Povesti adevarate, povesti inventate. Carol al II-lea, vinovatul "de serviciu" al istoriei nationale (VIII). Carol si Elena Lupescu - sfarsitul eternitatii

Povesti adevarate, povesti inventate. Carol al II-lea, vinovatul de serviciu al istoriei nationale (VIII). Carol si Elena Lupescu - sfarsitul eternitatii Povestea de dragoste dintre Carol si Elena (Magda) Lupescu a dat apa la moara detractorilor Regelui si celor care avea interesul sa produca neadevarul conform caruia monarhia romana este demna de dispret si a fost alcatuita din "exemplare" degenerate. Prin povestea vietii sale deloc liniare, Carol al II-lea a fost tinta predilecta a propagandei comuniste antimonarhice.
"Adieu, amour de ma vie!"

Povestea de dragoste dintre Carol si Elena (Magda) Lupescu a durat 30 de ani, dar istoria a retinut doar povestea dintre un rege "muieratic" si o femeie roscata, de "moravuri usoare", avida de putere. Ce folos ca Regele a  notat in insemnarile sale, referindu-se la Elena Lupescu: "Suntem legati pentru vecie, nimica nu ne va desparti"? Ce folos ca Elena, la moartea lui Carol, caruia i-a supravietuit 24 de ani, avea sa-si ia ramas bun spunand: "Adieu, amour de ma vie!"

Reproducem, in continuare, in premiera, transcrierea integrala a unui interviu acordat de Elena Lupescu jurnalistei britanice Lady Drummond Hay (o vedeta a presei internationale in acea perioada) pentru gazeta "Daily Express" (fondata in 1900 si care apare si astazi).

Reamintim ca, la data realizarii interviului, Carol traia de un an in exil, urmare a faptului ca renuntase la Tron in anul 1925.

Iata transcrierea interviului:

"Eu nu fac sa se clatine tronul romanesc. Credeti-ma cand va spun ca Printul Carol nu a renuntat la Tron si la Coroana pentru mine asa cum a fost facuta sa creada lumea, multumita unor svonuri defaimatoare. Nu sunt nici sirena, nici o Circe, nici un vampir. Sunt doar o prietena loiala, iar nu un obstacol la indatoririle si supunerea Printului Carol."

Aceste cuvinte desvaluiesc secretul asocierei D-nei Lupescu cu Printul Carol al Romaniei, asa dupa cum mi-a spus (…)

"Eu n-am smuls pe Printul Carol de pe Tron, nici nu-l retiu a deveni Rege" a spus ea, "sunt prietena, tovarasa si camarada sa in exil."

Patrula de detectivi

D-na Lupescu traeste intr-o vila cu doua etaje din suburbiile Parisului. O imprejmuire solida de fier, cu porti grele si zavorate  pazesc casa. Doui detectivi, sub infatisarea unor simpli trecatori, pazesc drumul si numai portarul credincios  cu cheile in mana poate sa deschida poarta spre gradina principala.

In interior, totul este dragalas, comod si intim, cu o frumoasa mobila de matase, masute cu nenumarate bibelouri, un cos cu azalee roze si toate acele semne amanuntite, cari tradeaza prezenta unei adevarate femei.

Usa se deschide si marturisesc ca simt un fel de emotie amestecata cu o curiozitate naturala cand ma gasii fata in fata cu «Magda Lupescu, vampirul cu parul rosu», raspunzatoare de turburarile dinastice ale Romaniei. Aceasta era frumoasa femee misterioasa pe care nimeni nu a vazut-o si totusi de care toata lumea vorbeste si al carei farmec si seductiuni se spune ca ar fi cauza ca un viitor rege si-a parasite casa?! Nu era deloc femeea pe care ma asteptam sa o vad. Nici una din impresiile ce la culesesem din gazete nu corspundea adevarului.

