Editorial Dan Manusaride: Febra aurului in Romania

Editorial Dan Manusaride: Febra aurului in Romania febra auruluirosia montanabaia marecianura

Goana dupa aur in Statele Unite, denumita si California Gold Rush a inceput in 1848, atunci cand la Ferma lui Sutter din localitatea Coloma s-a descoperit un filon de aur. Vestea s-a raspandit imediat, iar California a fost invadata de aproximativ 300.000 de oameni.
Intre 1848 si 1855 s-a extras aur in valoare de miliarde de dolari, unii dintre prospectori imbogatindu-se peste noapte. Efectele descoperirii aurului au avut consecinte economice extrem de benefice pentru California, orasul San Francisco transformandu-se rapid intr-o metropola moderna, dotata cu drumuri noi, biserici, scoli si mijloace de transport public. Rezervele de aur globale totalizeaza 3 miliarde de uncii (107,000 tone) in 439 de mine active si locatii cu potential de explorare. O treime din total, aproximativ 1 miliard de uncii, sunt localizate pe continentul nord-american. Numai 31 de mine active si potentiale contin peste 10 milioane de uncii in rezerve, inclusiv Rosia Montana (Alba).

Istoria aurului romanesc este veche, dovada fiind importantele obiecte dacice din aur care demonstreaza nu numai ca rezervele erau importante, ci si ca stramosii nostri detineau secretele prelucrarii pretiosului metal. Prima exploatare importanta din zona Hunedoarei si a Albei de Jos a fost deschisa de o firma germana care a cumparat mai multe mine, ajunse, in 1887, in posesia societatii Cei 12 Apostoli de la Ruda. Cele doua mine de la Zdrahont si Valea Arsului au produs intre 1889-1890, cu cei 1000 de mineri angajati, 688 de kilograme de aur. La vremea aceea complexul miner compus din minele Valea Morii, Gura Barza, Valea Arsului, Ruda si Musari a devenit cel mai mare din Europa. Ca si in California, zona s-a dezvoltat rapid, a aparut calea ferata, iluminatul electric si liniile telefonice. Intre 1910 si 1911, societatate a extras 1.694 de kilograme de aur, o cantitatea extrem de importanta pentru vremurile acelea.

Primele atestari documentare privind rezervele de aur ale Romaniei dateaza din perioada interbelica. In lucrarea „Aurul romanesc. Istoria lui din vechime pana azi", Ion Rusu Abrudeanu transcria datele oficiale ale vremii: 53.000 de kilograme, dintre care 23.000 de kilograme erau considerate ca fiind sigure, in timp ce 30.000 de kilograme erau probabile. In privinta rezervelor de aur ale Romaniei detinute de Banca Nationala, cea mai grea perioada s-a inregistrat intre 1915-1920, atunci cand Romania a ramas cu numai 2 tone de aur, dupa predarea tezaurului catre Rusia. Descoperirea de noi rezerve, in special cele din Muntii Apuseni, a permis cresterea rezervelor de aur ale Bancii Nationale, care avea, in 1940, nu mai putin de 140 de tone, care o situa pe locul 12 in lume. Rezervele au scazut in timpul razboiului si imediat dupa aceea, ajungand in 1973 la 71 de tone.

Datorita exploatarii intensive din perioada comunista, in 1985 rezervele au crescut la 119 tone. Mare parte din rezerva de atunci s-a dus pe achitarea datoriilor de stat, o decizie luata de Ceausescu, care a avut repercursiuni serioase asupra rezervelor, care au ajuns, in 1987, la 48 de tone si au continuat sa scada in 1988, la 45 de tone. Spre sfarsitul lui 1989, BNR a cumparat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone. In prezent, rezerva BNR este mentinuta constant la un nivel de 103-105 tone, un nivel considerat ca fiind acceptabil. Povestea de la Rosia Montana este una extrem de complicata si este o inginerie pusa in practica de controversatul om de afaceri de origine romana, Frank Timis. Acesta este cunoscut in mediul de afaceri prin achizitii de companii pasive, apoi lansarea de campanii publicitare agresive si, in cele din urma, vanzarea cu profit substantial a investitiilor initiale.

