Jocurile Geopolitice de Iarna din Rusia: despre imagistica puterii
rusiajocurile olimpice de iarnasocicrimeeaanexareputinucraina
Totul a inceput cu o mica aroganta, a carei subtilitate nu a inteles-o nimeni: organizarea, in premiera, a Jocurilor Olimpice de Iarna intr-o statiune de vara. Intre timp, chestiunea a devenit mai clara. Viforul artificial de la Soci da frisoane si la Kiev, si la Chisinau, si la Bucuresti, Varsovia, Berlin sau Washington.
In plin sezon de vara al confortului si conformismului occidental, Rusia lui Vladimir Putin a tinut mortis sa faca o mica demonstratie a faptului ca poate. Nu mai conteaza costurile, caci JO de la Soci au costat cat toate celelalte editii similare la un loc, si nici spagile de miliarde de euro, undeva pe la 40% din suma totala, simple detalii, cum aveam sa aflam nu peste mult timp…
Scenariul a continuat, apoi, la ceremonia de deschidere a Jocurilor, cu o frumoasa alegorie, pe care, iarasi, lumea buna a luat-o cu valoare de inventar artistic, si nu ideologic. Era, acolo, in raceala melancolica a pustei, in intinderile de necurpins ale Rusiei asiatice zburand peste tribune ca niste nori amenintatori, in tropaitul sonor al actorilor deghizati in soldati taristi, era in opulenta afisata a dansurilor de salon de la 1700, incadrate de colonade butaforice, era in ravna comunista ce ridica, pe gheata de la Soci, URSS-ul de odinioara, era, in toate, nostalgia marelui imperiu.
In tribuna oficiala, siguranta imperturbabila a presedintelui Vladimir Putin, in plin freamat al Euromaidanului din Kiev, ascundea, de fapt, adevaratul clu al spectacolului: focurile de artificii din finalul galei de deschidere erau, de fapt, focuri de avertisment.
Asemeni dictatorului italian Benito Mussolini, care si-a consolidat pozitia de forta prin organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 1934 (castigat in mod controversat de de tara gazda, care nu-si permitea sa piarda trofeul, din ratiuni de imagine), si lui Adolf Hitler, care a luat modelul amicului sau si l-a dus la scara mai mare, in 1936, cu prilejul Jocurilor Olimpice de Vara de la Berlin, menite sa probeze, “avant la lettre”, suprematia rasei ariene, Vladimir Putin isi fundamenteaza si el miscarile geostrategice din regiune pe simbolistica de forta a alegoriei.
O poveste frumoasa despre putere, traditie si istorie, iar apoi incarnarea butaforiei in cinism. Forta Rusiei s-a intins, de pe gheata de la Soci, pana la Simferopol si Sevastopol. In plina criza de autoritate la Kiev, dupa fuga lui Viktor Ianukovici, Crimeea a fost ocupata fara emotii sau piedici. Corul de indignare occidentala a fost acoperit de marsul cadentat al militarilor fara ecusoane si galoane.
S-a organizat un referendum si, pana sa se termine de numarat voturile, Putin si echipa sa de consilieri incropisera deja discursul de primire a Republicii Autonome Crimeea in Federatia Rusa. Scrierea scenariului festivitatii de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna a durat mult mai mult! Dar lumea intreaga, intepenita in fata televizoarelor, din Tara de Foc pana in China, chiar merita o poveste frumoasa...