LECTIA DE MANAGEMENT: Obsesia increderii
managementincredereneincredereteamapsihologiebayernbarcelonaguardiola
Dosarul ultimului numar al "Dilemei vechi" abordeaza o tema mai actuala decat pare la prima vedere, mai ales in business: problema (ne)increderii. Intr-un mediu tot mai competitiv si intr-un context dominat tot mai agresiv de impactul, inca insuficient inteles si asumat, al noilor tehnologii, granita - intai infima, apoi infama - dintre incredere si neincredere risca sa devina, peste noapte, granita dintre succes si faliment. Lungul sir de patologii si de dependente care deriva din stresul neincrederii sau din confortul increderii la locul de munca ar fi, oricand, subiectul unui mic tratat de psiho-patologie a succesului.
Teama de spionajul rivalilor
Abia instalat la Bayern Munchen, pentru un salariu fabulos - care avea sa ramana o necunoscuta doar cateva luni, spre disperarea sa! – antrenorul catalan de fotbal Josep Guardiola a venit cu o prima pretentie, tratata drept extravaganta de bavarezi: achizitionarea de urgenta a unei prelate speciale, in valoare de 80.000 de euro, care sa ascunda complet de ochii presei si ai spionilor echipelor rivale antrenamentele tactice ale noii sale echipe! Executivii lui Bayern au zambit si s-au executat.
Fobia de sifonarile din interior
Dar linistea fostului mare strateg al Barcelonei n-avea sa dureze mult. In chiar dimineata primului sau mare derby de campionat impotriva Borussiei Dortmund, tabloidul german “Bild” titra cu fonturi galbene de-un lat de palma: tactica speciala pregatita de Guardiola sifonase in presa direct din vestiar! “Nu conteaza numele celui care a turnat, capul lui o cada. Daca il voi descoperi, nu va mai juca nici un meci cu mine pe banca”, a tunat antrenorul lui Bayern. Si in acest caz, unii oficiali au mimat sustinerea lui Guardiola, in vreme ce altii au considerat cam paranoida reactia lui Pep.
Marele secret al grupului: lista de salarii
Cateva luni mai tarziu, in februarie anul acesta, jurnalistii de la “Sport Bild” au venit cu o noua dezvaluire de senzatie, dupa ce au pus mana pe lista de salarii a celor de la Bayern. O lista deschisa de salariul colosal al lui Guardiola insusi – care, cu 17 milioane de euro pe sezon, devenea cel mai bine platit antrenor de fotbal din lume – si care continua cu detalii nu mai putin socante: marea vedeta Arjen Robben (7 milioane de euro) castiga cu mult mai putin decat colegul sau din avanposturile echipei, Frank Ribery (12 milioane de euro), si, oricum, mai putin decat niste nou-veniti precum Mario Gotze (12) si Thiago Alcantara (8).
Cum sa mai tii in mana un vestiar in care fiecare isi cunoaste celuilalt salariu si in care toti cei cu salarii mici, dar cu evolutii peste medie, viseaza de-acum salarii de milioane cu doi digiti? Desi s-a abtinut de la comentarii, cei care il cunosc pe Guardiola stiu cat de mult l-a afectat pe antrenor aceasta ultima dezvauire din culisele noii sale formatii.
Obsesia pentru controlul total
Antrenor logodit cu succesul, 14 titluri in doar patru sezoane la FC Barcelona si deja trei trofee acontate cu FC Bayern, cand primul sezon nici nu e terminat, Pep Guardiola este un obsedat al increderii ca fundament al filosofiei sale de management al performantei. Mai putin decat gandirea tactica din care s-a nascut de-acum celebrul “tiki-taka”, increderea si neincrederea marcheaza cel mai bine destinul profesional al lui Guardiola si al echipelor sale.
“Pep era obsedat la Barca de viata privata a jucatorilor sai. Nu voia sa faca excese pentru ca se temea ca n-o sa mai fie la nivel maxim in teren”, povestea o sursa din vestiarul Barcelonei. Mai multe anchete de presa au incercat sa dovedeasca faptul ca Guardiola platea detectivi particulari care sa urmareasca viata extrasportiva a elevilor sai. Daca Guardiola a folosit sau nu detectivi nu e inca cert. Cert e, insa, faptul ca jucatorii “cu aere” n-au avut viata prea lunga la Barcelona sub Guardiola.