Exact in acest mod s-au petrecut lucrurile si la Rosia Montana, mai precis la Mininvest, unde primele contacte cu statul roman s-au derulat in 1995, pentru ca un an mai tarziu sa fie semnat primul contract, atunci cand Nicolae Vacaroiu conducea guvernul. Dar licenta de exploatare a fost semnatat abia in 1999 (Radu Vasile - prim-ministru), prin interpunerea companiei Gabriel Resources in contrapartida cu statul roman. In anul 2000, Timis a folosit listarea la bursa pentru a emite actiuni suplimentare in valoare de 100 de milioane de dolari, pentru a obtine capitalul necesar inceperii exploatarii. Imediat dupa cresterea actiunilor la bursa de aproape 100 de ori, Frank Timis a vandut actiunile, acestea fiind cumparate, de-a lungul anilor, de diversi investitori din domeniul minier, fonduri de investitii si oameni de afaceri interesati de comertul cu aur, un metal al carui pret a crescut constant. In prezent, compania Gabriel Resources detine 80,46%, iar statul roman, prin Minvest Deva are o participatiune de 19,31%. Rezervele estimate de aur de la Rosia Montana sunt de 328 tone, din care vor fi scoase efectiv 245 de tone. Pe langa aur, la Rosia Montana se mai gasesc si 2.975 de tone de argint.

Aurul este un metal care are proprietati exceptionale: este maleabil si ductil, adica poate fi usor prelucrat. Conform informatiilor publicate de dr. Bogdan Constantinescu, fizician si cercetator stiintific principal al Institutului de Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei" din Bucuresti, aurul actual din Transilvania se gaseste aliat cu mult argint, pana la 20% din compozitie, fapt care-i confera o culoare deschisa. Partea cea mai controversata a exploatarii miniere de la Rosia Montana este tehnologia folosita, cunoscuta de marele public drept "tehnologia cu cianuri", un proces industrial folosit inca din anul 1885 de catre chimistul scotian John Stewart MacArthur. Ceea ce poate se stie mai putin este ca nu mai putin de 90% din extractiile miniere de aur se realizeaza si astazi cu ajutorul acestei tehnologii, evident, modernizata. Procesul tehnologic este extrem de complicat, dar riscurile sunt, cu adevarat majore, desi Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) declara ca va folosi un sistem de cianurare in sistem inchis, adica solutia de cianura-apa se va amesteca cu minereul macinat in tancuri speciale, unde va avea loc solubilizarea aurului si argintului, recuperarea cianurii folosite fiind in cantitati mai mari decat prin solutia clasica.

Riscul de scurgeri accidentale nu poate fi negat de nimeni, iar dupa accidentul de la Baia Mare, din 2000, cand cianura deversata de societatea Aurul S.A., un joint-venture al companiei australiene Esmeralda Exploration si al guvernului roman a afectat raurile Sasar, Lapus, Somes, Tisa si fluviul Dunarea, inainte de a ajunge in Marea Neagra este cel mai bun exemplu. Apele poluate atunci, in special Tisa si Dunarea, au provocat moartea unei mari cantitati de peste in Ungaria si in Iugoslavia. Accidentul a fost unul dintre marile dezastre ecologice din Europa de dupa Cernobil. Se pare ca tocmai acest aspect, ecologic, a scos in strada atata lume, desi se mai aud si alte revendicari si nazbatii pe care le cer protestatarii, cum ar fi interzicerea folosirii cianurilor in Romania, desi aceasta tehnologie nu este interzisa in nicio tara din Uniunea Europeana, sau declararea zonei rezervatie naturala si amenajarea unui parc national care sa devina zona turistica, de parca de agroturism au nevoie minerii din acea zona. Desi exista anumite suspiciuni in legatura cu finantarea unor organizatii de mediu care sunt implicate in protestele de strada ce se desfasoara de zile bune in Bucuresti si alte mari orase ale Romaniei, trebuie sa pornim de la premisa ca oamenii care se opun exploatarii de la Rosia Montana chiar cred in telurile lor si au dreptul sa-si exprime, asa cum o fac, extrem de civilizat, dezacordul fata de proiectul de lege inaintat Parlamentului spre examinare.

Ceea ce este clar, aurul romanesc de la Rosia Montana va fi extras candva. Nu putem ramane cu o asemenea bogatie ingropata si data uitarii. Cine si cand il va extrage si ce tehnologie va folosi ramane o problema in suspensie, iar raspunsul, cu siguranta, il vom afla in viitorul mai apropiat sau mai indepartat, mai agitat sau mai linistit.