, dati afara ca pe maselele stricate: se clatina sistemul care facea inainte angajari pe banda rulanta!

today29 Dec. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Ghid complet pentru amenajarea unui living modern cu un buget redus
Casa si gradina

Ghid complet pentru amenajarea unui living modern cu un buget redus

today30 Dec. 2024
Go Social: Inscrierea in cadrul proiectului s-a incheiat!
Comunicate

Go Social: Inscrierea in cadrul proiectului s-a incheiat!

today30 Dec. 2024
Cat castiga un IT-ist in Romania, chiar daca n-are facultate? Salariu dublu fata de media nationala
Companii

Cat castiga un IT-ist in Romania, chiar daca n-are facultate? Salariu dublu fata de media nationala

today30 Dec. 2024
Inca astepti sa se prabuseasca piata imobiliara sa-ti cumperi un apartament? Gresit!
Imobiliare

Inca astepti sa se prabuseasca piata imobiliara sa-ti cumperi un apartament? Gresit!

today30 Dec. 2024

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x