Suntem tara cu cea mai bogata fauna salbatica din Europa
In Germania, Austria, Suedia nu s-a mai vazut un urs in libertate de 100 de ani. Noi avem 7.000, adica mai mult de jumatate din ursii Europei. Responsabil pentru asta se pare ca este si Ceausescu, cel care in 1975 a interzis complet vanatoarea acestei specii, el si cei din anturajul lui fiind singurii care mai aveau dreptul sa impuste ursi. Astfel ca in deceniile urmatoare populatia de ursi a crescut exploziv.
Unele estimari avanseaza chiar un numar de 8.000-10.000 de ursi, in conditiile in care numarul optim de exemplare pe teritoriul Romaniei, spun specialistii, este de 4.000. Iar o consecinta directa a acestei situatii este aceea ca la noi in tara se dezvolta frumos doua afaceri inrudite:
organizarea de partide de vanatoare si
restaurantul vanatoresc, ambele avand in vizor turistii straini.
Ursii nu se pot vana insa haotic: aceste animale sunt protejate de lege (exista si un tratat in acest sens semnat cu Uniunea Europeana), ca urmare exista o cota de vanatoare stabilita de Ministerul Mediului, de cca 250-300 de ursi anual.
Pentru reducerea numarului lor ar fi si varianta exportului catre tari care duc lipsa de ursi, dar se pare ca occidentalii, principalii vizati, nu sunt foarte interesati de asa ceva. Ei prefera sa vina in Romania si sa vaneze aici. Nu pe gratis, desigur: o excursie de vanatoare in Carpati poate costa chiar si 30.000 de euro, cea mai mare parte din aceasta suma insemnand tariful achitat pentru fiecare animal impuscat.
Cat costa vanatul impuscat in Romania?
Vanatorii straini care vaneaza aici trebuie sa achite, pe langa costurile in sine ale excursiei (deplasare, cazare, masa, alte servicii), o suma reprezentand valoarea animalului, stabilita in functie de punctajul CIC (un punctaj international de evaluare). Fiecare punct inseamna cateva zeci de euro, astfel ca un trofeu de urs, de exemplu, evaluat la peste 350 de puncte aduce incasari de cca 7.000 de euro.
Alte tarife practicate de Regia Nationala a Padurilor Romsilva (cea care administreaza principalele fonduri de vanatoare):
• fazan 8 euro
• potarniche 10 euro
• iepure, vulpe 25-30 euro
• pisica salbatica 100-150 euro
• lup 400-500 euro
• mistret 250-750 euro
• ras 800-1.000 euro
• cocos de munte 1.000 euro
• capra neagra 1.100-2.800 euro
• muflon 700-3.500 euro
• cerb 550-8.800 euro
Tarifele pot varia semnificativ in functie de evaluarea CIC.
Regia Nationala a Padurilor Romsilva mai obtine venituri si din inchirierea de pusti (25-30 de euro), transport (10 euro/ora), servicii translator (22 euro/zi) si chiar din taxarea fiecarei impuscaturi ratate. Anual, Regia incaseaza cateva milioane de euro din aceasta activitate, din care o cota de 20% merge catre cele 40 de firme de intermediere care activeaza pe piata organizarii de partide de vanatoare.
Si nu in ultimul rand, asa cum spuneam mai sus, o afacere interesanta este si
restaurantul vanatoresc, cu produse specifice, si care are in vizor tot turistii straini. Romania este de fapt recunoscuta ca una dintre putine tari unde poti comanda laba de urs, o delicatesa foarte cautata de cunoscatori si foarte profitabila pentru patronii restaurantelor care o au in meniu: 1 kg din aceasta carne costa 9 lei, dar dupa preparare se vinde cu un pret de 20 de ori mai mare.
Sursa foto: www.pexels.com