Cea mai spectaculoasa "vanzare" a secolului XX

Cea mai spectaculoasa vanzare a secolului XX turnul eiffelvanzariistorietranzactiivictor lustigparisfranta

In mai 1925, un ziar din Paris publica un scurt articol despre starea deplorabila in care se afla Turnul Eiffel. La 36 de ani de la ridicarea sa, turnul avea nevoie urgenta de reparatii, iar autorul articolului era de parere ca ar fi mai ieftin pentru guvernul francez sa-l darame si sa-l vanda ca fier vechi decat sa bage bani in intretinerea lui.
"C'est la vie" si-au spus, probabil, cei mai multi cititori si au trecut indiferenti la stirea urmatoare. Nu insa si Victor Lustig. Acest individ de origine ceha, de o inteligenta sclipitoare, cu un sarm aproape hipnotic, care vorbea 5 limbi straine si care avea in spate o bogata cariera de escroc, a simtit imediat ca aici e rost de o "afacere" extraordinara.

La momentul acela, Victor Lustig avea 35 de ani si se putea lauda deja cu o multime de inselaciuni ingenioase, carora le cazusera victime in special turistii bogati de pe vasele de croaziera ce faceau curse intre Paris si New York. Lovitura de geniu a carierei sale insa de-abia urma sa vina. Inspirat de articolul din ziarul parizian, Lustig a inceput sa puna cap la cap detaliile celei mai spectaculoase “vanzari” a secolului XX si care avea sa-i aduca titlul de “cel mai mare escroc din istorie”. Concret, ce a facut Lustig?

Mai intai a luat legatura cu un falsificator local, care i-a realizat o legitimatie de director in cadrul Ministerului Postelor din Paris si o mapa cu diverse documente purtand, toate, antetul Ministerului. Apoi a trimis scrisori catre 6 importanti dealeri parizieni care faceau afaceri cu fier vechi, invitandu-i la un hotel elegant din oras pentru a discuta o chestiune urgenta. Scrisorile, desi vagi, sunau insa foarte oficial si aveau un aer usor misterios care le sporea credibilitatea. Ca urmare, in ziua si la ora indicate cei sase se intalneau cu Lustig.

Acesta s-a prezentat (cu identitatea falsa, desigur) si s-a intretinut cateva minute cu ei, timp in care i-a servit cu un vin bun, apoi a trecut, foarte stapan pe el, la motivul intalnirii: le-a explicat celor sase ca au fost selectati pentru reputatia lor de oameni de afaceri seriosi, in vederea colaborarii cu guvernul francez pentru rezolvarea unei chestiuni sensibile – demolarea Turnului Eiffel si valorificarea lui ca fier vechi, din cauza imposibilitatii sustinerii in continuare a costurilor de intretinere!

Ideea disparitiei din peisaj a Turnului Eiffel ni se pare astazi ridicola. Dar atunci, in 1925, ea era perfect plauzibila. Sa nu uitam ca turnul a fost construit strict pentru Expozitia Internationala din 1889, organizata la Paris, si ca nu a existat niciun moment intentia de a-l transforma intr-un monument permanent.

De altfel, multi s-au opus inca de atunci inaltarii acestei “monstruozitati” care nu se potrivea deloc cu stilul arhitectonic al capitalei franceze. Personalitati de marca, precum Alexandre Dumas-fiul si Guy de Maupassant, au facut presiuni serioase ca turnul sa fie indepartat cat mai repede de pe fata Parisului si in 1909 a fost chiar cat pe ce ca el sa fie demontat si mutat in alta parte.

Ca urmare, intentia guvernului francez prezentata de Lustig nu era fantezista, ea se plia foarte bine pe dorinta unei mari parti a populatiei orasului. In plus, cum spuneam, turnul se afla intr-o stare avansata de degradare si numai simpla lui vopsire ar fi presupus, intr-adevar, cheltuieli insemnate. In consecinta, interlocutorii au inghitit povestea si au fost de acord sa-si prezinte a doua zi, in plicuri sigilate, ofertele de cumparare a celor cca 7.300 de tone de fier care urmau sa rezulte in urma demolarii. Totul cu cea mai mare discretie, desigur, deoarece hotararea guvernului francez nu avea sa fie facuta publica decat dupa perfectarea tuturor detaliilor.

A doua zi Lustig a primit ofertele, dar stia deja cine dintre cei sase va fi “castigatorul”: Andre Poisson, un intreprinzator prosper, dar usor frustrat, deoarece simtea ca nu face parte din elita comunitatii de business pariziene si care spera ca afacerea cu Turnul Eiffel sa il propulseze in “prima liga”.

Totusi, Poisson nu era un ageamiu si, avand in vedere importanta tranzactiei, manifesta anumite suspiciuni. Lustig i le-a risipit insa printr-o mutare de geniu: dupa ce l-a anuntat ca el este castigatorul, l-a chemat la o discutie intre patru ochi si a inceput sa i se planga de veniturile lui mici ca angajat al Ministerului, care nu ii permiteau un stil de viata prea indestulat etc., etc. “Aha, inca un oficial corupt!”, s-a gandit Poisson si s-a linistit imediat, intrucat era familiarizat cu genul acesta de oameni si stia foarte bine cum sa trateze cu ei. Mita care i se cerea devenea astfel – ce ironie! – dovada indubitabila ca toata treaba e serioasa.

Asa ca Lustig a primit, pe langa cecul ce reprezenta pretul tranzactiei in sine, si o suma generoasa care ii rasplatea “bunavointa”. Si, plin de bani, s-a urcat in primul tren spre Viena.

Surprinzator insa, escrocheria n-a iesit la iveala si n-a facut valuri. De la Viena, Lustig a urmarit timp de mai multe saptamani ziarele pariziene, cautand orice relatare despre manevra sa, dar n-a gasit absolut nimic. Si-atunci a presupus, corect, ca Poisson nu l-a reclamat la Politie, pentru a nu risca o umilire care i-ar fi anulat pe veci orice sansa de a accede in elita de business la care visa.

Ca urmare, incurajat de acest succes, escrocul s-a intors la Paris dupa numai o luna si a incercat sa repete la indigo figura, cu alti sase dealeri de fier vechi. De data acesta insa potentiala victima a mers la Politie inainte sa-i dea vreun ban si Lustig a fost nevoit sa fuga in Statele Unite.

Aceasta a fost, pe scurt, povestea celei mai spectaculoase “vanzari” a secolului XX. Incheiem aici, nu inainte de a spune doua cuvinte despre finalul “carierei” din America a lui Victor Lustig. Implicat in falsificarea de bancnote, a fost arestat in 1935 si condamnat la 20 de ani de inchisoare. A murit la Alcatraz, 12 ani mai tarziu, in urma unei pneumonii.    

Citeste si: Sinteza Saptamanii: Amenzi rutiere mai mici, modificari la Codul de procedura fiscala si la Codurile Penale

Sursa foto: www.pexels.com