Ce ar trebui sa stie orice angajator (III)
Orice angajator trebuie sa cunoasca la perfectie legislatia muncii, in principal Codul muncii. In felul acesta se protejeaza atat impotriva unor greseli (urmate de sanctiuni), cat si impotriva unor eventuale abuzuri din partea inspectorilor ITM. Prezentam in acest serial situatii unde pot aparea dificultati de interpretare a prevederilor legislative.
5. Cine decide ca un salariat este inapt din
punct de vedere medical pentru un anumit post?
Art. 61 lit. c) din Codul muncii, care reglementeaza concedierea pentru inaptitudine, prevede ca aceasta poate interveni in cazul in care, “prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat”.
Se observa ca textul nu face insa referire la medicul de medicina muncii, ci prevede ca o astfel de concediere poate fi dispusa in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului. Ca urmare, in practica judecatoreasca s-a ridicat intrebarea:
cine sunt aceste organe de expertiza?
Este clar ca nu e vorba despre comisia de expertiza medicala a capacitatii de munca in vederea incadrarii in grad de invaliditate, deoarece investigatia medicala nu priveste invaliditatea, ci inaptitudinea. Ca urmare, singurul raspuns ramane ca se are in vedere
medicul de medicina a muncii.
In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, constatand existenta unei practici neunitare in acest domeniu, a emis Decizia nr. 7/2016 prin care stabileste ca este suficient sa se intocmeasca fisa de aptitudine de catre medicul specialist de medicina muncii, din care sa rezulte ca angajatul nu mai are aptitudinea necesara pentru locul de munca ocupat.
Si, neavand locuri de munca vacante compatibile cu aptitudinea sa in munca, angajatorul poate ulterior sa procedeze la concedierea angajatului in baza dispozitiilor art. 61 lit. c) din Codul muncii.
6. Cum deosebim o detasare transnationala reala de una fictiva?
Detasarea transnationala (un fel de delegare, in intelesul Codului muncii) presupune trimiterea unui lucrator pentru a lucra intr-un alt stat al Uniunii Europene, in timp ce relatia sa contractuala cu angajatorul initial continua.
Deci ipoteza este: salariatul lucreaza pentru angajatorul sau, care la un moment dat il trimite temporar peste hotare; ulterior salariatul se intoarce la angajatorul initial (cu care nu a incetat nicio clipa contractul) pentru a-si continua activitatea.
Cu timpul, s-au inregistrat unele abuzuri ale mecanismelor detasarii transnationale.
Astfel, s-a constatat aparitia unor asa numite “letter box” – companii care nu desfasoara alte activitati decat recrutarea de personal si trimiterea lucratorilor in detasare transnationala, ca un fel de agentii de recrutare care eludeaza dispozitiile legale.
Pentru a contracara acest fenomen, a fost emisa Directiva 2014/67/UE, care intareste masurile de control si sanctionare. Ea prevede, intre altele, o serie de criterii pe baza carora se poate analiza daca este vorba despre o detasare reala sau fictiva. Spre exemplu, se analizeaza daca:
- munca se desfasoara pentru o perioada limitata de timp in alt stat membru;
- lucratorul detasat se intoarce sau se asteapta ca isi va relua munca in statul din care a fost detasat, dupa finalizarea muncii sau prestarea de servicii pentru care a fost detasat;
- natura activitatilor presupune detasare transnationala;
- cheltuielile de transport, masa si cazare sunt asigurate sau rambursate de angajatorul care detaseaza lucratorul;
- anterior, postul a fost ocupat de acelasi sau de un alt lucrator (detasat) etc.
Termenul de transpunere a directivei a fost 18 iunie 2016, totusi in Romania nu a fost adoptata legea de transpunere. Un proiect de lege a fost aprobat in sedinta Guvernului in iunie 2016 si apoi inaintat Parlamentului spre dezbatere. Si asa a ramas.
Sursa foto: www.pexels.com