Cel mai mare proiect public din istorie

Cel mai mare proiect public din istorie autostraziinstrastructura rutieraproiecteinvestitii

Inchipuiti-va ca guvernantii nostri ar aproba un plan care sa prevada constructia a 2.000 km de autostrazi pe an. Iar planul s-ar materializa, an dupa an. Pare o gluma buna, dar americanii chiar au facut asta. In 1956 ei au inceput lucrul la sistemul lor de autostrazi - cel mai mare proiect public din istorie – iar rezultatul il vedem foarte clar astazi: o retea care insumeaza 75.500 km.
Pana pe la inceputul secolului 20, automobilele erau o raritate in SUA, doar bogatasii si le puteau permite (proportia era de 1 automobil la 18.000 de americani). Oamenii circulau atunci aproape exclusiv cu tramvaiul si metroul, in interiorul oraselor, sau cu trenul si trasura, in afara acestora, ca urmare nu prea se simtea nevoia unei infrastructuri rutiere moderne. Din acest motiv drumurile erau alcatuite, in marea lor majoritate, din pamant batatorit, iar de asfalt nu prea se auzise.

Apoi s-a intamplat ceva. Henry Ford a revolutionat industria auto prin introducerea liniei de asamblare, lucru care a permis atat cresterea productiei de automobile, cat si scaderea pretului acestora. Tot mai multi americani au inceput sa-si permita celebrul Model T si nu mai trebuie sa spunem ca situatia aceasta a creat o presiune masiva pentru constructia de drumuri de buna calitate.

Dar cine sa construiasca aceste drumuri? Interesul principal era al companiilor auto, al celor producatoare de anvelope, al statiilor de alimentare sau al firmelor care mizau pe dezvoltarea suburbana, dar niciuna dintre aceste companii nu avea resursele necesare pentru a sustine financiar asa ceva (si nici disponbilitatea de a-si cheltui banii proprii). Ca urmare, ele au inceput sa faca lobby pe langa autoritati pentru a se implica in acest proiect, argumentand ca drumurile sunt o chestiune de interes public, lucru care nu era deloc departe de adevar.

Si acest lobby a dat roade: guvernul federal a fost de acord sa foloseasca banii contribuabililor pentru a dezvolta infrastructura rutiera, o parte din costuri urmand sa fie suportate de autoritatile din fiecare stat. Lucrurile au inceput, deci, sa se miste, dar totusi nu chiar in ritmul dorit de cei mai infocati sustinatori ai acestui proiect care insemna pana la urma modernizarea Americii.

A fost nevoie ca la Casa Alba sa ajunga presedinte generalul Dwight Eisenhower, cel care in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe cand luptase in Germania, fusese impresionat de reteaua de drumuri de mare viteza construita de nemti, cunoscuta sub numele de Reichsautobahnen. Cu sprijinul sau, in iunie 1956 a fost aprobata o lege – Federal Aid Highway Act – care autoriza constructia a cca 66.000 km de autostrazi, al caror cost era suportat in proportie de 90% de guvernul federal. Banii urmau sa vina din cresterea taxei pe benzina, de la 2 la 3 centi/galon.

Restul, cum se spune, e istorie. Proiectul a fost finalizat, doar ca nu in 12 ani si la un cost de 25 de miliarde $, cum era prevazut initial, ci in 35 de ani si la un cost de 114 miliarde $ (ceea ce ar insemna cam 425 de miliarde $ la valoarea de astazi). De-abia in 1992 sistemul a fost declarat complet, chiar daca doua autostrazi importante, I-70 si I-95, prezinta inca niste intreruperi din cauza autoritatilor locale din diverse zone, care s-au opus realizarii anumitor conexiuni.

Asadar, SUA are acum in jur de 75.500 km de autostrazi, din care 66.000 km au fost finalizati in perioada 1957-1992 (o medie de cca 1.900 km/an).

Pentru comparatie, in 1967, Ceausescu trasa si el un plan de constructii de autostrazi pe urmatorii 20 de ani, care insuma 3.200 de km. Se avea in vedere o Romanie strabatuta in toate directiile de “panglici de asfalt” cu nume frumoase (Ardeal, Mures, Fagaras, Moldova etc.), dar, din pacate, planul respectiv nu a fost pus in aplicare.

Ceausescu si-a dat seama ca n-avea rost sa cheltuiasca o gramada de bani pe autostrazi pe care sa nu circule mai nimeni (cine sa circule?), asa ca s-a orientat ulterior spre transportul naval si feroviar. Sfarsitul anul 1989 ne-a prins cu doar 130 de km de autostrada: Bucuresti-Pitesti si tronsonul Fetesti-Cernavoda, dupa care, in capitalism, s-au mai construit inca vreo 680 de km, adica o medie de cca 35 km pe an. Ca o paranteza, 2012 a fost cel mai bun an din istoria constructiilor de autostrazi din Romania, cu peste 140 km inaugurati.

Citeste si: Garantii de 1 miliard de lei pentru programul guvernamental "Investeste in tine"

Sursa foto: www.pexels.com