De Ziua Copilului, numai un sfert dintre companiile din Romania acorda beneficii suplimentare angajatilor care au copii
ziua copilului1 iuniecadouri ziua copiluluiprima ziua copilului
Trei sferturi dintre angajatorii din Romania nu acorda beneficii suplimentare salariatilor care au copii in intretinere, nici macar cu ocazia zilei de 1 iunie, arata un sondaj efectuat de BestJobs.
Prin comparatie, tendintele din statele occidentale confirma accentul tot mai mare pe care angajatorii il pun pe motivarea echipei prin beneficii extinse si pentru membrii familiei.
Anul acesta, de Ziua Copilului, doar un sfert dintre angajatorii din Romania spun ca vor acorda salariatilor care au copii beneficii dedicate celor mici, precum tichete cadou (52% din total), prime in bani (26%), cadouri/cosuri cadou pentru cei mici (13%), bilete la teatru/spectacole pentru copii (5%) ori alte beneficii punctuale (4%).
In acelasi timp, aproximativ 6,5% dintre angajatori spun ca vor organiza o mica petrecere pentru copiii angajatilor, la birou sau intr-un loc special amenajat pentru cei mici, cel mai probabil cu o zi inainte, dat fiind ca, in acest an, Ziua Copilului este sambata.
Bugetul alocat de companiile care vor sarbatori Ziua Copilului si vor oferi beneficii parintilor se situeaza intre 50 de lei si 250 de lei per copil.
Astfel, 48% dintre respondenti acorda fiecarui parinte din echipa beneficii cuprinse intre 100 si 150 lei per copil, alti 41% aloca cel mult 100 de lei pentru aceasta ocazie, in timp ce, pentru 11% dintre angajatori, cheltuiala totala pentru beneficiile acordate angajatilor care au copii este mai ridicata, intre 150 si 250 de lei per copil.
Beneficii out-of-the-box pentru angajatii care au copii? Nu in Romania
Doar un sfert dintre angajatori ofera sprijin financiar suplimentar, intr-o forma sau alta, membrilor din echipa care au copii.
Cel mai intalnit beneficiu este ca organizeaza, periodic, petreceri la care poate participa toata familia angajatului (de Paste, de 1 Iunie, de Craciun, Family Day, teambuilding-uri etc.), conform raspunsurilor oferite de 12,5% dintre participantii la sondaj.
Alt beneficiu, acordat de 8,3% dintre respondenti, este asigurarea privata de sanatate pentru toata familia. Foarte putini, sub 3%, sunt cei care acopera partial cheltuielile lunare cu cresa/ bona/after school sau care platesc o alocatie lunara pentru fiecare copil.
De asemenea, tot sub 3% dintre companii au spus ca au organizat amenajarea unei gradinite in sediul companiei sau intr-un spatiu
apropiat de locul de munca.
Nici macar cand vine vorba despre programul de lucru, angajatii care au copii nu sunt mai avantajati.
Doar 21% dintre angajatori spun ca le ofera acestora un program mai flexibil, astfel incat sa poata lucra de acasa, atunci cand nu au cu cine sa lase copiii, in situatii exceptionale (probleme de sanatate, familii monoparentale etc.).
Cu toate acestea, angajatorii recunosc ca salariatii care au copii in intretinere sunt mai stabili profesional (35% dintre respondenti), mai responsabili si mai dedicati muncii (12,5%) sau mai motivati decat ceilalti angajati (5%). Doar 7,5% cred opusul, ca sunt mai putin implicati.
Sondajul a fost efectuat in perioada 2 - 24 mai 2019, pe un esantion de 382 de companii mici, medii si mari din Romania.