Frumusete delicata

Ea e o fata de aparenta delicate si de vreo 20 ani si ceva. Parul sau nu e rosu, e de culoarea graului copt sarutat de soarele amurgului. Valuri bogate de aur curat incadreaza in linii moi fata ei ce pare o floare, o floare in frumusetea sa delicata. Ea ma informa cu grabire ca numele sau e Elena, iar nu Magda. E de statura mijlocie, cu maini, picioare si glesne frumos modelate, iar tenul sau de o izbitoare albeata ca de lapte desminte svonul ca ar fi evreica. Ea chiar mi-a spus ca nu este evreica.

Fara indoiala ca marea ei frumusete ar fi splendidul ei par, pe care-l poarta scurt, dar nu tuns baeteste, pentru mine insa marea sa atractie sunt ochii sai, nici mari, nici negri, mai curand de culoare deschisa, umbriti de gene aurii si de sprancene mai inchise.

Ea a venit spre mine cu un suras de bunavenire pe buze si dupa ce schimbaram primele fraze de salutare, Elena Lupescu se aseza pe o canapea.

Nu parea mai mare de 22 ani, in rochita ei bleu-marine, cu fusta scurta, jumper brodat, pantofi si ciorapi gris fer si intra de-a dreptul in subiectul care o interesa mult.

«Trebuie sa spun adevarul», incepu ea cu glasul sau usor si limpede. «Am lasat sa treaca destula vreme fara sa raspund la povestile scandaloase cu privire la relatiunile mele cu Printul Carol.»



«Am suferit»

D-na Lupescu mi-a spus ca aproape doi ani a fost crucificata pentru afectiunea ei catre Printul Carol.

«Am suferit! Doamne, cat am suferit» exclama ea.

«Tortura morala, umilirea de a ma vedea trecuta drept o femee rea, o aventuriera, oroarea de a ma vedea acuzata tocmai de acele sentimente pe cari eu le dezaprob.»

O paloare si mai mare urma usoarei imbujorari care i se urcase in fata sub emotia celor ce spunea si apoi mai linistita, D-na Lupescu continua intr-o frantuzeasca vibranta: «Lumea a spus si a scris o multime de lucruri crude despre mine, nu-i asa? Ei au vrut sa ma faca sa trec drept un soi de femee rea, o sirena - cum se spune - un vampir, o aventuriera fara inima, care distrugea viata Printului Carol, care il smulgea de langa sotie si micul sau fiu, care il facea sa se invrajbeasca cu Regina Mama si tatal sau, Regele; ca eu, biata Elena, sunt raspunzatoare de toate turburarile din tara sa si ca atunci cand ridic doar degetul cel mic» (aci uni gestul cu cuvantul) «batranul Tron al Romaniei se clatina si se prabuseste.»

«O! E caraghios, caraghios», dar rasul sau era aproape un suspin. «Vreau sa spun ca ar fi caraghios de n-ar fi  revoltator.»

Ea se ridica intre pernele moi si continua serioasa: «Va  voi spune frumosul adevar. Va amintiti de cele petrecute anul trecut la Milano, toate ziarele spuneau ca Printul Carol fugise cu mine. In jurul Printului erau turburari politice, turburari familiale si de tot felul, cari faceau dintr-insul cel mai nenorocit dintre oameni. Nu am calatorit cu dansul nicaeri, dupa cum a spus toata lumea, l-am intalnit din intamplare, atat de nenorocit, atat de singur, inconjurat de atatia dusmani, fara niciun prieten loial care sa-l ajute.

Toti au spus ca am fugit impreuna si ca eram a treia femee in acest caz, mi-au dat nume grozave, toti ma urau si cred ca niciodata nu am fost mai nenorocita in viata mea.»

«Vedeti», spune ea aranjandu-si pernele, «niciodata,   niciodata nu ma mai gasisem intr-o atat de rea situatie ca asta. Mi-am dat seama ca nu puteam invinui pe nimeni altul decat pe mine si ca o prietena sincera cere sacrificii, dar adesea plangeam nopti intregi dupa ce citeam toate stirile celea rautacioase despre mine.»

