Tim Resnik si Jim Sterne vin pentru prima data in Romania, la SEM Days 2014
sem daysromaniaaccesseo moztim resnikjim sterne
Cu o experienta de peste 15 ani in marketing si o pasiune puternica pentru tehnologia web de ultima generatie si pentru web marketing, Tim este in prezent coordonatorul diviziei de strategie de produs din cadrul Moz, lider mondial in industria de SEO. In 2011 a lansat agentia interactiva AudienceWise, axata pe consultanta in strategie de marketing online, social media si SEO, preluata in 2012 de gigantul SEO Moz. Cel mai recent proiect al lui Tim este CampaignPop, o platforma de Analytics a temelor politice, propagate pe retelele sociale.
Autorul lucrării Social Media Metrics: How to Measure & Optimize Your Marketing Investment, Jim este un speaker recunoscut la nivel internațional, pe teme legate de marketing electronic și interacțiune cu clienții. Consultant al unor companii și antreprenori din top 500 Fortune, Jim își folosește experiența de peste 25 de ani în marketing și vânzări pentru a măsura eficiența internetului în crearea și întărirea relației cu clienții. Premier, revista de marketing interactiv din UK, l-a declarat pe Jim Sterne unul dintre cele mai influente 50 de persoane în marketingul digital.
Alături de cei doi specialiști, alte nume recunoscute la nivel internațional din marketingul digital și-au anunțat prezența la evenimentul organizat de SEO monitor și 2Parale, SEM Days 2014: Ann Stanley, Co-fondator și Managing Director la Anicca Digital, și Phil Nottingham, Consultant și Strateg Video la Distilled, iar lista nu se va opri aici.
Cele mai noi informații despre SEO, PPC, Social Media, conținut video și reputație online vor fi concentrate în 2 paneluri de discuții, 9 keynote-uri și 12 workshop-uri adresate marketerilor, managerilor și antreprenorilor interesați de creșterea vizibilității în online, cu rezultate măsurabille. Cele două zile de conferințe și workshop-uri vor acoperi subiecte fierbinți din SEO, AdWords, Social Media și reputation management, utile oricărui brand care își dorește să domine motoarele de căutare.
Agenda preliminară a celei de-a treia ediții SEM Days este disponibilă pe site-ul evenimentului:
www.semdays.ro
În perioada iulie-august, biletele de acces la eveniment sunt disponibile cu o reducere de peste 17%. Pentru înscrieri și informații suplimentare accesați
pagina dedicată.
Despre SEM Days
SEM Days este prima conferință din România nișată pe Search Engine Marketing, dedicată managerilor de marketing și brand, online marketing managerilor, coordonatorilor de business-uri și antreprenorilor online. Primele două ediții, în 2012 și 2013 au adus la București profesioniști de renume din domeniul SEM precum Brad Geddes (Founder, Certified Knowledge), John Heffernan (Digital Marketing Sales Director, The Foundry Communications), Judith Lewis (Head of Search, Beyond), Rand Fishkin (CEO & Co-Founder, SEOmoz), Philip Nottingham (Senior Consultant and Video Strategist Distilled, Distilled UK), Paul Rouke (Head of Usability & Conversion, PRWD), Gary R. Beal (MD, VanguardSEO).