Ronaldinho a fost primul pus pe lista de transferuri. I-a urmat Eto’o, un jucator prea egoist pentru gusturile lui Pep, si Ibrahimovic, si egoist, si cu o personalitate ce nu incapea in regimul strict de la Barcelona. Desi girase cu doar un an inainte transferul sau la Barcelona, cifrat la 65 de milioane de euro, Guardiola nu a avut nici o remuscare in a-l sacrifica pe Ibra. Increderea in grup si salvgardarea linistii vestiarului erau mai importante decat esecul economic al aducerii lui Ibra, care cadea, de-acum, pe umerii antrenorului-manager de la Barcelona...
Obsesia promovarii propriilor oameni
In locul marilor vedete, Guardiola a promovat jucatori de la echipa a doua, acum nume mari in fotbalul mondial, precum Busquets, Pedro, Bojan sau Cuenca si a incurajat constant munca unor jucatori onesti, precum Seydou Keita sau Adriano. De cate ori si-a atacat fostul antrenor, non-conformistul Ibrahimovic nu a ratat ocazia de a arata cu degetul spre “yes-manii” din vestiarul Barcelonei. Jucatori de top ca Messi, Xavi si Inista nu au scapat de tiradele lui Ibra, uimit de docilitatea acestora in fata lui Pep.
De la fanatism la neputinta
Cat timp a fost antrenorul Barcelonei, Guardiola a reusit sa tina viu, cu mana forte adesea, sentimentul increderii in echipa. Asta s-a vazut nu doar in rezultatele sale exceptionale, ci si in increderea pe care el insusi si-a castigat-o printre jucatori. “Daca Guardiola mi-ar fi cerut sa sar in cap de la al doilea nivel al tribunelor de pe Stadionul <<Nou Camp>>, as fi sarit! Cu siguranta se intampla ceva bun acolo jos”, povestea Dani Alves, fundasul dreapta al catalanilor. Incepand cu Messi si terminand cu capitanul Puyol, totii oamenii de baza ai Barcelonei din vremurile de glorie gandeau acelasi lucru.
Ceva s-a rupt, insa, la un moment dat. Mai intai, schimbarea conducerii clubului. Joan Laporta, omul care isi investise increderea intr-un antrenor de liga a doua de nici 40 de ani, Pep Guardiola, fusese inlocuit de Sandro Rosell. Desi a primit credit de la noul executiv, Guardiola nu s-a mai simtit in largul sau. Esecul dureros in fata lui Chelsea din semifinalele Champions League din 2012 l-a facut pe Guardiola sa inteleaga ca nici relatiile din grup nu mai puteau fi aceleasi de odinioara. Se pierduse, undeva, in sudoare neputintei din vestiar, increderea unora in ceilalti. Elegant, Guardiola da si acum vina pe motivatie cand vorbeste despre acel episod, legat intim de decizia plecarii sale de la Barca.
Incredere si neincredere
Guardiola si-a luat un an sabatic, inainte sa semneze pentru Bayern. Intuitii sale referitoare la Barcelona s-au indeplinit sistematic. Noul management e in centrul unor scadaluri fara precedent, iar echipa, candva imbatabila, si-a pierdut suflul si stralucirea.
La Bayern, Guardiola a avut nu doar privilegiul unui grup mai proaspat, ci si atuul de a o lua de la capat fara uzura unor relatii personale si profesionale vechi de ani de zile. Atat mediul coporate al lui Bayern, cat si mediul exterior, presa si public, sunt mai complexe Munchen decat la Barcelona. Circuitul increderii se construieste cu greu, desi Guardiola tocmai a batut recordul celui mai rapid sezon castigat din istoria Bundesligii. Daca insuccesul e mereu un bun argument pentru incredere, succesul mascheaza, cel mai adesea, germenii neincrederii pe care se va tolani confortabil falimentul, in viitor.
Inaintea semifinalei de azi cu Real Madrid, povestea dintre Bayern si Guardiola trece drept o poveste de succes. Echipa a castigat titlul in Germania, e in semifinalele Ligii Campionilor si in finala Cupei Germaniei. Dar, indiferent de rezultatele finalului de sezon, atat Bayern - management si echipa - cat si Guardiola, au de trecut testul, repetabil, al increderii. Contractul e semnat pe 3 ani si nu doar rezultatele il vor mentine activ. Pentru rezultate e de ajuns unul, pentru incredere e nevoie de doi.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML