10 produse care au atins cu greu succesul
companiidrumsuccesinventiifordlideri
Drumul spre succes este lung si dificil, dar uitam de provocari, in momentul in care observam minunile tehnologice ridicate de marile companii. In prezent, Apple a devenit un lider incontestabil pe piata produselor electronice si Dyson vinde cele mai performante aspiratoare, dar provocarile nu au fost putine pentru acesti giganti.
In august 2012, CNN scria: "Apple este in prezent cea mai valoroasa companie din lume". Vestea nu a surprins pe nimeni, in contextul in care cuvantul iPod era sinonim cu mp3 player-ul si jumatate din gospodariile americane detineau cel putin un produs Apple. Drumul Apple nu a fost insa simplu. Compania Apple a fost infiintata in 1976 de Steve Jobs, Steve Wozniak si Ronald Wayne. Printre primele oferte ale sale s-au numarat si Apple III, Lisa si Macintosh, produse care au schimbat lumea, dar au reprezentat adevarate esecuri comerciale, pana in momentul ascensiunii pietei de PC-uri personale. Jobs a fost dat afara din propria companie si a concediat 1.200 angajati. Plecarea sa si un sir de produse esuate au determinat ca anii '90 sa fie dificili pentru Apple; iMac si iPod au schimbat insa soarta companiei. Jobs a revenit in compania sa si a contribuit la transformarea acesteia intr-un gigant mondial.
Produsele de la teleshopping sunt considerate, nu de putine ori, ca fiind ridicole si inutile. Snuggie reprezinta insa o exceptie de la regula. In 2009, Snuggie a generat o adevarata isterie, iar vanzarile au urcat la 500 milioane dolari. Nu-i rau pentru o "patura cu maneci"... Snuggie s-a vandut in 20 milioane unitati. Marketingul agresiv a condus la popularizarea produsului si a transformat un produs amuzant intr-un succes urias.
Orice pusti nascut dupa 1980 a fost familiarizat cu doi frati instalatori, pe nume Mario si Luigi, care incearca sa o salveze pe Printesa. Cu aceste personaje, Nintendo a devenit unul din cele mai importante companii producatoare de console si jocuri video. Inceputurile au fost insa dificile. Famicom a reprezentat prima incercare a Nintendo de a promova un sistem de jocuri cu casete; dupa cateva luni de vanzari decente, consolele au inceput sa dea rateuri si au fost returnate. Consola Famicom a fost lansata doar in Japonia si eforturile de a o aduce pe piata din SUA au fost in zadar, dupa ce Atari a refuzat sa promoveze dispozitivul si a esuat in incercarea sa de a cuceri piata americana de jocuri video, aflata intr-o faza de boom. In 1985, Nintendo a prezentat consola Famicom in SUA, sub numele de NES (Nintendo Entertainment System). Nintendo a reusit sa vanda doar 50.000 de unitati SNES in SUA, jumatate din productie. In 1986, in ajutorul NES a venit insa Mario, care a devenit cel mai popular personaj din istoria jocurilor video.
Aproape orice produs dispune de un cod de bare. Acestea au fost inventate in 1948 de Norman Woodland si Bernard Silver. Cei doi antreprenori au inventat codurile de bare in studentie, dupa ce un director de magazin l-a rugat pe un student sa ii ofere o solutie pentru citirea informatiilor despre anumite produse. Codul de bare a fost patentat in 1949. Primele coduri de bare reprezentau o serie de cercuri concentrice; tehnologia era insa prea avansata pentru anii '50. Codurile de bare au intrat intr-un con de umbra, fiind "salvate" de IBM, care in 1973, a introdus un sistem universal de coduri de bare pentru produse.
Ati folosit vreodata WD-40 pentru a combate rugina sau a unge anumite piese metalice? WD-40 are un nume cu talc: produsul a reprezentat a 40-a incercare de productia a unui solvent degresant si protector impotriva depunerilor de rugina. Micul laborator din San Diego, California, care dezvolta produsul pentru Rocket Chemical Company, a inregistrat numeroase esecuri, pana la varianta WD-40. Initial, solventul era destinat industriei aerospatiale, dar dupa dezvoltarea acestuia, angajatii au inceput sa-l foloseasca si acasa. Pentru a extinde gama de produse pentru gospodarie, solventul a fost imbuteliat in doze de spray, vandute incepand cu 1958.
In data de 1 ianuarie 2014, SUA au spus "adio" becului incandescent, mizand pe becurile mai eficiente din punct de vedere al consumului energetic. Becul clasic a avut (si inca mai are) viata lunga, chiar daca poate fi inlocuit cu LED-urile si CFL-uri moderne. Inventia becului ii apartine lui Thomas Edison, care a produs primul bec cu o durata de viata mai mare dupa 10.000 de incercari esuate. In mod ironic, profesorul i-ar fi spus la un moment dat lui Edison ca "este prea prost sa invete ceva in viata".
James Dyson a visat dintotdeauna sa construiasca un aspirator mai durabil. Dyson este unul din cele mai vandute aspiratoare din lume si compania Dyson valora 1,6 miliarde dolari in 2008. James Dyson a testat insa nu mai putin de 5.271 prototipuri inainte sa produca aspiratorul (aproape) perfect. A esuat si in incercarea sa de a gasi o companie americana sau europeana care sa cumpere licenta pentru constructia aspiratorului sau. In cele din urma, Dyson a infiintat propria companie (1993). Doi ani mai tarziu, aspiratorul sau, Dual Cyclone DC01, se vindea mai bine decat rivalii de la Hoover si a devenit un succes in industria productiei de aspiratoare.
Inventatorul adevaratului KFC, Colonelul Harland Sanders, a muncit mult pentru a dobandi succesul. Reteta sa de pui prajit a fost respinsa de 1.000 de ori, inainte de a fi acceptata de restaurantul cu pricina. Aceasta "formula magica" include 11 mirodenii si a fost plasata intr-un seif, reprezentand unul din marile secrete ale companiei din industria fast food.
Ford Motor Company are o istorie indelungata. Primele vehicule inventate de Ford, odata cu infiintarea companiei, in 1899, au esuat, deoarece erau prea scumpe si calitatea lor lasa de dorit. Chiar daca a inceput de jos (
cititi aici o analiza despre viata lui Henry Ford), in prezent, Ford se afla pe locul 44 in clasamentul Forbes al celor mai valoroase companii din lume.
Folia cu bule este unul din cele mai populare materiale pentru impachetat (cine nu a spart vreodata bulele unei asemenea pungi?). Bubble Wrap a fost insa unul din esecurile timpurii ale inventatorilor Alfred W. Fielding si Mark Chavannes. Produsul a esuat dupa ce a fost promovat ca un material "eco" pentru izolatia locuintelor. Din fericire, IBM a salvat folia cu bule in momentul in care a folosit-o pentru a transporta in siguranta computerele 1401.