Valentine's Day sau cum au romanii talentul de a prelua de la altii doar ce le place

 

La noi e cu mici si mustar, totusi nu adoptam lucruri orbeste, le implementam, raportandu-ne la propriile preferinte si aptitudini, in urma unui laborios studiu de piata.

Dincolo de ce ar putea face politicienii ca sa ne duca macar sa tinem voalul Germaniei acolo in spate undeva, sa pasim si noi timid spre altarul bunastarii si poate, in timp sa-i fim in dreapta, si poporul ar putea avea sansa lui de a schimba universul romanesc.

Daca ati fost vreodata hoinar pe strazile oraselor din Germania e imposibil sa nu fi remarcat curatenia exemplara, gradul inalt de civilizatie si bunul simt al trecatorilor.

Nemtii nu simt nevoia sa transforme cu saliva strazile in mochete cu modal din 1001 dalmatieni si culmea, chiar folosesc cosurile de gunoi. Nu sunt nici sparte, nici furate, nici invizibile ca in multe situatii autohtone. Desi, ce-i drept, ei nu prea se respecta. Dau doar cativa euro pe un cos atat de folosit, cand in Romania unelor administratii locale le trebuie atata buget pentru cosul de gunoi ca ii si credem pe bietii oameni ce le fura, se gandesc ca sunt din aur sau ceva ...

Trecand Oceanul ca aici lucrurile sunt clare, America e iarasi o sursa de inspiratie pentru noi. Ce ne place cu zgarie-nori, New York, filmele alea bune, popcorn, si alte lucruri dragute. Ne place si Valentine's Day. Atat de mult incat eclipsam sarbatoarea pur romaneasca de la sfarsitul lunii, care celebreaza aceleasi valori de iubire si vibreaza pe aceleasi unde ale emotiei. 

Am gasit doar o alta chestie de adoptat, doar ca sa simtim ca am luat si noi ceva de la ei, in 30 de ani de cand avem reala sansa sa o facem. Sansa pentru care au luptat si in care au sperat zeci de mii de romani care si-au gasit sfarsitul deopotriva in Piata Revolutiei, dar si in lagarele de munca silnica de pe teritoriul Romaniei.

Sansa pe care o folosim adoptand Valentine's Day. Si, parca n-ar fi nicio problema, daca Romania si-ar rezolva profundele carente ale sistemelor de stat, daca poporul si-ar deschide optica spre alte orizonturi, ridicandu-si putin fesul cu trandafiri imprimati la duzina, macar de pe un ochi, daca nu de pe amandoi.

Ce viziune am putea adopta de peste Ocean? Pai, de exemplu, 70% dintre americani stau cu chirie. Fenomenul proprietatii nu ca ar fi rau in sine, insa romanul vrea sa il obtina cu orice pret, ajungand, in timp sa se ruineze sau abia sa-si duca zilele. Cu alte cuvinte, intr-o tara in care instabilitatea zilei de maine este acuta, cu loc de munca platit cu minim pe economie sau putin peste, fara un calcul realist asupra cheltuielilor si situatiilor neprevazute care pot aparea pe viitor, e utopic sa speri ca poti plati creditul de 1.500 de lei lunar pentru urmatorii 30 de ani.

De cele mai multe ori, daca nu ajunge sa fie executat silit din cauza imposibilitatii de plata, omul ajunge sa isi duca zilele la un nivel de viata din ce in ce mai redus. Piata economica instabila face costul ratelor sa varieze (pe plus, normal), diminuand astfel bugetul familiei. Cum se intampla cu cresterea Robor si deprecierea leului la noi. Stai cu sufletul la gura uitandu-te pe indicii aia sa dea inapoi pana la urmatoarea rata, dar mai sunt doar 30 de ani ... asa ca e timp sa se intample si asta ... sau nu.

Americanii au deschiderea de a intelege inutilitatea si riscul unei astfel de indatorari. Noi, nu.

Pe de alta parte, SUA reusesc sa fie cea mai puternica economie a lumii, exploatand resurse naturale de care dispunem si noi. De exemplu carbune, gaze naturale sau hidroenergie. Totodata, terenul agrilol din State este foarte bine valorificat, SUA fiind considerate "granarul globului".

Tara noastra, in schimb, desi dispune de suprafete mai mult decat generoase de pamant arabil, productia este insuficient mecanizata, fiind afectata de fragmentarea proprietatii agrare, lipsa capitalului si a sistemelor de irigatii, precum si de lipsa educatiei profesionale a lucratorilor agricoli.