La 170 de ani de la coborarea pe Pamant a geniului literar, cugetarile eminesciene cu privire la societatea romaneasca, la viata politica, la coruptie si la incompetenta alesilor sunt parca mai actuale ca niciodata.
"Mizeria materiala si morala a populatiei, destrabalarea administratiei, risipa banului public, cumulul, coruptia electorala, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutari sau cutari principii de guvernamant. Oricare ar fi guvernul si oricare vederile sale supreme, coruptia si malonestitatea trebuie sa lipseasca din viata publica; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politica a unui guvern, ea nu-i da drept de-a se servi de nulitati venale, de oameni de nimic, pentru a guverna", mai spunea marele poet.
"Luceferi nu mai stralucesc, Cand tara e o rana ..."
Probabil nicio alta creatie lirica nu ar putea ilustra mai bine freamatul si durerea geniului eminescian, care priveste acum in urma, probabil dintr-o alta existenta, spre Romania, tara mandra, bogata si frumoasa, care a ajuns astazi o rana deschisa, sangerie, decat poezia "Eminescu rasucindu-se in mormant", de Marian Bamboi.
"A fost odata ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iara ,
Din neamuri tracice, regesti,
O prea frumoasa tara.
Si era una pe pamant
Si mandra-n toate cele,
Cum e icoana unui sfant
Si Luna intre stele.
Ma doare-n suflet, cand privesc
La tot ce se intampla,
Si in mormant ma rasucesc
Si cuie-mi intra-n tampla .
Eu nu mai simt miros de tei
In viata mea postuma,
Nu vad nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai si huma.
Luceferi nu mai stralucesc,
Cand tara e o rana ,
Copiii mamele-si bocesc ,
Ca n-au in blide hrana.
Cantat-am graiul romanesc,
Aceasta dulce limba.
Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc,
Prin alte tari o schimba .
Degeaba le-am lasat cu dor
O “Doina”, sa tresara !
Trecutul nu e viitor
Si viata li-i amara.
Nici harta nu-i ca-n alte dati,
Din Nistru pana-n Tisa.
Moldova-i astazi jumatati.
Cat rau facutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Si m-am rugat de-atatea ori,
Mai bine sa va fie.
Avut-am piatra la hotar
Si-n tara noastra singuri
Cules-am holde din brazdar.
Acum n-aveti nici linguri …
O, biet popor roman sarac,
Cu-o tara prea bogata!
Tu vino-i raului de hac
Sa nu ti-o vanda toata!
Si da-i afara pe straini
Cu toti imburghezitii,
Sa nu-ti mai fie-n alte maini
Guverne si politii!
Cu trupe de comedianti,
Numindu-le partide ,
Sunteti romanii emigranti
Din Rai in tari aride.
Pierdut-ati banii tarii-n vant
Si-i goala visteria.
Mai dati si ape si pamant
Si vindeti Romania.
Mihai Viteazu v-a lasat
O tara mai rotunda.
Voi azi ati scos-o la mezat,
Strainii va inunda.
Aveti intinsul Baragan,
Si nu aveti o paine.
Aveti si turme si ciobani,
Dar duceti vieti de caine.
Aveti bogatii munti Carpati
Si dulcea Miorita,
Paduri de brazi,
ce va sunt frati,
Si flori in poienita.
Aveti o delta ca-n povesti,
Vedeti sa nu v-o fure,
Atatea ape, atatia pesti
Si nu mancati nici mure…
Nici vii pe deal nu mai zaresti,
Livezile se-uscara,
Cand marul Tarii Romanesti
Se-aduce de afara.
Nu vine Mircea cel Batran,
Nici Stefan de la Putna,
Sa vi-l alunge pe pagan,
Cand voi lasat-ati lupta!
Albastrul cerului senin
Se-ntuneca mai tare
De-atatia nouri de venin,
De-atata delasare.
Nu voi a va-nvata de rau,
Ci-ncerc a va-ntelege.
De ani si ani cadeti in hau,
Nimic nu va mai merge.
Rusine sa va fie-n veac,
Ca v-ati tradat strabunii,
De parca n-ati fi pui de dac,
Ci rude-ati fi cu hunii!
Lasati pe-ai vostri guvernanti
Sa va inece-n smoala,
Sa fiti doar simpli figuranti
In tara voastra goala…"
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML