Lovitura pentru firmele romanesti: 60% dintre romani vor alt job pentru ca se considera subapreciati de angajator
manageriangajatischimbare carierajoburi
Un nou studiu scoate la iveala cat de deficitara este relatia dintre angajatii si managerii romani. Se pare ca 60% dintre romani vor alt job pentru ca se considera subapreciati de angajator.
Potrivit datelor editiei de toamna a studiului Randstad Workmonitor, pe
piata muncii de la noi din tara se evidentiaza o tendinta ce poate fi numita "Anul constientizarii asupra parcursului profesional in linie cu asteptarile personale" in randul angajatilor, care au dobandit, in urma pandemiei, o mai mare claritate cu privire la ce isi doresc de la viata lor, in plan profesional si personal.
Concret, ne indica rezultatele analizei, peste 60% dintre angajatii romani care isi cauta un alt job o fac pentru ca se considera subapreciati la locul de munca actual, fata de media globala de 54%. Prin comparatie, procentul minim este inregistrat in Luxemburg (34%), iar cel maxim in India (76%), in timp ce, la nivelul Europei de Est, in Turcia acesta este de 67%, iar in Republica Ceha de 47%.
Angajatorii ar trebui sa profite de acest moment
Specialistii recomanda angajatorilor sa nu treaca nepasatori pe langa fenomen. E un moment bun sa isi reevalueze practicile de business.
"Pentru angajatori, este momentul sa reevalueze ce au de facut pentru a veni in intampinarea noilor perspective si asteptari pe care le-a dobandit forta de munca, in urma pandemiei. Un salariu competitiv este o conditie necesara, dar nu suficienta. Este util de revizuit pachetul de beneficii, astfel incat acesta sa ii sustina pe angajati sa integreze cat mai usor responsabilitatile legate de viata personala si de familie cu acelea de la birou.
Totodata, Randstad Workmonitor a identificat o nevoie a angajatilor pana in acest an mai putin vizibila, aceea ca activitatea lor sa raspunda unui scop important pentru ei", ne explica Mihaela Maranca, Director General, Randstad Romania
Ce cauta angajatii, acum?
Se pare ca angajatii stiu exact ce asteptari au de la schimbarea de cariera. Cauta o activitate cu sens, program flexibil, lucrul la distanta, stresul minim la locul de munca si un mediu de lucru sigur.
Pachetul de compensatii ramane cel mai important criteriu in cautarea de noi oportunitati de lucru, dar elementele non-financiare vor fi cele care ii vor diferentia pe angajatori in strategia lor de atragere a fortei de munca. 48% din angajatii romani declara ca sunt multumiti de situatia lor actuala, dar raman deschisi la noi oportunitati. Alti 15.7% cauta activ un alt loc de munca, planuiesc sa se pensioneze in curand, si-au schimbat recent locul de munca, s-au mutat intr-o alta industrie sau si-au luat o pauza. Doar o treime (33%) dintre ei sunt multumiti de situatia curenta si nu intentioneaza sa isi schimbe locul de munca.
Provocarile impuse de COVID-19 au scos la iveala rezilienta fortei de munca de pretutindeni, in ciuda greutatilor si a schimbarilor prin care a trecut in aceasta perioada. In contextul incertitudinii fara precedent generate de pandemie, angajatii par mai siguri de ceea ce isi doresc in viata si cariera lor. Ingrijorarile si neplacerile pe care le-au avut le-au schimbat profund perspectivele si dorintele. Preluarea controlului asupra destinului lor, fie la locul de munca, fie acasa, a devenit caracteristica definitorie pentru forta de munca post-pandemie.
Alte date importante reliefate de analiza:
-
45% din romani se simt mai stresati de cand a izbucnit pandemia si vor sa faca o schimbare in viata lor profesionala, comparativ cu media globala de 49%;
-
49% se simt inspirati de colegi si / sau prieteni sa faca o schimbare in cariera lor, fata de 51%, media globala;
-
Peste 60% din angajatii romani isi cauta un alt job pentru ca se considera subapreciati la locul de munca actual;
-
79% stiu mai bine ce vor referitor la cariera lor, ca urmare a pandemiei;
-
61% s-ar gandi sa accepte un loc de munca in strainatate, daca acesta le permite sa lucreze la distanta.
Peste 7% din angajati, promovati fara sa primeasca marire de salariu
Pandemia a modificat viziunea si notiunea de comunitate si de loc de munca. Distantarea sociala, lockdown-urile si alte masuri de sanatate publica au schimbat modul in care au loc interactiunile personale dintre familii, prieteni si colegi. Modul in care isi conduc viata, protocoalele pe care le-au adoptat la locul de munca si sacrificiile pe care le-au facut, toate au remodelat perceptiile si asteptarile. In doar doi ani, obiceiurile oamenilor s-au schimbat definitiv, iar o revenire la obiceiurile de dinainte de pandemie probabil ca nu va avea loc prea curand. Peste 80% din angajatii romani isi doresc mai multa flexibilitate la locul lor de munca si, in general, in cariera lor, fata de media globala, de 76%. 70% simt nevoia unor teste de evaluare, din partea angajatorului sau a institutiilor statului, pentru a intelege mai bine asupra caror abilitati sa puna accentul, in dezvoltarea lor, in vreme ce media globala inregistreaza un procent de 66% in aceasta directie, iar rata cea mai ridicata se regaseste in China (94%).
Procentul romanilor care au reevaluat, in mai mica sau mai mare masura, modul in care munca se integreaza in programul lor personal este de peste 86%, putin peste media globala, de 83%. Aproape 19% considera ca, in ultimul an, si-au imbunatatit abilitatea de a atrage venituri. Peste 15% din angajatii romani au fost promovati, in perioada pandemiei, primind, in acelasi timp, o marire de salariu, iar 7.2% au fost avansati fara ca acest lucru sa se reflecte asupra castigurilor.