Economia globala se confrunta din nou cu o perioada extrem de delicata, tot mai multi specialisti aducand in discutie apropierea unei noi recesiuni economice. Contextul actual este unul dificil pentru toate tarile planetei, restrictiile din timpul celor doi ani de pandemie si criza provocata de razboiul inceput de Rusia in Ucraina facand ca situatia sa fie din ce in ce mai dificila. Astfel, tari din toate colturile lumii se confrunta acum cu o inflatie record, in timp ce criza energetica bate la usa continentului european si nu numai!
Potrivit Bloomberg, pe fondul acestei inflatii ridicate si a crizei energetice, sute de companii si-au amanat sau chiar anulat planurile de finantare. Mai exact, este vorba despre cel putin 358 de companii care au luat astfel de decizii in ultima perioada. Valoarea acestor planuri de finantare, printre care se numara oferte publice initiale, emisiuni de obligatiuni, imprumuturi si achizitii, se ridica la peste 250 de miliarde de dolari.
Conform datelor disponibile pana la aceasta ora, cele mai multe tranzactii amanate sau anulate au fost inregistrate pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, peste 180, o cifra dubla fata de cea raportata in alte regiuni ale planetei. Numarul mare de tranzactii amanate sau anulate din cele doua Americi se datoreaza in special incetinirii de pe piata de equity. Incepand din luna ianuarie si pana in prezent au fost anulate 136 de planuri de oferte publice initiale.
Nici pe piata de imprumuturi situatia nu este mai usoara, multi debitori confruntandu-se in continuare cu provocari in a strange fonduri. Potrivit datelor, 103 tranzactii cu o valoare de cel putin 64 de miliarde de dolari au fost amanate sau anulate in primele sapte luni ale anului.
Totodata, datele disponibile la aceasta ora ne mai arata ca numarul emisiunilor de obligatiuni care au fost amanate in prima parte a acestui an depaseste numarul total raportat pentru intregul an 2021.
Sursa foto: freepik.com
Ultimele NOUTATI
Ne-ar placea ca Romania sa fie reprezentata de Calin Georgescu pe plan international?
Cum sa faci cozonaci pufosi de fiecare data secretul pe care bunica nu ti l-a spus
De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori
Partenerii nostri
Adaosuri variabile la salariu. Se vor inregistra in Revisal?
INS: Pensia medie lunara a crescut cu 6,4% in trimestrul III, ajugand la 2.582 lei
Angajarea persoanelor cu handicap. MASURI incepand cu luna ianuarie 2025
Casare partiala mijloc fix: Studiu de caz privind tratamentul contabil si fiscal
Declaratia unica: Din 2025, avem un Formular inteligent pentru Declaratia 212
Nivelul normelor anuale de venit corespunzatoare unei camere de inchiriat pentru anul 2025
Te-ar putea interesa si