Teatru in autobuze RATB!
bibliocityspectacole stradalemaraton cartiteatru autobuz
Din 15 septembrie, Biblioteca Metropolitana Bucuresti va organiza un maraton de manifestari, de la show-uri culturale, lansari de carte, reprezentatii teatrale, lecturi publice, proiectii de filme, expozitii, simpozioane, ateliere creative, pana la actiuni Street Art.
Toate aceste manifestari vor avea ca punct de plecare lumea cartilor. Maratonul, care va reuni edituri, trupe de teatru, ONG si institutii culturale, poarta numele BiblioCity si se va desfasura intre 15 si 24 septembrie, atat la sediul central al bibliotecii, la sediile institutiilor partenere cat si in aer liber.
Aflat sub motto-ul "Zece zile, Zeci de locatii, Zeci de evenimente inspirate din carti!" evenimentul este gandit sub forma unor file de carte: Biblio Cafe, Biblio Scena, Biblio Cinema, Biblio Scriptum, Biblio Atelier, Biblio Junior, Biblio Tour, Biblio Street.
BiblioCity va incepe duminica, la Cinematograful UNION, unde se va proiecta filmului "Felix si Otilia", inspirat din romanul "Enigma Otiliei", al lui George Calinescu.
In zilele de 16 si 17 septembrie, intr-un pavilion special amenajat in curtea bibliotecii, vor fi standuri de carti si produse traditionale ale minoritatilor grecesti, evreiesti, poloneze.
Un moment special va avea loc pe 19 septembrie, cand publicul va fi invitat la teatru intr-un autobuz RATB, unde se vor juca mini-spectacole si vor avea loc recitaluri de poezie.
In aceeasi zi, vor avea loc la sediul central al bibliotecii, si ateliere de benzi desenate, aerografie si reciclare creativa, care vor antrena publicul in activitati interactive.
De asemenea, BiblioCity va oferi publicului trei spectacole sustinute de tineri actori bucuresteni, pe texte de I.L.Caragiale, M.Sorescu si Baisu.
Biblioteca Academiei Romane va gazdui, pe 20 si 21 septembrie, sesiunea stiintifica Bucurestiul istoric: calatori si memorialisti si Biblioteca Academiei Romane si traditia relatatiilor ei cu bibliotecile bucurestene.
Un program bogat de evenimente a pregatit si filiala pentru copii "Ion Creanga" a Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, unde atmosfera va fi ca intr-o carte de povesti - cu teatru de papusi si nenumarate ateliere creative pentru cei mici.