«Un instrument pentru dusmani»

«Ma durea mai mult din partea Printului Carol decat pentru mine, fiindca stiam ca dusmanii sai se serveau de mine si de prietenia mea sincera impotriva sa, punandu-ne pe amandoi fara mijloace de aparare, intr-o situatie cu totul falsa.»

«Dar de ce nu v-ati explicat mai demult?» intrebai eu. «Ati fi putut sa va scutiti de un intreg an de neintelegeri si de nenorocire.»

«Eram prea mandra, prea ranita, prea furioasa ca sa  explic», cum spuneti Dvs.

«Uram pe toata lumea aceea rea, imi parea chiar ca incepusem sa urasc pe toata lumea.

De ce as cauta sa explic, sa ma scuz?» intreba ea.

«Nu e nimic de explicat, dupa cum vedeti, si nu am nimic de care sa ma scuz: qui sʹexcuse sʹaccuse.  
O repet, s-a intamplat sa fiu prietena Printului Carol intr-un moment cand avea nespusa nevoie de o prietenie si am incercat sa ma port ca o prietena cinstita si loiala. Hotarat, nu e nimic de explicat in asta sau ceva de scuzat.»



Nu e o vulgara afacere de dragoste

«De ce v-ati schimbat parerea acum? S-a intamplat oare  sau are sa se intample ceva intre Dvs si Printul Carol?»

Ea primi intrebarea mea cu o miscare de nerabdare. «Nu  s-a intamplat nimic si nu se va intampla nimic intre noi.
Intre noi nu e o vulgara afacere de dragoste, dupa cum vrea sa creada lumea. E cu atat mai frumoasa cu atat mai ideala cu cat lumea nu poate s-o inteleaga. Adevarata prietenie e unul din lucrurile cele mai rare pe pamant si intre un barbat si o femee poate cel mai rar.

Printul Carol avea nevoie de un prieten. Eu am fost acel prieten. El are inca nevoie de un prieten si de aceea stau langa dansul.
Sunt devotata lui, intereselor sale, familiei si tarii sale. Nu sunt decat o prietena loiala, iar nu o piedica la indatoririle Printului Carol.»

D-na Lupescu vorbea cu mare vehementa, dandu-mi sa inteleg ca nu va sta niciodata in drumul vreunei impacari dintre Printul Carol si Principesa Elena.

Ea se ridica mai bine pe sofa si ma privi. «Intelegi? Nu-i  asa ca prietenia e mai mare decat asa numita dragoste? Cea dintai e toata facuta din sacrificiu si incredere, iar cealalta nu e adesea decat egoism. De aceea ma jigneste cand minunata noastra intelegere poate fi confundata cu une affaire.

O afacere; aceasta poate fi o chestiune de cateva saptamani sau luni, dar o prietenie e sigura pentru toata viata si devine si mai puternica cu anii.»

«Aceasta e foarte nobil, afirmai eu, dar ce veti face? Cari sunt planurile Dvs de viitor?»



D-na Lupescu se duse spre fereastra larga, dadu la o parte o perdea de damasc ca sa priveasca spre soarele de iarna si raspunse cu indiferenta: «Spun drept ca nu m-am  gandit. De fapt, nu avem niciun plan. Depinde, desigur... cum sa va spun? Pentru moment sunt foarte fericita la Paris; singurul lucru pe care-l doresc e sa fiu lasata singura si sa fiu lasata sa traesc in pace.»

Principalul ei gand pare a fi acela de a fi lasata singura. Aceasta vila a fost aleasa tocmai fiindca e mai retrasa si chiar cele 18 minute de drum usor, facut cu automobilul pana la Paris nu pare ca ispiteste pe D-na Lupescu sa se duca des la oras. Ea mi-a marturisit ca adesea trec si 2-3 saptamani fara sa iasa din casa.

