„Meseria” asta nu a fost inventata de cand numarul autovehiculelor, mai ales in Bucuresti, l-a depasit pe cel al locurilor de parcare. Ea salasluieste de mult timp in Romania. Parcagii gasim nu numai pe strazi, tara e plina de parcagii, care te indruma, te imping de la spate, cateodata chiar te zoresc sa faci un lucru pe care oricum trebuia sa-l faci, legal si, mai ales, de unul singur.
Evident, totul in schimbul unor „mici atentii” care, uneori, sunt chiar mici averi. Parcagiul este o specie aparte. El detine informatia, stie momentul si locul in care tu trebuie sa „parchezi” cate ceva: o ruda care are nevoie de ingrijire medicala mai speciala, un fiu sau fiica pe care ii doresti intr-o gradinita, o scoala sau chiar intr-o facultate mai acatarii, un proiect european cu sanse de reusita, o licitatie castigata si alte asemenea lucruri care, intr-o societate logica, obisnuita, ar trebui sa se „parcheze” de la sine.
Pentru ca noi inca nu traim intr-o astfel de societate, a aparut „meseria” de parcagiu, un fel de intermediar care face ceea ce in mod firesc ar trebui sa se intample. Textul parcagiului suna cam asa: „Stiu, lucrul asta pare atat de simplu si legal de obtinut incat nici nu-ti inchipui cat de greu de descurcat este drumul pe care trebuie sa-l parcurgi. Ma ocup eu de tot, tu trebuie doar sa imi decontezi contravaloarea cheilor de la usile pe care eu trebuie sa le deschid”.
Bine-bine, iti spui, pai daca am tot ce ce imi trebuie, de ce n-as fi putea eu sa „parchez” legal si fara probleme? Explicatia pe care o vei primi de la parcagiu: pentru ca n-ai reusi nici macar sa treci de portarul de la institutie, caci de la portar pana la registratura si de acolo mai departe, toata lumea are greutati materiale, familie de hranit, parinti de ingrijit, iar tu, care vei „parca” exact acolo unde ai nevoie, desi ai avea dreptul sa o faci, trebuie sa platesti o taxa pentru ca sa nu ti se zgarie „chestia” pe care o „parchezi”. Atat! Un fel de taxa de protectie ca nimeni sa nu iti dezumfle cauciucurile in drumul tau spre parcarea in legalitate.
Exista si varianta parcagiului de mocangiu. Adica, poti fi atat de naiv incat sa-l platesti fara ca el, parcagiul sa faca nimic. Daca treaba iese de la sine, tu ai impresia ca te-a ajutat, daca nu iese o da pe seama lipsei tale de noroc si iti promite ca va mai incerca.
Si pentru ca cerberul asta sta la portile infernului pazind intrarea, iar tu accepti nu numai sa o platesti ci chiar sa-i treci pragul, cand parcagiul va fi prins cu banii tai in buzunarul lui, te va trage si pe tine dupa el, in cazanul cu smoala. Dorinta necumpatata de castig si prostia, sunt doua stari care, in cazul acesta, se cantaresc cu aceeasi balanta. A justitiei!