Sabin Balasa, adjudecat 100% la licitatia Artmark
licitatie sabin balasaion grigoresculicitatii artmark
La mai putin de un an de la recordul de adjudecare de 100% pentru licitatia dedicata artistei Margareta Sterian, licitatia "Albastru de Sabin Balasa" a reusit acelasi rezultat remarcabil.
Potrivit casei de licitatie Artmark, rata de adjudecare de 100% pentru operele lui Sabin Balasa este o reconfirmare a imensului succes de public de care artistul s-a bucurat toata cariera sa, a preferintelor multora dintre colectionarii romani si a lichiditatii lui Balasa intr-o piata de arta in curs de accelerata si diversa afirmare internationala.
Impreuna cu licitatia dedicata lui Balasa, definit de admiratorii sai drept ultimul artist renascentist, Licitatia de Avangarda si Contemporana se remarca prin cele mai bune rezultate din ultimii doi ani pentru arta contemporana romaneasca, inregistrand un total de aproape 300.000 de euro.
Dintre cele 12 opere de Sabin Balasa cele mai disputate au fost "Fete selenare" (8.500 euro), "Nocturna" (14.000 euro) si "Icar" (foto), cu 10.000 euro, prin care licitatia a stabilit un nou reper in randamentul de piata al artistului.
Dintre recordurile de autor ale Licitatiei de Avangarda si Contemporana, se remarca Ion Grigorescu, un autentic al dizidentei romanesti si unul dintre cei mai respectati artisti contemporani, cu opera "Biserica" (13.000 euro).
Rezultatele importante pentru portofoliul unor artisti consacrati au fost obtinute de Ion Tuculescu, cu "Ochii demiurgului" (47.500 euro), Alexandru Ciucurencu, cu operele "Peisaj cu capite" (13.000 euro) si "Natura statica cu garoafe" (12.000 euro) sau Corneliu Baba, cu un "Rege nebun", de mici dimensiuni (13.000 euro).
Astazi, la Athenee Palace Hilton, de la orele 19.30, vor avea loc Licitatia de Valori Traditionale, un omagiu adus datinilor si fondului culturii romane si Licitatia "Epoca de Aur" - documentarea unei perioade istorice formatoare a societatii romanesti.