Unilever a inceput implementarea angajamentelor asumate pentru preluarea Betty Ice
unilver betty icepreluare betty iceconcurenta betty ice
Consiliul Concurentei a anuntat ca Unilever face primul pas in implementarea angajamentelor asumate fata de autoritatea de concurenta pentru a putea prelua Betty Ice si face publica lista locatiilor din care companiile isi vor retrage vitrinele frigorifice.
In 2018, Consiliul Concurentei a autorizat, cu unele conditii, preluarea Betty Ice de catre Unilever South Central Europe SA.
In cadrul analizei efecutate de Consiliul Concurentei, au rezultat anumite ingrijorari concurentiale legate de compatibilitatea operatiunii de concentrare economica cu un mediu concurential normal pe piata nationala a productiei si comercializarii inghetatei impuls, din cadrul segmentului de comert traditional.
Pentru a inlatura ingrijorarile Consiliului Concurentei, Unilever s-a angajat sa retraga un numar de vitrine frigorifice amplasate in spatiile partenerilor Unilever sau Betty Ice din segmentul comertului traditional.
In acest fel, concurentii vor avea posibilitatea de a-si amplasa propriile vitrine frigorifice in locatiile respective, iar rezultatul acestor demersuri va fi reducerea cotei de piata combinata a Unilever si Betty Ice.
Grupul Unilever isi desfasoara activitatea in industria bunurilor de consum, furnizand bunuri din toate segmentele de produse alimentare, produse pentru casa si produse de ingrijire personala.
Unilever este unul dintre liderii globali pe piata bunurilor de larg consum cu operatiuni in peste 100 de tari si vanzari in peste 180 de state.
In regiunea sud-centru, grupul Unilever desfasoara operatiuni pe pietele produselor alimentare, de ingrijire personala si de ingrijire a locuintei, prin Unilever South Central Europe si Unilever Romania.
Unilever South Central Europe, cu sediul in Bucuresti, coordoneaza operatiunile de marketing si vanzari din Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Moldova. Unilever Romania coordoneaza operatiunile de pe platforma industriala de la Ploiesti.
Activitatea principala desfasurata de Betty Ice consta in productia si distributia de inghetata industriala si distributia produselor alimentare congelate (fructe, legume, carne, peste si foietaj congelat).