Marile corporatii au resurse, dar n-au apetit pentru fuziuni si achizitii

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Marile corporatii au resurse, dar n-au apetit pentru fuziuni si achizitii Marile corporatii au resurse, dar n-au apetit pentru fuziuni si achizitii
de Redactia Manager la 23 Apr. 2012
Urmareste-ne pe Google News
corporatiiresursefuziuni si achizitiiernst & young

Mediul economic mai favorabil tranzactiilor nu reuseste inca sa convinga marile corporatii sa se angajeze in fuziuni si achizitii, conform ultimului Capital confidence barometer al companiei de consultanta financiara si audit Ernst & Young (E&Y).

Studiul are la baza un sondaj desfasurat in luna martie 2012, in cadrul caruia au fost chestionati peste 1.500 de executivi de top din 50 de tari din intreaga lume. 
 
Doar 31% dintre cei intervievati au declarat ca intentioneaza sa se implice intr-o activitate de achizitii in urmatoarele 12 luni, in scadere fata de nivelul de 41% inregistrat in octombrie 2011. Aceasta este cea mai mica valoare inregistrata de la primul barometru Ernst & Young, realizat la sfarsitul anului 2009. In schimb, numarul companiilor care cauta sa vanda active a crescut de la 26% la 31%.
 
In ceea ce priveste achizitiile, companiile din domeniul serviciilor financiare, biotehnologiei, de petrol si gaze, de tehnologie si de produse de larg consum au declarat ca sunt interesate sa faca tranzactii. Companiile din domeniul minier si metalurgic, auto, al energiei si utilitatilor sunt mai putin increzatoare in privinta unor viitoare implicari in activitati de fuziuni si achizitii. Companiile cu sediul in India, Marea Britanie, SUA si Germania s-au clasat printre cele mai predispuse sa se implice in tranzactii, in timp ce omoloagele lor din Japonia si Rusia s-au dovedit mai precaute. La intrebarea referitoare la pietele ce sunt vizate pentru tranzactii, primele cinci mentionate au fost China, India, SUA, Brazilia si Indonezia.
 
"In ciuda contextului economic actual mult mai favorabil pentru revitalizarea tranzactiilor, principala caracteristica a politicii de fuziuni si achizitii ramane mai degraba prudenta, decat increderea. Cu un acces mai bun la credite si dispunand de lichiditati, multe companii au acum mijloacele si metodele de a face tranzactii, insa motivatia lor este temperata de ingrijorarile privind soliditatea si durabilitatea redresarii economice globale. Temerile companiilor in privinta activitatii de fuziuni si achizitii pe termen scurt sunt determinate si de imposibilitatea de a avea o perspectiva pe termen lung pentru anumite aspecte critice, cum ar fi valoarea de piata", se arata intr-un comunicat al E&Y.
 
Acest decalaj intre increderea economica si activitatea tranzactionala a companiilor este evidentiat de datele recente. Astfel, la nivel global, volumul de fuziuni si achizitii a scazut cu 22% in primul trimestru din 2012, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
 
Cumparam cu banii jos
 
Combinatia dintre cresterea profitului operational, reducerea costurilor prin programe dedicate si prudenta fata de risc a dus la acumularea unor cantitati importante de lichiditati de catre marile companii globale. Dintre companiile care au declarat fie ca se vor angaja din nou in activitati de fuziuni si achizitii, fie ca se gandesc sa o faca, aproape jumatate au spus ca vor folosi aceste lichiditati ca principala sursa de plata. Creditarea ca mijloc de finantare, a inregistrat o crestere modesta in popularitate - generata de costurile ceva mai scazute si de o mai mare incredere a mediului de afaceri in disponibilitatea creditelor. Procentul celor care ar folosi credite pentru a finanta o achizitie a crescut la 39%, de la nivelul de 33% inregistrat cu sase luni in urma.
 
Tot mai multe companii vand active prin operatiuni de dezinvestire
 
Atitudinea, in general conservatoare a respondentilor fata de strategia de fuziuni si achizitii se reflecta si in accentul pe care il pun pe crearea de valoare prin crestere organica, optimizarea portofoliului si dezinvestire. Procentul companiilor care intentioneaza sa vanda active in urmatoarele 12 luni a crescut de la 26%, in octombrie 2011, la 31% in prezent. Companiile tind sa se se concentreze pe optimizarea operatiunilor lor si continua sa fie interesate de cresterea volumului de lichiditati. Tot mai multe companii au tendinta sa se concentreze pe ceea ce se intampla in interiorul organizatiilor lor - pe gestionarea eficienta a portofoliilor si a activelor non-core - mai degraba decat pe ceea ce se intampla in exterior - la potentialele oportunitati de cumparare. Dezinvestirea  este mai pronuntata, cu precadere, in America de Nord. E de asteptat, totodata, ca aceasta sa creasca si in Europa si Japonia, in urmatoarele luni, pe masura ce companiile vor cauta sa se repozitioneze ca urmare a crizei din zona Euro si a estimarilor de imbunatatire a contextului economic.  
 
Sectoarele cele mai susceptibile de a adopta decizii de dezinvestire sunt: petrol si gaze, biotehnologie, produse de larg consum, minier, metalurgic, energetic si de utilitati. Companiile cu sediul in Brazilia, Japonia, Marea Britanie, Germania si Canada sunt printre cele mai inclinate sa vanda din active.
 
Perspective economice mai optimiste
 
Sondajul a aratat cat se poate de clar ca ascensiunea increderii economice este alimentata de increderea generala in mediul de afaceri. Proportia celor care considera ca situatia economica mondiala e pe cale de a se imbunatati a crescut de la 26% in octombrie 2011, la 52% in aprilie 2012. Doar 20% dintre respondenti au ramas pesimisti in ceea ce priveste starea economiei fata de 37% inregistrati acum sase luni.
 
Indicatorii care masoara nivelul de incredere in business au marcat o ameliorare generala. Astfel, s-au consemnat valori crescute ale increderii in obtinerea unor rezultate financiare pozitive, in cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, in accesul la credite si ameliorarea mediului de reglementare. Singurul indicator in declin a fost cel al proportiei de respondenti care cred intr-o perspectiva pozitiva a stabilitatii pe termen scurt, care a scazut de la 14% in octombrie 2011, la 5% in prezent.
 
Increderea in economie si afaceri a revenit cel mai puternic in SUA si in diverse zone ale Europei, inclusiv in Franta si in Marea Britanie. In contrast, increderea in pietele emergente a ramas la fel sau a scazut, in special in cazul Indiei.
 
Relaxarea din zona euro, ca urmare a restructurarii datoriei Greciei si perspectivele pozitive ale pietei din SUA comparativ cu sfarsitul de an 2011, au dat mai multa incredere marilor corporatii in ceea ce priveste starea de sanatate a economiei globale. Cu toate acestea, tinand cont de faptul ca 86% dintre companiile globale sustin ca afacerile lor au fost afectate de criza continua din zona Euro, exista indicii ca aceasta recuperare a increderii ar putea fi una fragila si dificil de sustinut.  
 
Ce se va intampla in continuare?
 
In ciuda imbunatatirii performantelor economice si a cresterii modeste a increderii in afaceri, companiile raman extrem de precaute, mai ales in ceea ce priveste perspectivele pe termen scurt. 
 
In conditiile in care redresarea economica globala ramane inca una fragila, companiile nu sunt dispuse sa-si aloce timpul si resursele pentru fuziuni si achizitii iar atitudinile de tipul acumularii defensive de lichiditati vor continua sa reprezinte regula de baza. Cu toate acestea, ar putea veni un moment cand actionarii vor pune presiune sau guvernele vor incuraja companiile sa faca ceva cu excesul lor de lichiditati. In eventualitatea in care acest lucru se va intampla, am putea asista la o crestere a activitatilor de fuziuni si achizitii.   

Ultimele NOUTATI

Filme bune pe Netflix. Topul celor mai tari firme si seriale in luna februarie 2025
Life Style

Filme bune pe Netflix. Topul celor mai tari firme si seriale in luna februarie 2025

today05 Feb. 2025
Controale ANAF 2025. Se pregatesc verificari fara precedent in Romania, cine e luat la bani marunti?
Financiar-Bancar

Controale ANAF 2025. Se pregatesc verificari fara precedent in Romania, cine e luat la bani marunti?

today05 Feb. 2025
ING face valuri in Europa! Gigantul bancar pune ochii pe rivali – ce urmeaza?
Financiar-Bancar

ING face valuri in Europa! Gigantul bancar pune ochii pe rivali – ce urmeaza?

today05 Feb. 2025
Scandal in energie! ANRE acuzata ca tine piata blocata – urmeaza schimbari majore?
Companii

Scandal in energie! ANRE acuzata ca tine piata blocata – urmeaza schimbari majore?

today05 Feb. 2025
Cum sa delegi inteligent fara sa pierzi controlul afacerii
Companii

Cum sa delegi inteligent fara sa pierzi controlul afacerii

today05 Feb. 2025
Cum sa obtii o marire de salariu fara sa iti enervezi seful
Companii

Cum sa obtii o marire de salariu fara sa iti enervezi seful

today05 Feb. 2025
Cum iti iei teapa daca te imprumuti in euro in 2025?
Financiar-Bancar

Cum iti iei teapa daca te imprumuti in euro in 2025?

today05 Feb. 2025
Cursul valutar EURO- LEU 2025. La ce sa te astepti daca platesti chirie, rate la credite in euro sau ai depozite bancare?
Financiar-Bancar

Cursul valutar EURO- LEU 2025. La ce sa te astepti daca platesti chirie, rate la credite in euro sau ai depozite bancare?

today05 Feb. 2025

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

ING face valuri in Europa! Gigantul bancar pune ochii pe rivali – ce urmeaza?
Financiar-Bancar

ING face valuri in Europa! Gigantul bancar pune ochii pe rivali – ce urmeaza?

today05 Feb. 2025
Scandal in energie! ANRE acuzata ca tine piata blocata – urmeaza schimbari majore?
Companii

Scandal in energie! ANRE acuzata ca tine piata blocata – urmeaza schimbari majore?

today05 Feb. 2025
Cum sa delegi inteligent fara sa pierzi controlul afacerii
Companii

Cum sa delegi inteligent fara sa pierzi controlul afacerii

today05 Feb. 2025
Cum sa obtii o marire de salariu fara sa iti enervezi seful
Companii

Cum sa obtii o marire de salariu fara sa iti enervezi seful

today05 Feb. 2025

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x