De la 1 august: pretul alimentelor de baza ar trebui sa scada. Consiliul Concurentei demareaza o ampla investigatie
alimente de bazaieftinire alimenteinflatie
Presedintele autoritatii pentru Concurenta, Bogdan Chiritoiu, anunta ca institutia pe care o conduce tocmai a inceput sa verifice daca pretul alimentelor de baza va fi diminuat de retaileri, asa cum prevede legislatia care tocmai a intrat in vigoare.
“Am demarat o ampla actiune pentru a vedea in ce masura companiile au aplicat prevederile ordonantei de urgenta care instituie unele masuri cu caracter temporar pentru combaterea cresterii excesive a preturilor la unele produse agricole si alimentare.
Pe baza informatiilor primite de la companii si a datelor pe care le-am strans pana acum cu ajutorul platformei Monitorul Preturilor, vom face o analiza comparativa a preturilor la raft actuale fata de cele de dinaintea emiterii ordonantei. Cred ca la sfarsitul acestei saptamani vom avea primele rezultate”, a explicat Chiritoiu pentru Agerpres.
Incepand de astazi, romanii ar trebui sa resimta o usurare atunci cand merg sa isi faca cumparaturile si achizitioneaza alimente de baza, fiindca
pretul acestora ar trebui sa se reduca.
Pe lista alimentelor vizate de ieftiniri regasim, printre altele, legume (rosii, castraveti, ceapa galbena, fasole uscata, morcovi, ardei gras, ardei kapia), lapte de vaca 1,5% grasime, 1 litru, painea simpla, zahar alb 1 kg, carnea de porc si carnea de pui. De asemenea, vizat e si uleiul de floarea soarelui de 1 litru.
Vorbim in total despre 14 grupe de produse alimentare! Cotele de adaos comercial ale acestor produse se vor limita, de la 1 august, pentru trei luni de zile!
Masura vine in contextul unei inflatii puternice, care erodeaza luna de luna puterea de cumparare a romanilor. Autoritatile incearca astfel sa le dea o mana de ajutor cetatenilor care se simt tot mai neputinciosi in fata preturilor mari. Pentru a continua sa se alimenteze corect si sa aiba o dieta echilibrata, oamenii au nevoie fie de venituri mai mari, fie de scaderea preturilor la alimente.
Foto: freepik.com