LECTIA DE MANAGEMENT. Financial Times: cand credibilitatea e scoasa la vanzare, pentru un pret bun
tranzactieeuromediapresafinancial timesnikkeipretcredibilitatepreconomiebusiness
Multi s-au grabit sa aplaude tranzactia. Adevarul e ca, intr-o lume in care Piata e noua religie monoteista la moda, o vanzare de 1,2 miliarde de euro, unde mai pui ca intr-un sector aflat nu doar in declin, ci de-a binelea in degringolada, precum cel media, e "deschidere" in orice ziar de business al planetei. In "Financial Times", de pilda, mai cu seama ca tocmai despre "FT" este vorba...
Povestea unui braking news
Bref, stirea e ca prestigiosul “Financial Times” are un nou proprietar, dupa 58 de ani in care grupul englez Pearson a fost actionar majoritar. Britanicii au decis vanzarea publicatiei, aflata pe profit, chiar daca in scadere in ultimul an, contra unei sume exorbitante, catre Nikkei, o puternica companie media din Japonia.
Intr-un context in care tranzitia media catre digital presupune nu doar viziune si know-how, ci si investitii serioase, tranzactia “FT” – Nikkei are logica ei. Avizi dupa o legitimare internationala si dornici sa se extinda dincolo de Japonia, dupa un esec lamentabil in China, cei de la Nikkei s-au grabit sa ofere asigurari ca nu sunt interesati sa schimbe linia editoriala a publicatiei, ci doar sa o faca “extrem de profitabila”.
Chiar si asa, valul de scepicism si de ingrijorare cu privire la independenta editoriala a FT a venit ca un tavalug pe urma braking-news-ului exprimat cu 10 digiti, in euro.
Ce e “FT” si nu e Nikkei
“
O scrisoare deschisa a Uniunii Nationale a Jurnalistilor din <<FT>>, trimisa companiei japoneze, cere ca tranzactia sa includa “independenta editoriala clar stabilita in guvernarea noastra”. Uniunea a declarat ca va fi in cautarea de garantii de la noii proprietari cu privire la conditiile de munca si independenta editoriala si si-a exprimat <<ingrijorarea cu privire la viteza cu care acordul pare sa fi fost facut>>.
In afara reprezentantilor sindicali, si analisti ai altor media de renume, printre care <<
New York Times>>,
CNBC sau <<
The Guardian>> au manifestat temeri ca tranzactia nu este una echitabila in termeni de respect al valorilor editoriale ale publicatiei, atragand atentia asupra unor decizii contestabile luate de grupul japonez in ultimii ani”, noteaza
openpolitics.ro, intr-o sinteza a catorva dintre cele mai pertinente analize realizate de seama „cumparaturii” facute de cei de la Nikkei.
Dar cea mai avizata si mai critica voce ramane cea a lui Kevin Rafferty, fost corespondent al “Financial Times” in Asia anilor ’70 si cel care, in ’81, a dechis biroul din Hong Kong al publicatiei. “<<FT>> e tot ceea ce Nikkei nu e: brand international, pe cand Nikkei e national, cosmopolit si eclectic, pe cand Nikkei e concentrat doar pe business, finante si economie, critic cu propriul guvern si cu alte guverne, ceea ce nu se intampla cu Nikkei in Japonia”,
scrie Rafferty intr-un articol pentru „Japan Times”.
Jurnalism respectuos, jurnalism nerespectuos
Multi acuza Nikkei ca fiind „vocea corporate a Japoniei”, iar argumentele sunt dintre cele mai grele. E citat, inainte de toate, scandalul in care a fost implicat recent gigantul tehnologic Olympus, un urias scandal de frauda contabila descoperit si lansat, culmea, chiar de “FT”, dar care a fost tinut ascuns de Nikkei pana cand a devenit prea public ca sa fie ignorat. La fel, anul acesta, “New York Times” a avut anul acesta o ampla campanie cu articole despre expozii ale airbag-urilor masinilor japoneze, un subiect care nu s-a bucurat de aceeasi prioritizare in trustul Nikkei.
Elegant si ironic, deopotriva, in cel mai pur stil britanic, „The Guardian” explica cel mai bine contrastul dintre “FT” si Nikkei: “Jurnalismul mainstream din Japonia nu e corupt, dar e respectuos, la fel ca si cultura care il inconjoara. Traditiile jurnalistice anglo-saxone nu sunt respectuoase fata de nimic”.
Pe vremea lui Sir Gordon Newton
In stilul acesta “nerespectuos” a fost crescut “FT”, in perioada sa de glorie, din anii ’50 pana la finele anilor ’70, sub conducerea lui
Sir Gordon Newton.
Obsesia sa pentru “hard news, factual reporting and reasoned comments”, livrate de o echipa de tineri remarcabili si entuziasti, adusi pe spranceana direct de pe bancile de la Oxford si Cambridge si invatati sa faca presa, curajul sau in a colabora cu oameni cu care putea fi chiar in relatii extrem de proaste, dedicatia si mana sigura cu care s-a implicat in toate etapele facerii ziarului, toate acestea, la un loc, plus flerul despre care nimeni nu a reusit sa afle de unde venea, au facut ca vanzarile ziarului sa se tripleze in 22 de ani.
Intre timp, dintr-un simplu ziar de business, “Financial Times” devenise o referinta pe plan mondial, dupa multi cel mai bun ziar pe chestiuni internationale din lume, peste “NYT”.
*
“<<FT>> va ramane o mare institutie britanica”, avea sa declare John Fallon, CEO-ul de la Pearson, imediat dupa ce a indesat in buzunar cecul de 1,2 miliarde de euro. O declaratie spusa cu zambetul pe buze, dupa ce Fallon tocmai incasase pretul a 50 de Cezanne sau peste 100 de Picasso.
O veritabila opera de arta a lui Fallon, la numai 3 ani dupa ce a preluat fraiele companiei de la Marjorie Scardino, cea care promisese ca “FT” va fi vandut doar peste cadavrul sau. Marjorie s-a retras intre timp. Nu a murit, e bine-mersi, dar intrebarea e daca nu cumva, intr-o presa tot mai PR-izata pe zi ce trece, un anume mod de a vedea lumea si de a o interpreta, in stilul acela cosmopolit si nepoliticos al lui Sir Gordon Newton, nu e cumva pe moarte…
* Ciprian Rus este jurnalist la prestigiosul saptamanal Formula As si colaboreaza cu mai multe institutii media importante, printre care Europa FM si Dilema Veche. Din ianuarie 2012, face parte din echipa editorialistilor Manager.ro.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML