O tara ca afara: Romania normala din East London

O Romanie normala, nimic mai mult: e tot ce isi doreste orice roman in aceste zile. O Romanie normala, in care valoarea sa fie valoare, respectul sa fie respect, regulamentele sa fie regulamente, performanta sa fie platita ca atare, iar esecurile sa fie asumate cu consecintele de rigoare, o Romanie in care binele si greul, victoriile si infrangerile, prosperitatea si recesiunea sa ne gaseasca impreuna. O Romanie normala, de care sa fim mandri, la al carei imn sa stam emotionati in picioare. O Romanie care, in ciuda greutatilor, sa lase loc de sperante.

Performante fara spagi si fara pile
 

In plina isterie politica, nu ne-am fi gandit ca o astfel de Romanie mai e posibila, nu ne-am fi gandit ca aceasta Romanie mai are resurse pentru a performa si pentru a ne mai emotiona, pentru a ne mai servi modele de urmat si lectii de viata. Olimpiada 2012 a venit la fix pentru a ne scoate din nevroza si dezamagirea cronicizate de lupta oarba pentru putere de la Bucuresti. Olimpiada 2012 a venit la fix pentru a ne descoperi o Romanie pe care nu ai cum sa nu o iubesti, o tara in elita mondiala, intre cele mai bune 20 din lume, o tara temuta si admirata, o tara-model pentru alte tari si, mai mult decat orice in aceste momente, o tara respectata de toata lumea, de la Washinton pana la Bruxelles si de la Bonn pana la Budapesta. E mica Romanie din East London, satul olimpic in care locuiesc in aceste zile Sandra Izbasa si Octavian Bellu, Ana Maria Branza si Ana Pascu, Alin Moldoveanu si Roxana Cocos.
 

Sandra Izbasa (gimnastica) si Alin Moldoveanu (tir) sunt cei mai buni din lume in domeniul lor. Au reusit asta fara sa corupa arbitri. Echipa masculina de sabie si cea feminina de gimnastica sunt in elita olimpica. Au reusit asta fara pile de la parinti si fara derogari pe false motive. Roxana Cocos si Razvan Martin, doi tineri absolut obisnuiti, au luat si ei medalii la Londra. Au reusit asta fara indulgente si fara ajutor din partea "supraveghetorilor". Nu toate merg roz in East London. Romania olimpica nu e nici pe departe o tara perfecta, e doar o tara normala. Bunaoara, echipajele de canotaj, de la care se asteptau cel putin doua medalii, au clacat lamentabil. Mircea Roman, antrenorul coordonator al lotului, si-a asumat imediat responsabilitatea pentru rezultatele sub asteptari si si-a anuntat demisia de onoare. La fel a procedat si multi-medaliatul antrenor al echipei feminine de spada, Dan Podeanu: se va retrage dupa esecul echipei conduse pe plansa de Ana Maria Branza. Gesturi normale, intr-o tara normala. Intre timp, la Bucuresti, toata lumea se tine cu dintii de fotolii...

Condamnati la medalii
 

Intre cei sub 200 de membri ai delegatiei romanesti din East London sunt sportivi care o duc foarte greu acasa si antrenori care, daca ar fi condus adversare ale Romaniei ar fi fost de mult milionari in dolari. Sunt oameni simpli, pe langa care trecem zilnic pe strada fara sa-i recunoastem si mari vedete, rasfatate ale televiziunilor si vectori de imagine ale unor mari firme, sunt pustoaice precum Larisa Iordache si veterane precum Lidia Simon sau Constantina Dita. Au tras cu totii timp de 4 ani, ca niste salahori corporatisti, fara sa “sparga usa” la 5. Au tras, cum tragem cu totii, unii pentru bani, altii pentru glorie. N-au avut cele mai bune conditii de pregatire. Dimpotriva, victime ale unei infrastructuri deficitare si ale unei lipse cronice de viziune manageriala, multe federatii, precum cea de scrima, au ajuns la Londra, cum ajung la toate marile competitii din ultimii 20 de ani, condamnate sa ia medalii. "Avem o baza de selectie prea mica, antrenori prea putini si bani la fel, foarte putini, astfel incat nu ne permitem sa ratam la un pas de podium, nu ne permitem sa investim 10 ani intr-un sportiv care se rateaza inainte de marea performanta", imi povestea nu de mult Ana Pascu, presedinta Federatiei de Scrima, femeia din spatele argintului pe echipe la sabie baieti. La del ca la scrima e si la gimnastica, si la haltere, si la box… Tocmai de aceea, performantele Romaniei olimpice din East London sunt cu atat mai speciale. Pentru ca, obtinute nu atat datorita, cat in ciuda conditiilor oferite de Romania reala de la Bucuresti, ele ne-au redat tuturor in aceste zile speranta. Speranta intr-o Romanie normala, precum mica Romanie olimpica din East London pe care am reinvatat sa o iubim in aceste zile.