«Imi place sa traesc aci, e atat de linistit si cand o veni iar  vara toti acesti arbori vor fi iar veseli si inverziti. Inainte de a incepe iarna jucam aproape in fiecare zi tenis, dar acum nu prea avem mult de facut.»

Aratand spre grilajul de fier, ea observa: «Voi pune sa se inchida aceasta grila, asa ca vom putea lua ceaiul pe peluza din fata, cand timpul se va incalzi.»

Am inteles din aceste cuvinte ca va petrece probabil toata vara aci. Vecinii francezi sunt desigur foarte curiosi, dupa cum spune D-na Lupescu, caci intr-o zi, de exemplu, cand ea isi aranjase cei 10 caini ca sa-i fotografieze, a trebuit sa renunte din pricina multimii care se adunase in jur.

Am intrebat pe D-na Lupescu daca are intentia sa voiajeze. Ea imi spuse ca oricum pentru dansa tot Romania e tara cea mai dorita de pe pamant.

«Suntem fericiti aici, desi am trait in orase cari ne plac tot  asa de mult cat si Parisul. Berlinul m-a impresionat adanc, iar Viena, oricine iubeste Viena, cu toate acele lucruri frumoase de prin vitrine. Budapesta e poate capitala cea mai frumos situata din Europa si pentru anumite motive asi dori sa vad Stockholm si Copenhaga.»

«Dar Londra?» Intrebai eu.

«In Londra, de asemena am o multime de prieteni cari ma  invita, dar...» si aici facu o mica strambatura, «e Canalul la mijloc.»

D-na Lupescu, care a voiajat mult prin Europa, e convinsa ca Romania este tara lui Dumnezeu pentru romani. Ea sustine cu fermitate ca are mai mult farmec decat oricare alta tara. Mi-a placut s-o aud spunand asa si de fapt ar fi greu ca ea sa nu placa cuiva.
E atat de incantatoare, atat de simpla cu parerile sale personale, cu o vointa bine desvoltata si are mult caracter."



In 1940, Carol a fost nevoit sa paraseasca pentru totdeauna tara, a batut lumea in lung si-n lat, in 1947 s-a casatorit, la Rio, in Brazilia, cu femeia pe care o iubea, cu Elena Lupescu, apoi s-au stabilit, in acelasi an, la Estoril, in Portugalia, unde si-au cumparat o vila, Mar e Sol, pe Rua de Alentejo.

Pe vremea aceea, Estorilul era un fel de rezervatie de capete incoronate: Carol al nostru, Umberto al II-lea al Italiei, care a domnit in tara sa mai putin de o luna, in 1946, dupa care a fost inlaturat de pe tron, in urma unui referendum, Juan de Bourbon, seful casei regale spaniole din exil in vremea dictaturii lui Franco si tatal lui Juan Carlos, viitorul rege al Spaniei. 

Carol a murit la Estoril, in ziua de 4 aprilie 1953 si a fost inmormantat, cu onoruri militare, la biserica manastirii Sao Vicente de Fora, din Lisabona, in coasta vechiului cartier al Alfamei, in Panteonul celei mai insemnate dinastii portugheze, dinastia de Braganca.
Peste 24 de ani, in acelasi loc avea sa fie depus si trupul neinsufletit al Elenei Lupescu.

Epilog

Parea ca cei doi indragostiti aveau sa petreaca eternitatea impreuna, asa cum notase Carol al II-lea: "Suntem legati pentru vecie, nimica nu ne va desparti."

Vecia, insa, a durat pana in 2003, cand osemintele fostului Suveran au fost aduse in tara si depuse intr-o capela a Manastirii Curtea de Arges.

Tot atunci au fost aduse in Romania si osemintele Elenei Lupescu. Acestea au fost reinhumate tot in perimetrul manastirii, in cimitirul monahilor, intr-o zona care nu este deschisa publicului/ vizitatorilor.

La 9 martie a.c. osemintele Regelui Carol al II-lea au fost reinhumate, definitiv, in noua Catedrala Arhiepiscopala de la Curtea de Arges.

Sfarsit.